Deşi unii comentatori au încercat să se lanseze în comentarii incoerente, sunt convinsă că prin numărul mare de aprecieri primite, Dumneavoastră, cititorii aţi înţeles şi aţi apreciat cum trebuie demersul meu literar.

Eroii principali au parte de numeroase şi grele provocări, care le vor pune, unora dintre ei,  în pericol,  chiar viaţa,  dar vor reuşi, în cele din urmă să se bucure de ”Magia Crăciunului”:

 

”Cu mama de mână, însoţiţi de către doamna Eva, am intrat în apartamentul său. Doamna Eva ne-a condus la uşa sufrageriei. Ea a intrat prima, mergând uşor şi apăsând pe întuneric  un buton roşu al prizei orizontale. Brusc, s-a aprins o instalaţie multicoloră e şi a început să se audă ”Hoooo, hoooo, hooo! Meeeery Christmas! Hooo, hoooo, hooo!”. Doamna Eva a păsat butonul electric al luminii şi am văzut cel mai mare brad împodobit din viaţa mea. Era un brad mare împodobit cu de toate: steluţe, beteală, instalaţie cu muzică! Lângă brad, era un Moş Crăciun, păpuşă, un Moş mai mic decât cei din vitrine, dar care se mişca şi cânta! Sub brad, erau puse paltonul şi cartea promise de mama şi alte cadouri împachetate. Am îmbrăţişat-o pe mama, iar ea mi-a zis să o îmbrăţişez pe doamna Eva. Nu mai ştiam de mine! În viaţa mea nu mai desfăcusem atâtea cadouri: o minge de fotbal, un trenuleţ electric, o maşină cu baterii, un joc electronic, mama a primit o geantă nouă, din piele, elegantă, aşa cum nu avusese niciodată, o haină de blană şi o căciulă de blană pe care doamna Eva nu le mai purtase de ceva timp, dar erau ca noi! O pereche de cizme noi şi mănuşi noi pentru mama!

-A fost cel mai frumos Crăciun al tău, tati?

-Da. Doamna Eva a salvat viaţa bunicii tale. Eu am rămas să mă joc, iar doamna Eva a rugat-o pe mama să vină la bucătărie. Le-am auzit fără să vreau, discutând.

-Deci şi tu ai greşit, tati, ai tras cu urechea!

-Ajungem la cel de-al treilea secret dintre tată şi fiu!

-Bine, nu mai zic nimic!

-Doamna Eva i-a zis mamei:

-Draga mea, este Seara Sfântă de Ajun. Vreau să vorbesc ceva cu tine!

-Ştiu, am să vă dau banii imediat ce banca îmi va aproba împrumutul. Am dat câteva telefoane şi...

-Nu este nevoie. M-am gândit. Eu nu mai am pe nimeni! Stând ieri în sufragerie şi uitându-mă la televizor, am aţipit. Am visat că din portretele astea, îi văd aievea pe ai mei zicând: ”Mami, tu de mulţi ani nu mai sărbătoreşti Crăciunul, nu mai aduci brad în casă, nu mai miroase a cozonaci, decât când mergi la biserică! Ne e dor să mai vedem casa ca altă dată!”M-am trezit speriată. Inima bătea cu putere, dar simţeam o bucurie. După moartea fiicei mele, m-am mutat aici. Am vândut casa din Timişoara, iar banii rămaşi după ce am cumpărat acest apartament, destul de mulţi, i-am pus la bancă. Nu m-am gândit niciodată să cer un certificat de revoluţionar, deşi aveam tot dreptul. Am considerat că fiul meu a luptat pentru libertate şi pentru o viaţă mai bună. Am decis să plec din Timişoara. Mai merg acolo, când îi comemorez pe cei dispăruţi. Pensia mea mă ajuta să trăiesc relativ decent. Fiind de meserie economistă, am decis să schimb în valută economiile şi banii din bancă. În timp, am reuşit să adun ceva. Loc de veci lângă fiica şi soţul meu mi-am cumpărat la Timişoara!  Fiul meu îşi doarme somnul de veci la Cimitirul Eroilor. Aşa că nu am ce să mai fac. Văd că tu găteşti bine. Eşti o femeie tânără cu iniţiativă. Am văzut la televizor o idee de afacere care presupune pregătirea unor feluri de mâncare şi prăjituri pentru petreceri private. Ai putea, când nu eşti la şcoală, să găteşti. Sâmbătă, duminică, eşti acasă. În vacanţe, eşti acasă. Poate că astea sunt singurele avantaje ale meseriei de dascăl. În rest, Dumnezeu cu mila! Azi, lumea se grăbeşte! Oamenii cumpără ce apucă, nu se uită la calitate! Eu sunt pe jumătate grecoiacă. Bunica mea a venit din Smyrni. Am un caiet cu reţete vechi. Reţetele greceşti se caută! Vreau ca tu şi Andrei să vă mutaţi cu mine! Am nevoie şi eu de cineva în casă. Uneori, simt că mă lasă puterile. Parcă am ceva în organism care creşte şi eu mă simt tot mai slăbită. Vreau ca tu să devii fiica mea, iar Andrei, nepotul meu pe care mi l-am dorit dintotdeauna.  M-am ataşat de voi şi vă iubesc. Nu vreau să mai suferiţi, iar eu să sufăr aici singură. Eu nu am mai făcut brad de mulţi ani în casă! Casa asta mi se pare prea goală, are nevoie de tinereţe, de mişcare.

-Doamna Eva, ştiţi...

-Nu ştiu nimic, după Anul Nou, te ajut să te descurci cu proprietara şi las-o cu Dumnezeu!

-Doamna Eva, vă mulţumesc!

Eu care ascultasem tot ce vorbiseră, am bătut la uşă şi le-am îmbrăţişat pe mama şi pe doamna Eva, spunându-le că ”plăcinta zeilor” şi-a făcut efectul! Eram cel mai fericit copil din lume! Aveam, în primul rând o bunică, pe doamna Eva, care ne iubea, aveam o mamă fericită şi sănătoasă, precum şi casa mult visată! Deci, aşa am realizat că Moş Crăciun nu vine niciodată singur!

-Tati, deci aşa aţi ajuns să locuiţi cu bunica Eva?

-Exact Vlăduţ. Începând din primăvară, mama s-a apucat să organizeze evenimente. Nu şi-a neglijat nici locul de muncă, dar la un moment dat, a fost nevoită să renunţe. Şi-a deschis afacerea şi se ocupă de ea cu succes. A deschis o cofetărie cu specific grecesc aici în oraş, dar are comenzi şi din localităţile învecinate.

-De ce nu mergem la cofetăria bunicii?

-Ei, vedem şi noi ce face concurenţa!

-Tati, să ştii că prăjitura mea nu este aşa cum o fac bunica şi bunica Eva!

-Asta să le spui şi lor!

-Tati, mă gândeam la ceva!

-Ooff, uiţi că e vacanţă? Ce îţi mai trece prin cap?

-Mă gândeam să trecem pe la biserica din centrul oraşului. Ne punem o dorinţă, aprindem o lumânare. Poate se va petrece o minune! Promit ca toate jucăriile vechi, de care eu am avut grijă, să le adun şi să le duc la biserică, pentru copiii care au nevoie de ele.

-Unde ai... aa... înţeleg, iar ai să îmi spui că ai citit în poveştile mele!

-Da, dar pe asta am primit-o de la domnul director!

-Când?

-De Crăciun, când ai fost cu mami la o petrecere! M-aţi luat şi pe mine!

-Ai dreptate, uitasem! Dar gata cu poveştile! Mami trebuie să iasă de la muncă! Trebuie să căutăm şi un loc de parcare, lângă Parchet, unde lucrează mami. Ca procuror, are mult de muncă. Deşi vine Crăciunul, sunt mulţi oameni care încalcă legile. Şi, da, ai dreptate, trecem şi pe la biserică! O luăm pe mami, vă duc acasă, tu stai cuminte şi eu fug la spital! Bunica trebuie să se odihnească! De două zile este la bunica Eva!

După ce au trecut pe la biserică, Andrei şi Vlăduţ au făcut ce îşi propuseseră. Au trecut şi pe la un hypermarket să cumpere produsele pentru Crăciun. Mama lui Vlăduţ, Katerina, prietena din copilărie a lui Andrei, fetiţa care îi oferise crenguţele de brad, peste ani, a devenit soţia lui Andrei. Katerina s-a apucat să facă o parte din pregătirile pentru Crăciun, iar Vlăduţ a mers în camera lui, şi-a luat un caiet nou, stiloul primit de la Moş Crăciun, anul trecut şi a început să scrie pe caiet.

 

 

***

 

Mama lui era obişnuită ca la o anumită oră, Vlăduţ să urmărească filmul preferat. Acum, parcă uitase. A continuat să facă treabă, iar apoi a venit la el. Uşa era întredeschisă. Vlăduţ scria ceva pe caiet şi părea a fi o scrisoare pentru Moş Crăciun.

La un moment dat, pe telefonul de acasă, a sunat directorul editurii:

-Sărut mâna! Andrei ce face? Este acasă?

-Nu, a plecat la spital!

-Ştiu. Încă nu am găsit o soluţie, am totuşi speranţe!

-Şi eu la fel, spuse mama lui Vlăduţ.

-Atunci e inutil să vă mai întreb dacă Andrei a  mai apucat să scrie...

-Scrie, spuse mama lui Vlăduţ.

-Mă bucur! Vă las atunci!

-Cine era mami?

-Domnul director Dunărinţiu, de la editură! Întreabă dacă tati mai are de lucru la povestea cea nouă.

-Nu cred că mai are mult, mami!

-Vlăduţ, ţi-am zis să nu te uiţi prin hârtiile lui tati!

-Nu m-am uitat mămico, tati le-a uitat în bucătărie când am plecat noi să te luăm pe tine de la serviciu. Când eu şi cu tine ne-am întors acasă, eu le-am pus în ordine şi am lăsat mapa pe biroul lui tati. Era normal că atunci când le-am pus în ordine, trebuia să citesc nu-i aşa?

-Da, semeni cu taică-tu, mereu găseşti o explicaţie!

-Şi tati, îmi spune că semăn cu tine! Ooff, am ajuns la concluzia că semăn cu amândoi. Dar să ştii, că tati scrie o poveste super!

-Ei, serios?

-Pe cuvânt de onoare mami, cred că este povestea copilăriei lui tati. El mi-a spus despre o parte din întâmplările descrise pe aceste foi.

Au mai trecut o zi două şi la un moment dat mama lui Vlăduţ, în timp ce acesta era în sufragerie să vadă filmul preferat, cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului, s-a dus să îi facă ordine în cameră. Vlăduţ era un copil ordonat, aşa că practic nu a avut prea mult de lucru. Pe masa de lucru, mama a văzut câteva creioane colorate lăsate acolo, precum şi stiloul lui Vlăduţ, aşezat între filele caietului.

                Mama a început să citească. Acolo, Vlăduţ scrisese ceva ce părea o scrisoare. Erau acolo Andrei, Maria, bunica Eva, era ea, era bunica Silvana.  Vlăduţ desenase ceva ce semăna cu o biserică, lângă care apăruseră un tată cu fiul de mână sub care scria ”Andrei, Vlăduţ”. Mai încolo era o scrisoare către Moş Crăciun:

”Dragă Moş Crăciun, Am citit povestirea lui tati, deşi ştiu că am greşit, citind  foile lui fără să îi cer voie,  dar eu doar am vrut să nu se rătăcească şi le-am pus în ordine!  Te rog să rezolvi tu problema bunicii Eva. Ştiu că tu poţi să îi aduci mai repede tratamentul necesar bunicii Eva! Aş fi vrut să vorbesc eu cu Dumnezeu, dar mă gândesc că sunt mulţi care îl roagă şi, poate pe tine te ascultă! Să ştii că sunt un băiat cuminte şi nu mai vreau să îmi aduci tableta cerută în ultima scrisoare! Poţi să mă ajuţi cu tratamentul pentru bunica Eva? O să mă rog şi eu în faţa bradului cum s-a rugat tati, voi mânca şi eu din ”prăjitura zeilor”, pregătită de bunica Maria, după reţeta bunicii Eva, în Seara de Ajun, care îndeplineşte orice dorinţă!  Cu toate acestea, Dragă Moş Crăciun, te rog eu să o faci bine pe bunica Eva, mai devreme, dacă se poate, pentru ca, în Noaptea de Ajun, să te aşteptăm cu toţii împreună şi bunica Eva să nu mai fie la spital. Să ştii că bunica Eva face nişte biscuiţi foarte dulci şi am să îţi pun lângă brad lapte cald cu miere şi biscuiţi. Mă gândesc că vii prin frig, tocmai de la Polul Nord şi sigur îţi va fi foame, iar laptele te va încălzi. Ţi le ofer din tot sufletul meu. Îmi pare foarte rău, că nu am găsit fân şi pentru reni, dar noi stăm la bloc. La anul îţi promit că rezolv şi problema fânului pentru reni! Mulţumesc mult, Vlăduţ”.

Cu ochii în lacrimi, Katerina a luat caietul şi l-a închis, strângându-l la piept. S-a dus în biroul lui Andrei şi a citit povestea scrisă de soţul său, care era foarte preocupat de situaţia doamnei Eva. Apoi, Katerina a mers  la fiul ei, ştergându-şi pe furiş o lacrimă stingheră.

-Vlăduţ, vrei să vorbim ceva noi doi?

-Vrei să avem secrete?

-De unde ştii tu de asta? Să înţeleg că iar l-ai rugat pe tati să îţi cumpere un pahar plin cu ”Coca-Cola”?

-Da... dar tati a fost cu ideea... ştii... era secretul nostru ca tată şi fiu...

-Ei, lasă, acum vom avea unul al nostru, de mamă şi fiu.

-Dar dacă află tati?

-O să afle, dar va fi bine! Vrei să mergem în oraş?

-Mergem la bunica, la spital?

-Nu. Mergem să vorbim cu domnul director de la editură. El ne va ajuta să îl găsim pe Moş Crăciun, pentru a-i face un cadou lui tati!

-Of, mami, nu crezi că e cam târziu?

-Niciodată nu este prea târziu. Du-te şi îmbracă-te până comand eu un taxi!

Mama lui Vlăduţ l-a sunat mai întâi pe directorul editurii.

-Alo? Voiam să vă las un text al soţului meu. Sunteţi în Bucureşti? Aţi putea veni la noi în oraş?

-Cred că da! Dar de ce nu îl trimite pe mail?

-Nu a avut timp să scrie la calculator. Vă explic eu.

-Cred că într-o oră, maxim două ore, ajung.

-Bine, dar aş vrea să nu îl sunaţi pe Andrei. El e la spital, are probleme. Mereu zice că textul nu este îndeajuns de bun. Este perfecţionist, de aceea vreau să vorbim.

-Mami, văd că nu mai este caietul meu pe masa de lucru! În plus, văd că ai luat şi mapa lui tati din biroul său de lucru.

-Da, le-am luat eu, într-adevăr pe ambele! Mergem să îi ducem şi scrisoarea ta lui Moş Crăciun! Acum voi coamanda şi taxiul!

După o oră şi jumătate, Vlăduţ, Katerina şi directorul editurii se aflau în cofetăria Mariei, mama lui Andrei.

-Domnule director, fiul meu Vlăduţ şi cu mine, vrem să vă arătăm ceva, spuse mama lui Vlăduţ, arătând mapa lui Andrrei şi caietul fiului meu, Vlăduţ.

-Ziceaţi că e textul lui Andrei! Abia aştept să îl citesc!

-Da, dar vreau să adăugăm şi scrisoarea către Moş Crăciun, scrisă de Vlăduţ şi desenele pe care el le-a făcut!

Directorul a citit foile scrise de Andrei, rândurile din caiet scrise foarte frumos de Vlăduţ, a văzut desenele, apoi, tulburat, a zis:

-Andrei ar trebui să fie mândru! De data asta s-a întrecut pe sine! Povestea este una adevărată! În plus, mai aveţi un scriitor în familie, care, după părerea mea, va avea toate şansele să devină şi un pictor celebru! Este fantastic!

-Domnule director, tehnoredactaţi dumneavoastră textul soţului meu, textul lui Vlăduţ, încercaţi să faceţi ilustraţia şi chemaţi-l pe Andrei să vorbiţi! Nu îi strică şi lui o surpriză!

-Aşa am să fac.

După ce Vlăduţ şi mama lui au încheiat discuţia cu domnul director, Vlăduţ a zis:

-Mergem la spital, la bunica Eva?

- Mergem la spital să vedem ce fac bunica Eva şi tati.

Vlăduţ şi Katerina au trecut să cumpere flori, portocale, apoi au comandat un taxi să meargă la spital. La magazin, portocalele au fost puse într-o plasă pe care se afla poza lui Moş Crăciun, zâmbind.

-Ce-i cu voi pe aici? întrebă doamna Eva, când Vlăduţ şi Katerina au ajuns în rezerva unde se afla internată doamna Eva. Andrei a coborât să ia o cafea.

-Am trecut să vă vedem. Vlăduţ v-a adus flori şi portocale.

-Eheei... cine umblă prin oraş? întrebă Andrei intrând pe uşă. Moş Crăciun ştie ce faceţi voi prin oraş?

-Ştie.

Conversaţia fu întreruptă de către medicul şef.

-Doamna Eva, avem o veste bună! Sunt de 30 de ani, oncolog, dar aşa ceva nu am apucat! Tocmai am primit rezultatul analizelor de azi –dimineaţă! Organismul dumneavoastră pare că se reface! Cancerul dumneavoastră, parcă nu ar fi existat niciodată. Dacă nu aş fi fost un om riguros şi dacă nu m-aş fi ocupat eu de cazul dumneavoastră, aş zice că nici nu aţi avut vreodată ceva! Mai sunt două zile până la Crăciun. O să repetăm analizele, deşi asta fac de azi dimineaţă! Mă uit pe rezultate şi nu îmi vine să cred!

Doamna Eva râse, ştergându-şi o lacrimă pe obraz:

-Să ştiţi domnule doctor, că de câteva clipe, parcă şi eu am impresia că mi-au revenit pofta de viaţă şi vigoarea!

Zâmbind în colţul gurii, Vlăduţ îşi îndreptă privirea în sus, apoi spre plasa cu portocale, pe care era poza lui Moş Crăciun, duse două degete ale mâinii drepte la frunte, salutându-l pe Moş Crăciun şi spuse:

- Mulţumesc Moşule! Să ştii că ai să primeşti o porţie dublă de biscuiţi şi lapte cald cu miere, în Noaptea de Ajun! În plus, m-am gândit cum să rezolv şi problema cu fânul pentru renii tăi, la anul, aşa cum ţi-am promis!

-Vlăduţ, întrebă Andrei, ce vrei să spui?

-Lasă, că îţi vom povesti acasă, răspunse Katerina.

Andrei, nespus de bucuros, ca în urmă cu mulţi ani în copilăria lui,  a decis să o sune pe mama lui, Maria:

-Alo, mamă eşti acasă?

-Da, pregăteam o supă de pui pentru doamna Eva! Ce s-a întâmplat?

-Ceva grozav! Doamna Eva s-a vindecat!

-Dacă ţi-ai propus să spui ceva să mă simt bine, aşa ca să uit de greutăţi, nu ţine!

-Vorbesc serios! Ştiu că şansele ca un scriitor de poveşti pentru copii să fie luat în serios sunt mai mici decât ale unui politician aflat în campania electorală, dar asta este! Acum a venit domnul doctor cu analizele. În două zile, după ce va mai face câteva analize,  bunica Eva o să vină acasă! Vom face Crăciunul împreună!

-Bine Andrei! Trec pe la cofetărie să las ultimele sarcini şi vin la voi! Vreau să mergem!

-Bine, nu te grăbi! Avem timp.

În rezerva unde era tratată doamna Eva, era o veselie de nedescris. Au trecut câteva ore bune şi seara se lăsase, când telefonul lui Andrei a sunat.

-Of, iar directorul? Am primit vestea cea mai bună şi acum iar începe? Ştiu că aşteaptă, poate că a făcut ceva în privinţa asta...

-Aloo, domnule director, gata aşteptarea a luat sfârşit! Doamna Eva s-a vindecat! Mă apuc de treabă!

-Nu este cazul ! Din fericire am găsit ceva super, dar vreau să arunci o privire! Unde eşti?

-La spital!

-Mă gândeam eu. În zece minute, ajung.

Directorul veni ţinând în mână o mapă.

-Andrei, te felicit! Este o poveste extraordinară, adevărată, dar în acelaşi timp fantastică! Ştiam eu că lucrezi tu la ceva care o să devină exact ceea ce îmi trebuia mie să scot la editură acum de sărbători! Povestea asta va rămâne în mintea oamenilor!

-Nu vă înţeleg, ziceaţi că m-aţi înlocuit dar că vreţi...

-Nu am rostit cuvântul ”înlocuit”! Am zis că am găsit ceva, dar are legătură cu tine!

-Nu înţeleg!

Directorul desfăcu mapa şi acolo era manuscrisul lui Andrei tehnoredactat. Era povestea cea nouă, despre copilăria lui Andrei, cu ilustraţii, după desenele create de către Vlăduţ.

-Ce părere ai, Andrei?

Andrei citi şi văzu acolo povestea la care lucrase în ultima vreme! În plus erau acolo şi desenele fiului său, precum şi scrisoarea către Moş Crăciun, scrisă chiar de Vlăduţ.

-Cum Dumnezeu? Ce aţi făcut voi? Vlăduţ cred că ai o explicaţie....

-Suntem o familie, Andrei! spuse Katerina. Vlăduţ şi cu mine am zis să îţi facem o surpriză! Dar dumneavoastră cum aţi reuşit? E vorba de o mapă cu foi scrise, un caiet cu o scrisoare şi desene, dar să nu uităm că încă în România, expresia ”şi de duse ca vântul şi ca gândul”, nu va deveni realitate prea curând!

-Stimată doamnă şi tehnica modernă  face minuni, nu numai Moş Crăciun. Nu mă despart de laptop, telefonul dotat cu o cameră de ultimă generaţie, precum şi de imprimantă niciodată! Am fotografiat scrisul de pe foile lui Andrei, scrisul din caietul lui Vlăduţ, am descărcat fotografiile, le-am trimis la editură şi am primit rapid textul final tehnoredactat pe care îl puteţi vedea acum! Totul cât am băut o limonadă făcută după reţeta doamnei Eva, la cofetăria doamnei Maria! La editură, ilustratorii au făcut o treabă bună! Bravo, Andrei! Să fii tu eroul unei astfel de poveşti şi să nu spui! Vlăduţ, toţi colegii mei de la editură te felicită pentru scrisoarea deosebită către Moş Crăciun şi pentru desenele tale! Nu au avut nicio problemă în a crea ilustraţiile, în forma lor de acum!

-Doamna Eva, vă doresc multă sănătate, spuse directorul editurii şi să ştiţi că aş vrea şi eu să încerc biscuiţii promişi de Vlăduţ lui Moş Crăciun. Vreau ca Moşul să treacă şi pe la editura mea! În plus, dragă Vlăduţ, o să rezolvăm de anul ăsta problema fânului pentru reni.

-Ai auzit Moşule! Ţi-am promis că se rezolvă! spuse Vlăduţ, salutându-l a doua oară pe Moş Crăciun care continua să zâmbească ştrengăreşte de pe plasa cu portocale din rezerva în care se afla internată doamna Eva.

Andrei îşi îmbrăţişă soţia şi fiul. Directorul îi strânse mâna şi plecă. Doamna Eva zise:

-Să mai zică vreodată cineva, că de Crăciun nu se întâmplă minuni! Andrei, am ştiut eu asta din clipa când i-am zis mamei tale să se mute la mine!

 

***

Cele două zile au trecut, analizele au ieşit foarte bine, confirmând cele spuse de către medicul oncolog. Andrei împreună cu mama lui, Maria, însoţiţi de Vlăduţ au mers la spital să o ia pe doamna Eva. Era Ajunul Crăciunului. Acasă, Katerina, bunica Silvana pregătiseră  tot ceea ce trebuia pentru a întâmpina Crăciunul. Andrei se ai simţise atât de bine doar în acea Noapte de Ajun, cu mulţi ani în urmă, când Moş Crăciun îi îndeplinise dorinţa de a avea o casă, o bunică iubitoare şi o mamă fericită.  S-au aşezat cu toţii în jurul mesei încărcate de bunătăţi iar bunica Maria a adus vestita ”plăcintă a zeilor”, împărţind la fiecare câte o bucată, spunându-le să îşi pună fiecare câte o dorinţă. Andrei s-a ridicat în picioare şi a spus:

-Doamne, Te rog să ne dai sănătate şi pace în lume, ca toţi copiii şi oamenii să trăiască fericiţi!

-Tati, tati, spuse Vlăduţ, nu vreau să uităm de laptele şi biscuiţii lui Moş Crăciun! Doar am promis! De fânul renilor, a zis că se ocupă domnul director de la editură!

Cu un platou de biscuiţi în mână şi cu o carafă de lapte fierbinte, bunica Eva şi bunica Maria l-au luat pe Vlăduţ de mână şi au mers în faţa bradului împodobit, sub care stăteau împachetate numeroase cadouri.

Vlăduţ a aşezat platoul cu biscuiţi şi carafa cu lapte şi un pahar curat lângă brad, spunând:

-Tati, şi eu voi fi un om de cuvânt, aşa cum bunica Eva şi bunica Maria te-au învăţat pe tine, iar bunica Silvana a învăţat-o pe mami! Toţi s-au adunat în jurul bradului, Andrei l-a luat pe Vlăduţ în braţe, ajutându-l să pună în vârful bradului,  Steaua Magilor, care urma să le lumineze acestora calea spre Pruncul Iisus, în acea noapte sfântă.

Lângă brad era nelipsitul Moş Crăciun, păpuşa cu baterii, care cânta, de data aceasta:

-Hoooo! Hoooo! Hoooo! Crăciuuuun Fericiiiiiit!

-De când a început Moş Crăciun să cânte ”Crăciun fericit” în limba română? întrebă Andrei. Este prima dată când văd aşa ceva!

-A fost ideea bunicii Eva, spuse Maria! Anul acesta am lansat-o la cofetăria noastră! Ştiţi doar că bunica Eva este îngerul nostru păzitor! Tot ceea ce ne-a învăţat, a fost numai spre binele nostru!

Toţi au aplaudat spusele Mariei, dar aplauzele nu au reuşit să acopere vocea lui Moş Crăciun, care cânta ”Hoooo! Hoooo! Hoooo!”, urându-le tuturor: ”Crăciuuuun Fericiiiiiit!””

 

(Sfârşit)