Marea Britanie este ţara invitată de onoare la ediţia din acest an a Târgului de carte Bookfest. Cine sunt cei 11 autori care vin din regat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
11 autori din Marea Britanie sunt aşteptaţi la ediţia din acest an a Târgului de carte Bookfest                          FOTO Mihai Cratofil
11 autori din Marea Britanie sunt aşteptaţi la ediţia din acest an a Târgului de carte Bookfest                          FOTO Mihai Cratofil

Ediţia din acest an a târgului de carte Bookfest va avea loc între 29 mai şi 2 iunie. Ţara invitată de onoare în acest an este Marea Britanie, „în sine o sărbătoare, pentru că publicul va avea acces direct la o cultură pe care editorii români au făcut deja eforturi susţinute ca să o promoveze”, după cum a declarat Grigore Arsene, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România. Zece autori britanici contemporani vor veni în România.

Standul Marii Britanii va avea o arhitectură inedită, fiind o propunere de amenajare rezultată din colaborarea arhitectului Johannes Bertleff cu sculptorul Virgil Scripcariu, ce evidenţiază puterea cărţii de a conecta oameni şi culturi.

Zece autori britanici contemporani şi un autor român stabilit în Marea Britanie vin la finalul lunii mai la Bucureşti, ca invitaţi speciali ai proiectului „Marea Britanie – ţară invitată de onoare a Salonului Internaţional de Carte Bookfest”, într-un program conceput pentru a celebra diversitatea în literatură.

„Marea Britanie este piaţa de carte din Europa la care România este cel mai bine conectată, cel puţin dacă socotim producţia de carte de după 1989. Este, aşadar, evident de ce venirea Marii Britanii ca Invitat de Onoare la Bookfest este în sine o sărbătoare”, a declarat Grigore Arsene, Preşedintele AER, organizatorul evenimentului.

Reuniţi sub motto-ul „Culture is GREAT”, cei 11 scriitori din Anglia, Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord- printre care şi un autor român stabilit în Marea Britanie- vor lua parte de-a lungul celor cinci zile de Bookfest la o serie variată de evenimente, de la lansări de carte şi dezbateri, pînă la workshop-uri şi ateliere de creaţie.

„Cultura şi literatura britanică a zilelor noastre sunt fundamental legate de intersecţia dintre idei şi identităţi diverse, ceea ce a definit un sector creativ puternic şi bine reprezentat în faţa publicului din întreaga lume. Dialogul cultural are o putere deosebită de a transgresa diferenţe sociale, culturale şi politice, aşa că programul Marii Britanii ca ţară invitată de onoare a Salonului Internaţional de Carte Bookfest va celebra diversitatea şi toleranţa, cu poveşti vii, variate, spuse prin literatură, dar şi alte medii artistice”, a mărturisit Nigel Bellingham, directorul British Council România.

Cei 11 autori din Marea Britanie 

Jumătate dintre autorii invitaţi sunt deja cunoscuţi cititorilor autohtoni, datorită cărţilor traduse cu succes în limba română.  Ceilalţi autori se vor prezenta în premieră publicului românesc, aducând noi perspective asupra culturii şi literaturii britanice, având ocazia să creeze noi conexiuni.

Iubitorii genului Fantasy se vor putea întâlni la Bookfest 2019 cu scriitoarea premiată Claire North, care are două volume traduse la Editura Paladin (parte a Grupului Editorial ART): Primele cincisprezece vieţi ale lui Harry August (2017, traducere de Alexandra Fusoi) şi Atingerea (2018, traducere de Ioana Tudor).

Fanii Editura Nemira au ocazia de a cere autografe la Bookfest de la Sarah Perry, o autoare pasionată de istoria medievală şi de scrierile biblice. Romanul său tradus în limba română, Şarpele din Essex (2018, traducere de Ioana Văcărescu), a ajuns în topul listei „Bestseller 2017”, fiind recompensat cu „Book of the Year” (British Book Awards).

autori bookfest

O altă scriitoare britanică tradusă cu succes la noi care va veni la Bookfest este Clare Mackintosh, autoarea bestsellerurilor Te las să pleci (2016, traducere de Liviu Szoke), Te văd (2017, traducere de Mihaela Ionescu) şi Lasă-mă să mint (2018, traducere de Mihaela Ionescu), toate publicate de Editura Trei. Pentru primul său roman, Clare Mackintosh a primit cel mai cunoscut premiu britanic pentru roman poliţist, surclasînd-o pe însăşi J.K. Rowling.

Fost jurnalist de televiziune, specializat în emisiuni dedicate adolescenţilor, scriitorul Ross Welford este pe cale să devină foarte cunoscut şi în România datorită volumului Călătorie în timp în compania unui hamster, în curs de apariţie la Editura Corint (traducere de Simona Neagu) şi a volumului Băieţelul de 1000 de ani, în curs de apariţie la Editura Vellant, traducere de Aurelia Ulici). Celelalte volume ale lui Ross Welford, publicate în Marea Britanie de prestigioasa editură Harper Collins, s-au bucurat de un succes imediat în rîndul tinerilor cititori.

O altă autoare cunoscută cititorilor autohtoni este Nikita Lalwani, scriitoare tradusă cu succes în peste 16 limbi, înscrisă în cursa pentru prestigiosul Man Booker Prize, cu romanul Darul (ediţia în limba română: Editura Rao, 2008, traducere Andreea Ghierling). De origine indiană, Nikita Lalwani este o luptătoare activă pentru drepturile omului, preocupare care se reflectă şi în dimensiunea social-politică a scrierilor sale.

O autoare nu doar tradusă în limba română, ci de-a dreptul adoptată de România este scriitoarea şi jurnalista Arabella McIntyre-Brown. Aventura stabilirii în Transilvania este descrisă în volumul Din Liverpool în Carpaţi. Cum mi-am găsit fericirea în inima Transilvaniei (2016, Editura ALL), o scrisoare de dragoste pentru calităţile, dar şi defectele românilor, o poveste a redescoperirii de sine, plină de umor englezesc.

„O carte strălucitoare care îi umanizează pe cei care, cel mai adesea, sînt dezumanizaţi, o carte pe care toată lumea ar trebui să o citească!” – aşa descriu criticii de la BBC cea mai recentă carte a Mahsudei Snaith (How to Find Home), autoare britanică aflată pe lista invitaţilor Marii Britanii la Bookfest 2019. Născută într-o familie emigrată din Bangladesh, Mahsuda Snaith explorează în scrierile sale viaţa de zi cu zi a celor defavorizaţi, fiind totodată angajată în numeroase proiecte sociale dedicate copiilor şi tinerilor din familii defavorizate.

Pasionaţii de romane istorice vor avea ocazia să se întîlnească la Bookfest 2019 cu una dintre cela mai cunoscute autoare ale genului, Fiona Mozley. O autoare pe care pasiunea, urmată de studii aprofundate în medievalistică, au îndreptat-o către o carieră de succes în sfera ficţiunii istorice. Romanul ei de debut, Elmet, a reuşit performanţa de a se număra, în 2017, pe lista cărţilor finaliste la Man Booker Prize.

Scriitoarea scoţiană Kirsty Logan se află şi ea pe lista oaspeţilor de onoare ai Bookfest 2019. Poetă, editoare, performer, critic literar, „writing mentor” şi activistă LGBT, Kirsty Logan este o prezenţă activă atît pe scena literară scoţiană, cît în spaţiul dialogului civic.

Lista invitaţilor britanici este completată de autorul şi ilustratorul Neal Layton, ale cărui ilustraţii s-au vîndut în peste 16 ţări şi au fost incluse în peste 60 de volume. El va susţine la Bookfest un atelier de ilustraţie.

Născut şi afirmat ca scriitor în România, dar stabilit de aproape zece ani în Marea Britanie, Eugen-Ovidiu Chirovici completează lista oaspeţilor de onoare ai Salonului Internaţional de Carte Bookfest, ediţia 2019. Cunoscutul autor de thrillere este astăzi unul dintre cei mai de succes autori de origine română, cărţile sale ajungînd să fie traduse în peste 25 de limbi. În România, cărţile lui Eugen-Ovidiu Chirovici sînt publicate de Editura RAO.

Cea de-a XIV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest va avea loc în perioada 29 mai – 2 iunie 2019, în Pavilionul B2 din cadrul Romexpo. Standul Marii Britanii, în calitate de ţară invitată de onoare, va avea o dimensiune generoasă, de 120 de metri, şi va fi realizat folosind tehnica papier mâché.

Un stand cu o structură inedită, creat folosind hârtie reciclată; conceptul şi realizarea standului aparţin arhitectului Johannes Bertleff şi sculptorului Virgil Scripcariu. Cu titlul FIGURES, proiectul este cîştigătorul concursului de arhitectură lansat de British Council împreună cu Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Bucureşti. FIGURES reuşeşte să creeze un cadru deschis de expunere a cărţilor, pornind de la ideea de „întrupare” a textului, a cărţii văzute ca un vehicol care adăposteşte mesaje menite să conecteze oameni şi culturi. Aceaste mesaje iau formele unor personaje detaşate de la sol, create folosind papier mâché de către sculptorul Virgil Scripcariu, şi care îi vor primi în lumea lor pe vizitatorii care le trec pragul. 

Prezenţa Marii Britanii în calitate de ţară invitată de onoare a Salonului Internaţional de Carte Bookfest este gestionată de British Council România şi Ambasada Marii Britanii în România. Cele peste 40 de evenimente organizate de British Council, în colaborare cu partenerii săi, vor avea loc atât la stand, cât şi la spaţiile de evenimente din cadrul Pavilionului sau în spaţiul „Bookfest Junior”. 

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite