Mai mult decât de uz didactic

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialist recunoscut în literatura dramatică a lui Michel de Ghelderode căreia i-a consacrat mai multe cărţi încununate cu o atotcuprinzătoare monografie în sensul modern al conceptului, remarcabil traducător al teatrului beckettian, Anca Măniuţiu a publicat recent o nouă carte.

Se cheamă Poetici regizorale, a apărut în 2015 la Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca, sub egida Facultăţii de Teatru şi Televiziune de la Universitatea „Babeş-Bolyai”. Face parte din colecţia Teatru-Scrieri ale practicienilor îngrijită de chiar semnatara volumului.

Poetici regizorale se autodefineşte drept primul volum al unui curs universitar pe care semnatara lui îl susţine în faţa viitorilor actori, regizori şi teatrologi. Este, aşadar, în primul rând şi în mod declarat o carte de uz didactic. De unde, rigoarea planului cărţii. Care începe cu stabilirea momentului în care teatrul european este confruntat cu apariţia unei noi profesii şi evaluarea consecinţelor fenomenului în cauză. Consecinţe care sunt de două feluri. În interiorul şi la nivelul ierarhiilor profesionale şi de autoritate din rândul practicienilor scenei, dar şi în începutul dezbaterilor şi controverselor legate de raportul text-spectacol. De apreciat fiind minuţia nuanţărilor şi evitarea exagerărilor.

Autoarea cursului are grijă să sublinieze faptul că rolul regizorului a crescut progresiv, firesc, nu miraculos, adică nu pe nepusă masă. Ceea ce nu a exclus defel miracolele, aşa cum au fost cele reprezentate de teoria, uneori şi de practica unui Gordon Craig, Vsevolod Meyehold sau  Antonin Artaud. Regizorii şi teoreticienii care beneficiază de cea mai mare atenţie din partea semnatarei cursului. Capitolul dedicat lui Meyerhold având, după părerea mea, valoarea unui veritabil studiu critic, a unei micro-monografii. La rându-i redactată fără abolirea grijii pedagogice ori a simţului măsurii, Anca Măniuţiu subliniind pe bună dreptate că marele regizor rus şi contribuţia sa la dinamica teatrului nu se limitează nicidecum la elaborarea conceptului de biomecanică. La care Meyerhold a ajuns ca o consecinţă a experienţelor sale practice şi a explorărilor sale teoretice anterioare.  

De unde, în al doilea rând, atenţia acordată clarităţii expunerii şi lămuririi unor noţiuni şi concepte. Unele specifice doctrinelor regizorale ori artelor poetico-teatrale propriu-zise, altele pur şi simplu culturii generale sau culturii umaniste în general. Iată, de exemplu, Anca Măniuţiu socoteşte necesar, şi bine face,  ca, înainte de abordarea specificităţilor teatrului simbolist, să le reamintească studenţilor săi semnificaţiile conceptului de simbol, ca în deschiderea capitolului dedicat teatrului naturalist să facă un eficient excurs în textele doctrinare ale lui Emile Zola, ori să lămurească încă o dată esenţa sintagmei de artă poetică, pornind exact de acolo de unde trebuia. De la Aristotel. Sau să întoarcă pe toate feţele sensurile sintagmei teatru al cruzimii. O sintagmă adesea citată, dar al cărei sens este, din păcate, precar cunoscut multora dintre cei ce o aduc în discuţie. Sau să insiste asupra conceptului de supramarionetă, frecvent greşit înţeles.

De altfel, nimic nu rămâne neexplicat, pedagogul Anca Măniuţiu anticipând cu înţelepciune şi har locurile unde ar putea interveni dificultăţile de înţelegere ori minusurile din cultura generală, umanistă sau artistică a studenţilor săi. Izbutind performanţa de a nu deveni pisăloagă.

Necesităţilor ştiinţifice şi de onestitate intelectuală ce ţin de citarea surselor, Anca Măniuţiu le adaugă grija de a-şi îndemna studenţii ca în pregătirea lor să nu se limiteze strict la consultarea cursului a cărui parcurgere şi învăţare le-ar asigura nota corespunzătoare. De fiecare dată atunci când semnalează un element de bibliografie, autoarea cursului are grijă să le furnizeze beneficiarilor acestora sursa directă, nemijlocită a cărei consultare a devenit azi posibilă datorită unui demn de salutat efort de recuperare depus de  româneşti preocupate de publicarea de carte de teatru.

Poetici regizorale  beneficiază de o consistentă secvenţă de Anexe. Loc în care sunt reproduse repere bio-bibliografice despre Meyerhold, Richard Wagner sau Artaud, dar şi texte din Craig, Maeterlinck, Meyerhold, etc. Texte care, probabil, sunt analizate la seminar, aici autoarea volumului şi titulara cursului utilizând în cel mai profitabil chip cu putinţă experienţa ei de  fostă studentă, dar şi de cadru didactic al Secţiei de Franceză a Literelor clujene. Acolo, unde în perioadă bună din existenţa respectivei specializări, analiza de text era la mare preţ. Anexelor li se alătură şi o cuprinzătoare Bibliografie care iarăşi îndeamnă la lecturi şi aprofundări binevenite.

Cum spuneam, Poetici regizorale este, în chip autodeclarat, o carte de uz didactic. Ceea ce nu înseamnă că parcurgerea ei nu ar fi de folos practicienilor deja titraţi ai teatrului. Dar şi comentatorilor spectacolului teatral dornici de profesionalizarea discursului lor critic.

Anca Măniuţiu- POETICI REGIZORALE; Facultatea de Teatru şi Televiziune & Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2015

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite