Dragi cititori, în această parte a povestirii ”Magia Bradului de Crăciun”, Andrei, devenit un scriitor de succes,  începe să îi povestească fiului său Vlăduţ despre copilăria sa şi despre cum doamna Eva a intervenit salvator în viaţa lor. Amintirile lui Andrei se împletesc armonios cu prezentul, în care Vlăduţ, fiul lui Andrei, încearcă să-i calce pe urme tatălui său:

 

”Andrei reveni de pe tărâmul amintirilor.  Ceasul mecanic ”Atlantic” pe care îl primise cadou la 18 ani, din partea doamnei Eva,  arăta că venise timpul să îl ia pe fiul său de la şcoală. Termină de băut şi restul de ciocolată caldă, achită nota de plată şi porni spre parcare, ajunse la maşină şi demară în direcţia şcolii unde învăţa fiul său.  După ce ajunse, parcă maşina undeva lângă intrare şi aşteptă să iasă copiii după încheierea ultimei zile de şcoală.

Nu trecu foarte mult timp şi foarte mulţi copii, însoţiţi de cadrele didactice ieşeau pe poarta şcolii. Fiul lui Andrei, fericit, având carnetul de note în mână, veni la tatăl său care se afla lângă maşină.

-Bună tati, gata, am reuşit să fiu cel mai bun la învăţătură! O să mă ajuţi să trimit scrisoarea către Moş Crăciun?

-Da, voinicule, hai mai întâi să punem ghiozdanul şi să te instalezi pe bancheta din spate, în scaunul tău!

-Şi mergem să vedem brăduţii? Andrei râse şi se minună despre cât îi semăna fiul său.

-Mai târziu! Trebuie să mergem acasă, ca tu să îţi mănânci prânzul de campion, cum a spus mami,  apoi mergem la cofetărie ca să putem sărbători succesul tău, noi doi, ca tată şi fiu, apoi o luăm pe mama de la serviciu, după care vedem ce fac bunica ta şi bunica Eva! Ai uitat?

-Tati, dar de ce o iubiţi tu şi bunica pe bunica Eva?

-Vlăduţ, promit că povestea asta o să ţi-o spun într-o zi. Acum avem treabă. Bunica Eva este la spital. Ştii că are nevoie de noi! Încă nu i s-a găsit tratamentul potrivit!

-Tati, chiar mă gândeam ! Ce ar fi să îi scriu lui Moş Crăciun să îi aducă bunicii Eva tratamentul de care ea are nevoie? E cam târziu, dar poate că elfii lui se descurcă ei cumva! Doar vine Crăciunul!

-Ei, dragul meu, dacă totul s-ar rezolva atât de uşor!

-Se poate! Doar asta scrii tu în poveştile tale! Că de Crăciun se petrec minuni! Să înţeleg că...

Andrei avu din nou aceeaşi străfulgerare în minte: ”ce bine seamănă voinicul ăsta cu mine”! Mama lui este mult mai realistă, copilul seamănă cu mine!

-Tati, uite am ajuns la piaţa de brăduţi! Oprim puţin?

Andrei căută cu privirea un loc de parcare, se asigură că poate face manevra în siguranţă, apoi opri.

-Ia să vedem carnetul, spuse Andrei!

-Uite-l! Carnetul arată că sunt primul din clasă!

Răsfoind filele carnetului de note, Andrei se simţi foarte mându de rezultatele obţinute de către fiul său. După ce au vizitat piaţa cu brăduţi, Andrei şi fiul său Vlăduţ au ajuns acasă. Andrei a pregătit masa de prânz, iar Vlăduţ şi-a schimbat hainele, s-a spălat pe mâini şi a mers în bucătărie pentru a mânca, exclamând:

-Tati! Ce bine miroase omleta aceasta!

-Mă bucur că îţi place! Am pregătit-o după reţeta bunicii Eva! Dar va trebui să mănânci şi salata şi bineînţeles, să îţi bei şi sucul natural de portocale!

-Dar tati, ceilalţi copii, colegii mei, beau ”Coca Cola”!

-Când ai să mai creşti, promit că vei putea bea şi tu! Încă ai nevoie de vitamine şi minerale!

-Ooff, vorbeşti exact ca mami, ca bunica, ca bunica Eva!

-Noi toţi îţi vrem binele! Sănătatea este cea mai importantă...

-Da tati, ştiu, mereu o spui, ”Sănătatea este cel mai important dar de la Dumnezeu”!

-Bine, Vlăduţ, cât timp mănânci tu, eu îmi pregătesc o cafea, apoi încerc să mai lucrez ceva.

Andrei merse în biroul de lucru, îşi luă mapa în care avea povestirea începută şi se instală în bucătărie, începând să citească filele scrise deja, revenind pe tărâmul amintirilor.

***

Maria, mama lui Andrei rezolvase, în acel an, problema chiriei, ajutată de către doamna Eva. Andrei nu ştia despre această problemă ivită din senin. Când se întorsese el de la şcoală, doamna Eva o dusese pe mama lui Andrei în garsonieră, iar criza renală trecuse. A doua zi, însă, criza a revenit iar Maria a ajuns de urgenţă la spital. Verdictul medicilor a fost unul grav. Maria trebuia să se opereze de urgenţă.

Doamna Eva era în cabinetul medicului –şef alături de Andrei.

-Doamnă, sunteţi rudă cu pacienta?

-Nu, prietenă bună, vecină.

-Voiam să vorbesc cu cineva din familie, spuse doctorul.

-Dar eu ce sunt? întrebă Andrei.

-Astea sunt nişte lucuri pentru oamenii mari, dragul meu, spuse doctorul. Mergi la asistenta din biroul meu să îţi cumpere un ceai cald.

După ce Andrei a părăsit încăperea, doctorul i-a spus doamnei Eva, fără ocolişuri.

-Doamnă, trebuie să o operăm pe prietena dumneavoastră, de urgenţă.

-Şi ce presupune asta?

-Doamnă, ştiţi ce vremuri trăim! Spitalul nu are medicamente, nu are pansamente, aţă chirugicală, perfuzii!

-Şi ce se întâmplă cu banii celor ce plătesc lunar contribuţiile?

-Doamnă, spuse doctorul, nu v-am chemat să vorbim depre economie. V-am chemat să vă expun situaţia. Are nevoie de toate aceste lucruri despre care v-am vorbit! În afară faptului, că după operaţie, va trebui să fie bine îngrijită şi bine hrănită! Va trebui, totodată, să urmeze un tratament!

-Biata femeie! Ieri a cheltuit ultimii bani pentru chirie! De unde să...

-Sunt credite bancare, împrumuturi...

-Are un salariu prea mic! Este profesor care abia a depăşit statutul de cadru didactic debutant!

-Doamnă, eu vă înţeleg, dar mă înţelegeţi şi dumneavoastră pe mine? Eu, ca profesionist, fact tot ce am învăţat în toţii anii de facultate, specializare şi experienţă profesională, dar oricât de profesionist aş fi, dacă nu dispun de toate cele necesare unei operaţii, nu sunt Dumnezeu!

-Domnule doctor, pentru ce am luptat noi la Revoluţie?

-Aveţi dreptate, doamnă, dar răspunsul meu la această întrebare nu rezolvă problema de fond.

-Domnule doctor, scrieţi-mi pe hârtie, despre tot ceea ce trebuie cumpărat pentru operaţie!

- Mă bucur că mă înţelegeţi!

-Pe dumneavoastră ca profesionist vă înţeleg, ce nu pot înţelege nici în ruptul capului este funcţionarea defectuoasă a sistemului public de sănătate!

Fără să îi spună ceva lui Andrei, doamna Eva s-a dus acasă, împreună cu Andrei,  a mers apoi la banca unde avea economiile şi a retras suma solicitată. A revenit apoi la spital, cumpărând de la o farmacie toate cele necesare operaţiei, care a fost un succes.

Doamna Eva a decis, ca după cele trei zile de recuperare post-operatorie, să o aducă acasă pe mama lui Andrei, pentru a se ocupa ea personal de convalescenţa acesteia. Începuse să ţină la mama lui Andrei ca la fiica sa, iar pe Andrei îl vedea ca pe propriul său nepot pe care şi-l dorise acum mulţi ani.

Profesionalismul doctorului care a realizat operaţia şi a supravegheat recuperarea, bunele îngrijiri acordate de către doamna Eva, au făcut ca mama lui Andrei să îşi revină foarte repede, cu trei zile înainte de Crăciun. Astfel, pentru că timpul era frumos, mama lui Andrei şi-a luat fiul de mână, mergând la piaţă, pentru a cumpăra ceea ce îi promisese şi anume portocalele, fructele preferate ale lui Andrei şi strugurele mult promis, care să îi aducă lui Andrei bunăstarea în anul care va veni.

După ce au cumpărat portocalele şi mult râvnitul strugure, când au ieşit din piaţă, au trecut printre brăduţii expuşi. Acolo erau mai mulţi vânzători de brazi, iar Andrei se uita la fiecare brăduţ în parte. La un moment dat, a observat o doamnă cu o fetiţă care se târguia cu unul dintre vânzători, în privinţa unui brad foarte mare. Doamna îi spunea vânzătorului că va cumpăra bradul, dar să îi taie crenguţele de jos şi să îl potrivească în suport. Vânzătorul a tăiat crengile de brad şi a potrivit  bradul în suport. În acel moment, Andrei s-a apropiat, cerând voie să ia el acele crenguţe. Mama lui Andrei a spus:

-Andrei, nu este voie, mami!

-De ce? Oricum au fost tăiate!

-Măi dar curajos mai eşti! spuse vânzătorul râzând. Ştii să pui problema direct, deşi crenguţele sunt ale mele!

-Pardon, domnule spuse fetiţa, mami a plătit bradul întreg şi v-a rugat să tăiaţi crenguţele, deci, aceste crenguţe sunt din bradul meu. Aşa că eu le pot lua să i le ofer cadou acestui băiat!

-Măi copii, dar isteţi mai sunteţi pentru vârsta voastră, spuse vânzătorul adunând crenguţele, pe care le-a legat cu o sfoară şi i le-a oferit lui Andrei, care nu mai putea de bucurie.

Andrei, având crenguţele în braţe, s-a apropiat de fetiţă pentru a-i mulţumi:

-Mulţumim frumos! Eu sunt Andrei. Pe tine cum te cheamă?

-Mă numesc Katerina.

Mama lui Andrei s-a îndreptat şi ea spre mama fetiţei spunându-i:

-Vă mulţumim frumos, doamnă, pentru gestul fiicei dumneavoastră. Eu sunt Maria!

-Pe mine mă cheamă Silvana, spuse mama fetiţei. Îmi pare bine să vă cunosc. La ce şcoală învaţă fiul dumneavoastră?

-La şcoala de lângă Muzeu.

-Acolo învaţă şi fiica mea.

-Ce frumos, spuse Katerina! Suntem colegi de şcoală!

Mamele copiilor au schimbat numerele de telefon fix între ele, apoi şi-au luat rămas bun. Andrei şi Katerina şi-au promis unul altuia că vor deveni cei mai buni prieteni şi se vor vedea zi de zi la şcoală, după terminarea vacanţei.

Andrei, împreună cu mama lui au ajuns acasă cu puţinele cumpărături, dar Andrei nu mai voia nimic, întrucât avea crenguţele de brad mult visate. În timp ce mama lui a început să facă pregătirile de Crăciun, deoarece voia să o invite pe doamna Eva pentru a petrece Crăciunul împreună, ca într-o familie, Andrei, găsind un ghiveci de flori nefolosit de ceva vreme, a pus crenguţele, încercând să le aşeze ca şi cum ar forma un brăduţ. Andrei făcuse la şcoală ornamente de Crăciun din hârtie creponată, din hârtie lucioasă şi a început să împodobească brăduţul cu ornamentele realizate de el, ducându-se apoi în mica bucătărie să vadă cât de frumos era brăduţul lor, primul de când se mutaseră în acea casă.

-Mami, mami, doar bomboanele de ciocolată, globuleţele şi steluţa Magilor mai lipsesc!

În acel moment,  a sunat soneria. Mama lui Andrei a mers să deschidă. În uşă, doamna Eva încărcată cu multe pachete, ajutată de un şofer de taxi care adusese un brad mare, a zis:

-Ce bine că sunteţi acasă! Am vrut să vă fac o surpriză!

Andrei, venind la uşă, lângă mama lui, a văzut bradul:

-Doamna Eva, v-aţi cumpărat brad?

-Nu. Este pentru tine şi pentru mama ta, Andrei! Ajută-mă să duci pachetele în casă şi să găseşti un loc pentru brad.

Andrei reveni din amintirile sale, trezit de sunetul telefonului. Era mama sa:

-Alo, Andrei?

-Da mamă!

-Ai mai aflat ceva? S-a găsit tratamentul? Doamna Eva pare că se stinge uşor-uşor! Practic, inima este accea care o face să reziste! A îndurat atât de multe şi încă rezistă!

-Nu încă! Am telefonat la toate laboratoarele experimentale şi centrele oncologice! Încă se caută! Ştii doar că şi directorul meu a făcut tot ce a putut! Şi-a sunat toţi prietenii! Inclusiv în străintate! Doar ce am venit de la el! Acum sunt cu micuţul nostru voinic la piaţa de brăduţi! Mama lui încă lucrează. Chiar şi ea a sunat în dreapta şi stânga! Şi, că tot am amintit de domnul director, mă roagă să mai scriu o poveste şi nu mai pot pune pe hârtie niciun rând!

-Ei lasă, că te descurci tu! Ştii ce zicea doamna Eva! Tu doar ce nu ţi-ai pus în gând nu ai scris!

-Bine, te sun eu mai târziu! Sărutări de mâini doamnei Eva!

-Tati, nu se simte bine doamna Eva?

-Da, nu se simte bine! Ţi-ai terminat prânzul?

-Da, însă văd că ai de scris. Mă duc să mă uit la televizor?

-Ei, lasă, am zis că mergem în oraş, la cofetărie, să bem o limonadă!

-Aşa cum ziceai tu că făcea doamna Eva?

-Da. Doamne, de-ai mai face o minune!

-Tati, dar ziceai că o să-mi povesteşti într-o zi cum aţi cunoscut-o tu şi bunica pe doamna Eva!

-Îţi povestesc, acum, când mergem la cofetărie!

-Uraaa!

Cei doi au plecat de acasă, cu maşina şi au ajuns la o cofetărie din centrul oraşului. Au intrat, s-au aşezat la o masă, iar Andrei i-a comandat fiului său un kataif şi un pahar de Coca-Cola, ţinând să îi facă o bucurie fiului său.  El a comandat un capuccino, o savarină şi o apă minerală, servită într-un pahar cu gheaţă şi lămâie.

-Mulţumesc tati că nu m-ai lăsat să aştept până cresc mare! Ştii că mami nu este de acord să beau Coca Cola, de la vârsta asta!

-Ei, Vlăduţ, va fi secretul nostru, ca între tată şi fiu da?

-Da, dar mami este procuror, dacă îşi dă seama?

-Nu îşi va da seama! Totul este să rămână între noi! Acum, mănâncă-ţi prăjitura şi vreau să asculţi povestea!

-Da tati! Abia aştept. Deşi pe mami nu o poţi păcăli aşa uşor! Este doar procuror! Şi încă unul foarte bun din ceea ce am înţeles de la bunica Silvana.

 

***

 

-Eram ceva mai mare decât tine, Vlăduţ, începu Andrei să povestească. După moartea tatălui meu, mama şi cu mine am trăit cu chirie pe unde puteam. Visul tatălui meu a fost să devină procuror. A murit înainte să îşi dea licenţa. Mama voia să devin eu procuror, dar greutăţile din acei ani m-au determinat să dau examen la o facultate unde să mă pregătesc singur şi să fiu sigur că pot ocupa un loc de student la ”buget”. În plus, trebuia să aleg ceva care să îmi permită să mă angajez rapid. Am urmat Academia de Ştiinţe Economice. Probabil că dacă am învăţat de mic să îmi administrez puţinii bănuţi, am dovedit reale abilităţi în domeniu. Mama a fost fericită că m-am căsătorit cu o tânără domnişoară procuror, cu mama ta. Dar ca să revin la poveste, îţi spun că se apropia, ca şi acum, Crăciunul. Urma să celebrăm un an în acea locuinţă, unde ne mutasem, chiar în Ajunul Crăciunului din anul precedent. Eram la şcoală, participam la serbarea de sfârşit de an, când proprietara şi-a dorit banii de chirie chiar de Crăciun, deşi iniţial dorise să îi încaseze în ianuarie. Mama a ieşit să cumpere ceva, dar a lovit-o criza renală şi a căzut pe scări. Dusă de urgenţă la spital, s-a impus o operaţie, chiar în acea seară sau, cel mai târziu, a doua zi. În spitale, ca şi acum, medicii nu aveau nici aţă chirurgicală!

-De ce?

-Asta m-am întrebat şi eu, dar nu am găsit un răspuns!

-O să îi spun mamei! Ea o să găsească răspunsul!

-Ei, am discutat eu cu ea, nu a fost vina doctorului! Este vina sistemului pe care politicienii corupţi îl conduc!

-Ce înseamnă corupţi?

-Oameni răi, Vlăduţ! Oameni care iau ceea ce le aparţine altora!

-Păi ăştia nu erau hoţii?

-Vlăduţ, tu eşti prea inteligent pentru vârsta ta. Corupţii sunt nişte hoţi, dar care aleg să fure ştii, mascat, sub acoperirea unor legi care permit abuzurile!

-Mascat e aşa, ca la circ, unde un clovn distrează lumea, râde?

-Clovnul este un om cinstit cu şi fără mască. Munceşte cinstit. Dar corupţii aşa fac, se maschează în oameni cinstiţi, iar sub pretextul că fac bine, fură pentru ei. Cumpără medicamente, pansamente, calculatoare, la preţuri mult mai mari, care apoi sunt ascunse, iar banii ajung la ei în buzunare.

-Am înţeles, tati!

-Mă bucur că ai înţeles! Aşadar, ca să revenim la firul poveştii, doamna Eva s-a ocupat de tot ce a trebuit ca mama să fie operată şi îngrijită după operaţie.

-Deci, doamna Eva a fost îngerul bunicii?

-Oof, asta de unde ai mai scos-o?

-Am citit-o într-una din poveştile tale!

-Acum înţeleg cât de citite sunt poveştile mele! Dar ia stai puţin, asta încă nu ţi-am dat-o! Cartea a ieşit când tu erai în vacanţă cu bunica şi doamna Eva la Herculane!

-Am citit foile tale!

-Vlăduţ, mami nu ţi-a zis că nu e frumos să te uiţi prin lucrurile oamenilor mari?

-M-a trimis mami să îţi pun în camera de lucru o sticlă de suc şi am văzut foile pe masă! Te-ai supărat?

-Nu, dragule!

-Deci, rămâne între noi? Nu aş vrea să îi spui mamei! Te rog, tati!

-Bine, acesta este al doilea secret între tată şi fiu!

-Şi cum a fost mai departe?

-Doamna Eva a salvat viaţa mamei mele!

-Ştiu, bunica mi-a povestit!

În seara de ajun, mama a chemat-o pe doamna Eva să vină la noi. În casă mirosea frumos a cozonac, sarmale şi a brad. În bucătăria noastră mică, era masa abia putea avea trei locuri. Doamna Eva şi mama aveau câte un pahar cu vin roşu, dulce, iar eu o limonadă de casă. Doamna Eva pregătise multe dulciuri, pe care ni le-a adus, chiar şi ”plăcinta zeilor”, după o veche reţetă grecească!

-Plăcinta care îndeplineşte toate dorinţele?

-Da Vlăduţ, este o plăcintă foarte deosebită. Mama a adus-o în acest oraş, ajutată de doamna Eva.

-Dar bunica Eva este grecoaică?

-Da, Vlăduţ. Bunica ei era grecoaică din Smyrni, Izmirul de azi, din Turcia, unde am fost noi în vacanţă anul trecut.

-Şi ea a ajutat-o pe bunica să deschidă cofetăria?

-Da, Vlăduţ, ai răbdare! Mereu eşti aşa curios? Doamna învăţătoare mi-a zis că pui întrebări!

-Şi la televizor oamenii mari pun întrebări! Doar că nu toţi răspund !

-Şi asta ai observat?

-Nu, asta mi-a spus mami!

-Vrei să auzi povestea?

-Da, vreau!

În acea seară, a Ajunului Crăciunului, eram cel mai fericit copil. Aveam bradul mult dorit şi bineînţeles că aveam şi brăduţul cel mic, făcut din crenguţele pe care mi le oferise acea fetiţă, care astăzi este soţia mea şi mămica ta.

-Ştiu, bunica Silvana mi-a povestit tot!

-Mă miram să îţi fi scăpat ţie vreun amănunt! Dar hai să revenim la poveste! Ceea ce avea să urmeze atunci, nu ştie nimeni, nici măcar mamei tale nu i-am povestit. Ştiam că exista obiceiul vechi din bătrâni, ca în Noaptea de Ajun să îţi pui o dorinţă în faţa bradului împodobit, iar Dumnezeu, al cărui Fiu se năştea în acea noapte sfântă, îţi va îndeplini dorinţa. În timp ce mama şi doamna Eva mâncau ”plăcinta zeilor” despre care doamna Eva spunea că dacă o mănânci în seara de Ajun ţi se va îndeplini dorinţa cea mai arzătoare. Eu mi-am luat bucata de plăcintă pe o farfurioară, am mers în camera unde aveam bradul. Aici, m-am rugat la Dumnezeu să ne ajute pentru ca o dată să avem şi noi casa noastră, să nu mai fim nevoiţi să plătim ultimii bani pe chirie. Aceeaşi dorinţă mi-am pus-o şi când am mâncat delicioasa ” plăcintă a zeilor”. M-am gândit eu aşa, ca tine acum, că se vor uni puterile tuturor zeilor şi că dorinţa se va împlini.

-Şi s-a îndeplinit dorinţa?

-Mai repede decât am crezut eu!

-Cum aşa?

-La un moment dat, doamna Eva m-a întrebat:

-Andrei anul ăsta ai fost cuminte?

-Da! Am şi carnetul de note la mine!

-Păi şi Moş Crăciun a venit?

-Probabil va veni.

-Eu zic că a venit! La câte cadouri are de împărţit noaptea asta, e posibil să fi încurcat apartamentele. Haideţi la mine,  să vedem”.

 

(Va urma)