Mica scriitoare care dă viaţă unor lumi magice, cu aer britanic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursă foto: arhivă personală
Sursă foto: arhivă personală

Ana Dragomir (14 ani) a dat dovadă încă de mică de creativitate şi de pasiune. La doar 4 ani a început să înveţe să citească, apoi să scrie, iar câţiva ani mai târziu avea deja trei cărţi publicate.

Înconjurată încă din pruncie de lumi magice, create de părinţi în poveştile pe care le inventau în jurul ei, ca personaj principal, Ana s-a simţit tot mai atrasă de aceste lumi altfel. „Cred că pasiunea de a-mi crea propriile poveşti a început datorită acestui lucru“, a mărturisit Ana pentru „Weekend Adevărul“. De asemenea, încă din copilărie a avut o creativitate aparte, iar atunci când îşi petrecea timpul cu prietenii ei inventa diverse jocuri – „inventam jocuri şi lumi magice bazate pe poveştile pe care mi le spuneau părinţii mei“.

Poveşti şi valori

Prin intermediul poveştilor, fata a învăţat şi valori esenţiale în viaţă, pe care le transmite, la rândul ei, prin scris – iubirea şi prietenia. „Una dintre poveştile care m-au influenţat şi m-au format este «Lumea jucăriilor», creată de tatăl meu, în care eu eram regina lumii şi încercam să salvez omenirea de un răufăcător. Mi-a influenţat scrisul“, şi-a amintit Ana.

Crescută şi de bunicile ei, ambele cadre didactice, s-a văzut încă din copilărie înconjurată de litere, cuvinte şi poveşti şi astfel şi-a descoperit şi pasiunea pentru lectură. Când am întrebat-o ce cărţi îi plac, ne-a mărturisit că îi este foarte greu să aleagă din toate cele pe care le-a citit, însă a susţinut că are mai multe preferate, din genuri literare diferite. Totuşi, o serie de cărţi a marcat-o foarte mult la vârsta de 8-9 ani: „Tărâmul poveştilor“, de Chris Colfer. „Este o serie de şase cărţi în lumea poveştilor – o pereche de gemeni descoperă că familia lor este conectată cumva cu anumite personaje, dar şi faptul că lumea poveştilor este reală. Cartea m-a făcut să cred că poveştile sunt reale şi că se întâmplă peste tot în jurul nostru“, ne-a explicat fata.

Ana Dragomir 1 - arhivă personală

Primii paşi în lumea poveştilor scrise

Parcursul Anei în crearea poveştilor scrise a început în clasa I când învăţătoarea i-a dat de făcut un proiect aparte care a durat un an: „Trebuia să repovestim poveşti clasice sau să le scriem cu propriile noastre cuvinte şi să inserăm propriile noastre desene. Senzaţia de a-mi ţine la final, în mână, propria carte – munca mea de un an de zile – a fost foarte profundă şi m-a afectat foarte mult. Am vrut să scriu propriile mele poveşti cu propriile mele personaje. Atunci am început să scriu poveşti“.

Drumul până la prima carte publicată nu a fost unul uşor, însă Ana nu s-a descurajat. Chiar dacă începuse să scrie poveşti şi multe i-au fost refuzate de edituri, nu şi-a pierdut speranţa şi ţelul, însă inspiraţia a fost victimă. Drumul către regăsirea inspiraţiei a fost şi cel către prima carte: „În căutarea inspiraţiei“. „Am simţit o bucurie extremă când mi-am ţinut prima carte publicată în mână. Eram mândră pentru faptul că am reuşit în sfârşit să am propria carte publicată. M-am gândit la viitorul meu şi mi-am dat seama că vreau să simt aceste lucruri în continuare şi să am multe cărţi publicate“, ne-a mai povestit Ana.

Cum se scriu poveştile

De-a lungul timpului, Ana a găsit un sprijin puternic atât în învăţătoarea care i-a deschis calea către lumea poveştilor scrise, cât şi în profesoarele de Engleză din timpul gimnaziului care au ghidat-o, dar şi în familie şi prieteni. Astfel, şi-a creat propria „reţetă a scrisului“, pe care o mai adaptează şi din mers. „În primul rând, trebuie să îmi vină o idee şi apoi trebuie să lucrez pe baza ei – uneori poate fi despre locul despre care vreau să scriu, dar nu ştiu personajele, acţiunea. Mă gândesc la acea idee, intru în lumea aceea şi încep să construiesc. Înainte de a începe să scriu o carte, de multe ori îmi fac un plan scris cu personaje, acţiune, locuri, obiecte care sunt importante. Planul mă ajută să încep să scriu, dar se schimbă foarte mult pe parcurs – mă las purtată de val şi adaug sau schimb lucruri“.

Însă lucrul de care se tem cei mai mulţi scriitori, blocajul, nu a păsuit-o nici pe Ana. „Blocajul scriitorului este oribil şi mi se întâmplă de multe ori. Ceea ce mă ajută pe mine să îl depăşesc este să ies din lumea din carte şi să fiu atentă la detaliile şi lucrurile din jurul meu – conversaţii, locuri, obiecte, animale. Tot ce se întâmplă în jurul nostru mă inspiră. De asemenea, mă ajută şi să vorbesc cu prietenii sau cu părinţii despre ceea ce scriu“.

Ana Dragomir 2 - arhivă personală

Martorul mut

Cea mai recentă carte a micii scriitoare, „Copacul“, este o poveste despre prietenie, dragoste, războaie şi istorie, care începe odată cu plantarea acestuia în ziua de 17 noiembrie 1558 – ziua în care a fost încoronată Regina Elisabeta a Angliei. Mai mult decât atât, în carte sunt abordate şi alte teme importante, precum feminismul, deoarece Ana se consideră o feministă, aşa cum ne-a mărturisit. „Am fost acum câţiva ani la ţară, iar eu, verişoara mea şi un prieten de acolo am decis să facem un picnic, însă voiam să explorăm puţin şi zona. Am ajuns pe o câmpie foarte frumoasă, aproape de casă, cu un copac mare în mijlocul ei. Am alergat spre el, l-am îmbrăţişat, am stat lângă el, am citit, ne-am simţit bine şi astfel mi-a venit ideea de a scrie despre viaţa unui copac. Simţeam că este un martor, că făcea parte din conversaţiile pe care le aveam şi din acţiunile noastre. Nu puteam vorbi cu el, nu putea vorbi cu noi, dar era prezent. M-am întrebat cum e viaţa lui, cât de mult a trăit – am aflat că unii copaci trăiesc mii de ani şi m-a fascinat acest lucru. Sunt nişte martori ai istoriei“.

Ana Dragomir 3 - copacul - arhivă personală

Copacul vede multe şi este un martor mut la o istorie care rulează fără oprire, cu precădere cea a Marii Britanii, iar acest aspect se observă încă din primele pagini ale cărţii. De ce a Marii Britanii? Pentru că Ana s-a îndrăgostit de limba engleză încă de la vârsta de 4 ani, iar de atunci a dezvoltat o relaţie specială cu ea, mai ales că din clasa a V-a este înscrisă la o şcoală britanică din Bucureşti. „Limba engleză este o limbă de suflet pentru mine. Am început să o învăţ la vârsta de 4 ani şi eram bună la engleză pentru că îmi plăcea foarte mult. Îmi plac mult limbile străine. Întotdeauna am avut o pasiune pentru ţări străine şi în special pentru Marea Britanie. Totul m-a îndreptat spre engleză – este, într-un fel, lumea mea. Am prieteni englezi, îi înţeleg cumva şi mă simt una de-ale lor. Mă văd trăind şi scriind în Scoţia“, ne-a explicat Ana.

„Voi continua să scriu“

Parcursul ei în lumea cărţilor nu se opreşte aici, întrucât are mari planuri de viitor: vrea să studieze Literatura şi Istoria la o universitate din Marea Britanie şi să urmeze un master în Publishing deoarece vrea să devină editor – „voi continua să scriu în timp ce am grijă de cărţile altor oameni“.

De asemenea, şi-a creionat deja drumul care să o ducă acolo unde îşi doreşte: „Pe măsură ce voi creşte, cred că scrisul meu va deveni din ce în ce mai profund şi voi aborda teme serioase, care ne afectează. Vreau să vorbesc despre lucrurile serioase – încălzirea globală, rasism, sexism, dar nu numai. Voi încerca să le abordez treptat. La un moment dat, voi scrie şi poveşti în limba engleză. Ştiu că voi ajunge să o fac“.

În prezent, Ana lucrează la o nouă carte despre care ne-a spus cu zâmbetul pe buze că i-a dat dureri de cap, deoarece este una complicată, diferită de ceea ce a scris până acum, într-un nou stil, „un fantasy puţin mai întunecat, dar tot pentru copii“.


 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite