Marijuana. Cartea VIDEO

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dana Coteanu, alias Marijuana, la începutul
carierei
Dana Coteanu, alias Marijuana, la începutul carierei

„Preoteasa“ actuală a tuturor hipsterilor din Bucureşti şi o figură esenţială a contraculturii româneşti a anilor ’90-2000, Dana Marijuana, are, în sfârşit, cartea ei biografică. Se numeşte „Poveste de cartier“, a apărut recent la editura Hyperliteratura şi este rezultată în urma unui dialog cu un scriitor profesionist: Andrei Ruse.

Cartea aceasta era de mult-aşteptată – „prietenii ştiu de ce“ –, şi e bine că a apărut până la urmă în condiţiile acestea, ale unui produs editorial de calitate. Era aşteptată în primul rând pentru că încă renumita cântăreaţă (cu toate că ascensiunea ei a fost meteorică, iar prăbuşirea la fel de rapidă, dar tocmai în acest „fenomen“ constă osatura cărţii pusă în pagină de Ruse) are o poveste extraordinară (nu doar de „cartier“, dar titlul pastişează comercial pe cele ale B.U.G. Mafia şi La Familia din acea vreme), poveste care însă niciodată nu a fost spusă corect, mai degrabă înecată în mâzga naraţiilor (din presa) de tip tabloid.

În al doilea rând, şi poate chiar mai important, în ultimii doi ani, Marijuana a devenit o figură centrală în viaţa underground de noapte bucureşteană. Şi-a atras astfel mult mai mulţi prieteni decât înainte, şi de o varietate cultural/intelectuală şi profesional/socială infinit mai mare (ceea ce, la urma urmei, nu-i rostul oricărei boeme?) decât ar fi reuşit altfel. „Voi sunteţi acum Familia mea“, spunea recent cântăreaţa (pentru că, chiar dacă Dana s-a retras oficial din muzică, un artist adevărat nu „moare“, în sufletul său, niciodată), într-un moment impresionant.

Hip-hop-ul are deja istorie

Spuneam că e bine că această carte a apărut cum a apărut, şi într-adevăr, chiar dacă de-a lungul timpului au mai existat astfel de proiecte de monografii/biografii ale unor nume de pe scena artistică (domeniu editorial care în Occident constituie o adevărată industrie, dar la noi este încă într-un stadiu incipient), rezultatele au fost, în cele din urmă, ori banale produse de marketing, ori rebuturi editoriale. Nu-i cazul aici, volumul fiind, din toate punctele de vedere, o reuşită – o bijuterie editorială, aşa cum editura Hyperliteratura a lui Ruse ne-a obişnuit.

Povestea Danei Marijuana (precedată de o prezentare de intenţii şi detaliile genezei cărţii, semnate de autor, precum şi de „o scurtă istorie a hip-hop-ului anilor ’90“) este spusă de la primii ani de viaţă până în prezent, neneglijând deloc, ba chiar insistând nu numai pe evenimentele muzicale care i-au jalonat cariera, ci şi pe cumplitele drame personale care-ar putea fi la originea prăbuşirii sale din statutul de star rap underground (deşi precaritatea sistemului de producţie muzical, revelată şi ea în carte, trebuie luată la rândul ei în seamă drept cauză).

Dana Marijuana
„Scriind această carte m-am eliberat, pentru că aveam o rană adâncă şi o datorie faţă de publicul meu.“ (Dana Marijuana)

La început a fost Stratone

Se vede astfel foarte clar amploarea travaliului lui Ruse, care-a trebuit să dea forma finală acceptabilă, adaptând şi redactând, pentru zeci de ore de interviuri şi înregistrări (chiar dacă, cu modestie, se retrage în spate şi nu intervine auctorial, lăsând-o pe Marijuana să-şi povestească povestea la persoana I). Editorial vorbind, am găsit (doar) două obiecţii: dacă Dana este lăsată să vorbească şi să-şi spună viaţa, atunci termenul de „biografie“ de pe copertă nu se mai justifică (pentru că ar prespune existenţa unui autor exterior), mai degrabă putând a fi înlocuit cu „autobiografie“. Doi, muzicianul Rimaru, ex-R.A.C.L.A. (Rime Alese Care Lovesc Adânc), este scris cu obstinaţie „Râmaru“, or numele său de scenă este, de fapt, o pastişă care conţine rădăcina „rimă“.

În concert

Dana Marijuana

Totodată, „Poveste de cartier“ este şi o elegantă apariţie din punct de vedere grafic, cartea conţinând (aşa cum stă bine unei astfel de apariţii) un bogat material ilustrativ, cu numeroase fotografii din toate etapele traiectoriei cântăreţei. Pe pagina finală, editura atrage atenţia că astfel se completează seria de cărţi de istorie a muzicii româneşti iniţiată de Hyperliteratura în 2016, când a publicat „Rock sub seceră şi ciocan“, cartea lui Nelu Stratone, primul volum din trilogia acestuia „Istoria ROCKului românesc“ (o apariţie excepţională, atât din punct de vedere al exhaustivei informaţii, marca Stratone, cât şi din cel grafic / fotografic, căreia îi aşteptăm cu nerăbdare volumul doi: „Rock în timpuri noi“, 1990-2000). Nota bene: Cartea lui Stratone (volumul doi) a apărut în 2018 şi poate fi achiziţionată de pe site-ul Hyperliteratura. Conform informaţiilor oferite de Andrei Ruse, se lucrează acum la volumul al treilea, „2000 – #colectiv“.

„Poveste fără sfârşit“

Să fiu sincer, nefiind personal pasionat de acest gen de muzică, nu am cunoscut povestea (muzicală şi nu numai) a cântăreţei la vremea desfăşurării acesteia, marile ei hituri ajungându-mi vag pe la urechi. Cu La Familia am avut o relaţie ambivalentă, dar nu-i locul să intru aici în detalii. În ce mă priveşte, Marijuana este strict o revelaţie a ultimilor doi ani. Nu vreau să dau acum elemente din carte, pentru că aceasta trebuie citită, nu povestită, dar ce e important aici este că, dincolo de aspectele muzicale şi de carieră în (inexistentul) star-system, aceasta este o poveste extraordinară, din punct de vedere uman, care trebuia spusă, povestită / mărturisită, indiferent cui ar fi aparţinut. Sigur, atunci cartea ar fi necesitat mai multă literaturizare, deocamdată menţinându-se la un acceptabil nivel informativ.

O fotografie mai recentă cu „cea mai fidelă fată“

Dana Marijuana

Povestea din biografia Marijuanei este, ca orice mare poveste, una a pierderii, a „prăbuşirii“ din starea de graţie a adolescenţei mirabile, dar şi a supravieţuirii, a transformării (metamorfozei) şi, în cele din urmă, a mântuirii, prin (re)găsirea spiritualităţii. Este nu numai o poveste balzaciană („Illusions perdues“, „La femme à trente ans“), dar şi una scorsesiană, care i-ar plăcea mult regizorului american (am făcut paralela Balzac-Scorsese de multe ori) – sau unui emul al său, deja marele regizor Paul Thomas Anderson, care nu degeaba a făcut el filmul „Boogie Nights“. Ca un alt Jake La Motta, femeia aceasta ar putea să nu spună nimic celor care n-o cunosc şi care pot trece nepăsători, noapte după noapte, pe lângă ea (de-aceea avem acum „cartea“! – pentru că şi boxeurul a scris, atunci, una din care s-au inspirat Schrader şi Scorsese).

„Regele Mihai a fost un înger“

Din când în când, însă, scânteia se reaprinde, artistul adevărat – reprimat poate, dar nu ucis – iese la iveală, iar cei prezenţi trăiesc momente rare, de veritabilă graţie.

„I have a thousand faces“, spunea Henry Miller, ar putea-o spune orice om ieşit din comun, înzestrat, iar Marijuana nu face excepţie.

Altfel, Marijuana – care spune că, din 2016, s-a lăsat de muzică, după ce a fost doar păcălită şi furată de casele de discuri şi de producer-i –, după experienţele cu creaţii de bijuterii şi consignaţie de antichităţi, pictează acum (şi încă bine), îşi trăieşte viaţa şi spune că (nu numai astfel), după „lupta cu demonii“ descrisă în carte, şi-a găsit în sfârşit liniştea şi pacea lăuntrice. De la La Familia lui Puya şi Sişu până la această „familie“ a underground-ului, a boemei bucureştene, drumul a fost într-adevăr lung, dar – ca orice drum, care-nseamnă „perfecţionare interioară“ – a meritat.

Ipostaza cea mai recentă a cântăreţei     FOTO: Gilda Comârzan / hyperliteratura.ro

Dana Marijuana

O latură mai puţin cunoscută a caracterului Danei Marijuanei ne este dezvăluită în ultimele pagini ale cărţii: iubirea pentru Regele Mihai şi durerea suferită la dispariţia sa fizică. „Pentru mine el a fost ca un înger. Dacă ar fi apucat să conducă el ţara asta, ar fi creat aici un paradis. (...)

Dacă în anii ’90 ar fi revenit Regele Mihai, am fi fost departe acum. Înfloream, pur şi simplu. Oamenii ar fi fost mai fericiţi, din toate punctele de vedere.

Când a murit Regele Mihai, am plâns mai rău decât am plâns la mama sau la bunicii mei sau la tata. Era efectiv ceva în mine care nu mă lăsa să mă abţin să plâng. (...) Când a murit, am fost năucită de-a dreptul. Am fost distrusă“, spune, plină de credinţă, Dana.

Până la urmă, Marijuana a fost „cea mai fidelă fată“, pentru că şi-a fost fidelă ei înseşi.

Dana Marijuana
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite