Măreţia lui Tolstoi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

E greu să scrii despre cărţi, inclusiv de Ziua Internaţională a Cărţii. E greu pentru că ecranele televizoarelor şi ale monitoarelor vor fi acaparate de aceleaşi personaje cu iz penal şi aromă de semidoct. E greu, pentru că cititul a devenit un obicei exotic.

Cu toate astea, încă se citeşte. De fapt, singura şansă a României stă în oamenii care citesc.  Pentru ei m-am hotărât să mă alătur şi eu celor care v-au recomandat deja o carte. Alegerea nu a fost uşoară.  Dar iubesc istoria şi asta mă apropie de clasici.

Iar Tolstoi rămâne unul dintre cei mai mari.  Pentru vremurile pe care le trăim, Învierea cred că este cel mai potrivit roman al lui. Veţi descoperi nu doar un scriitor de geniu. Tolstoi a fost un vizionar, creator de curente filosofice, un om de o spiritualitate profundă. Vorbind despre Hemingway, Tenessee Williams spunea că "substanţa operei unui artist e artistul însuşi". Tolstoi a trăit intens, iar  Învierea o dovedeşte. Chiar el confirmă: "Când scrii cu mintea, cuvintele se aşează pe hârtie cuminţi, fără cusur. Dar când scrii cu inima, ai atât de multe gânduri în cap, atât de multe imagini îţi frământă fantezia, încât scrisul ţi se poticneşte, tot ce pui pe hârtie este ciuntit şi necopt."

Citiţi Învierea, recitiţi-l pe Tolstoi. Şi dacă nu vă va pune pe gânduri, dacă nu  veţi răsuci cartea în minte pe toate părţile, cu dorinţa de a o desluşi cât mai bine, nicio grijă. Înseamnă că sunteţi perfect adaptaţi lumii în care trăim.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite