Mircea Cărtărescu, la Bookfest: „Prima mea iubire a fost poezia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, 23 mai, de la ora 12.30, la standul Editurii Humanitas de la Bookfest au avut loc două evenimente, în prezenţa scriitorului Mircea Cărtărescu şi a directorului Humanitas Lidia Bodea: lansare audiobook-ului „Levantul“ şi a volumului „Poezia“, ediţie de colecţie.

Scriitorul Mircea Cărtărescu a vorbit despre prima iubire, poezia, precum şi despre trecerea de la poezia plină de corespondenţe culturale la cea optzecistă, pe care a învăţat să o scrie în cadrul Cenaclului de Luni al lui Nicoale Manolescu. 

Nu mai simt aceste cărţi ca fiind ale mele. Nu simt nicio carte ca fiind a mea, în afara celei din urmă. Întotdeauna am trăit într-o singură carte, am trăit clipa, deşi o clipă poate fi de 14 ani, cum a fost în cazul „Orbitorului“, sau de cinci ani, cum este în cazul ultimei cărţi, pe care sunt aproape gata să o închei. Numai ultima carte mă obsedează, numai în ea trăiesc. 

image

   Foto: Medeea Stan

Prima mea iubire a fost poezia şi a rămas şi ultima. A rămas o relaţie încurcată şi nerezolvată până astăzi. De multe ori, am remuşcări că nu mai scriu poezie şi de multe ori, mă gândesc la epoca aceea în care am scris numai poezie sau aproape numai poezie. (...) Nu eram singurul în acea aventură din anii ’80, am fost împreună cu prietenii şi colegii mei de atunci: Alexandru Muşina, Florin Iaru, Ion Stratan, Romulus Bucur, Ion Mureşan, Nichita Danilov şi atâţia alţii, care nu-mi vin acum în minte, dar care mi-au fost întotdeauna foarte dragi. 

Eu plecasem din poezie de pe cu totul alte poziţii decât ei. Eram un iubitor al poeziei moderne anglo-saxone, care paria pe T. S. Eliot, pe Ezra Pound, eram un om care trăia numai în cultură. Venind la Cenaclul de Luni al lui Manolescu, am învăţat că se poate face şi un altfel de poezie, că se poate practica un sport mult mai rapid. (...) Colegii mei făceau o poezie mult mai rapidă. Nu se încurcau atât de tare în citate, în aluzii, în corespondenţe culturale şi literare. La ei era un fel de acţiune directă. Asta am învăţat de la ei. La un moment dat, am abandonat culturalismul din primele mele cicluri de versuri, „Faruri, vitrine, fotografii“, pentru a face poezie optzecistă. (...) Am scris atunci „Poeme de amor“, „Totul“ şi „Dragostea“.  

  Ce este optzecismul în poezie? Este triumful frumuseţii pure. Este triumful frumuseţii moderne şi postmoderne. Este bucuria de a aduce forme artistice plăcute, pe care şi publicul mai puţin instruit le poate gusta. 

Apoi, am simţit că am scris prea mult în maniera asta. O să vedeţi că pe parcursul acestor volume am fost din ce în ce mai înclinat către teme mai grave. (...) Pe măsură ce înaintam în vârstă, căci mă apropiam de 30 de ani, simţeam damnarea fiinţei omeneşti, greutatea timpului. 

cartarescu

   Foto: Cosmin Bumbuţ

Am avut opţiunea de a merge spre o poezie cu totul diferită de ce făceau colegii mei, de a face o nebunie fără capăt, şi anume să scriu un poem epic, cum scriseseră Homer, Vergilius... Mi-am dat seama că singurul fel în care pot să scriu un astfel de poem, care să mă ţină ocupat un an jumate sau doi ani, era să reciclez, să recondiţionez şi să revalorizez formele istoricizate ale poeziei româneşti. Care forme? Răspunsul meu a fost simplu: toate formele. Să reconstruiesc poezia românească din interior. Şi am făcut acest lucru prin singurul limbaj pe care îl simţeam ca limbă proprie, şi anume limbajul lui Bolintineanu. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite