Cărţi

articolul anterior

Modernitatea tendenţială. Reflecţii despre evoluţia modernă a societăţii

0
21 Jun 2016 15:04:10
Constantin Schifirneţ

Constantin Schifirneţ, Modernitatea tendenţială. Reflecţii despre evoluţia modernă a societăţii, Editura Tritonic, 2016.

În cartea de faţă încerc să explic că modernitatea există în orice societate, însă valorile şi standardele sale nu fiinţează peste tot în integralitatea lor, ci doar ca procese tendenţiale universale. Astăzi, este dificil de a cunoaşte societăţi neatinse deloc de modernitate. Fără îndoială, trebuie făcută distincţia între folosirea unor produse ale modernităţii şi organizarea societăţii după principii şi norme ale modernităţii.

Eu abordez modernitatea ca tip de evoluţie în societăţile şi în zonele cu o economie insuficient funcţională. Din cauza decalajului dintre ritmul mai alert de înnoire instituţională şi progresul economic mai lent, modernizarea culturală, politică şi intelectuală devansează modernizarea economică în aceste societăţi. Ideea de bază a cărţii este că modernitatea s-a impus ca o tendinţă de neevitat datorită nivelului de dezvoltare economică a Europei Occidentale, ceea ce a dus la acţiunea ei ca factor de presiune asupra celorlalte societăţi, indiferent de nivelul dezvoltării economice şi al bunăstării. Modernitatea occidentală s-a produs de la sine, în mod natural, fără intervenţia sau constrângerea prescrisă într-un proiect sau într-o strategie de modernizare special elaborată, fiind o consecinţă a dezvoltării economice şi a revoluţiilor ştiinţifică şi tehnologică. Societăţile cu modernitate solid structurată au vocaţia universalistă şi urmăresc difuzarea şi impunerea propriilor valori, prin o diversitate de căi, peste tot în lume. În acelaşi timp, trebuie să se ia în considerare şi vocaţia expansionistă şi/sau de dominare a statelor apusene, prin difuzarea şi impunerea propriilor valori datorită puterii ce le-o conferă  dezvoltarea tehnologică şi economică. În consecinţă, modernitatea apare ca un standard produs de procesul de modernizare în şi de către Occident, fiind considerat model de dezvoltare pentru orice altă societate de a ajunge la acelaşi nivel de dezvoltare ca ţările vestice.

Termenul de modernitate tendenţială este potrivit pentru înţelegerea procesului de modernizare în societăţile cu o economie precară. Eu explic modernitatea tendenţială prin contexte istorice, politice, geopolitice, culturale care au determinat ca o societate cu o economie subdezvoltată să construiască structuri statale, sociale şi instituţionale moderne.

Precizez că acest concept l-am elaborat, iniţial, pentru a descrie modernizarea românească, dar, după mai multe reflecţii, am ajuns la concluzia că el este potrivit nu doar în studiul evoluţiei moderne româneşti, ci are vocaţia de generalizare în analizele asupra dezvoltării moderne din orice societate fiindcă deficitul de modernitate nu este un fenomen specific românesc. Conceptul de modernitate tendenţială l-am formulat, pentru prima dată, în lucrarea Formele fără fond, un brand românesc, ca modalitate de analiză a evoluţiei dezvoltării moderne prin formele fără fond. Modernitatea tendenţială caracterizează toate etapele modernizării societăţii româneşti: perioada de după constituirea statului naţional în 1859, perioada dintre cele două războaie mondiale, perioada comunistă şi perioada post-comunistă. Chiar dacă aceste perioade nu au avut un ritm omogen de dezvoltare, cred că modernitatea tendenţială este esenţa procesului evolutiv al României moderne. De la sfârşitul secolului al XVIII-lea până în zilele noastre, modernizarea culturală, politică şi intelectuală a fost calea de afirmare a modernităţii româneşti. De altfel, societatea românească de astăzi nu dispune de un program naţional de dezvoltare în care modernitatea, ca dominantă a întregului proiect de modernizare, să fie asumată de către elita intelectuală şi politică. Acesta este motivul pentru care multe din procesele de modernizare din România sunt similare cu cele din ţările cu economii insuficient dezvoltate, o situaţie care poate fi, de asemenea, întâlnită şi în alte state ale Uniunii Europene.

În analiza mea evit termeni precum modernitate târzie fiindcă acest concept accentuează întârzierea unor societăţi faţă de alte societăţi, dar o modernitate care ar urma acelaşi trend ca în Occident. Există o modernitate prefigurată din contextele specifice derivate din istoria şi cultura proprii, dar şi din poziţia geopolitică a unei naţiuni şi, din cauza acestui fapt, modernitatea nu a devenit un modus vivendi pentru fiecare individ, fiecare instituţie sau grup social. Ea este mai mult o tendinţă şi nu o evidenţă. Când vorbim de modernitate, alături de contextele interne trebuie să luăm în discuţie experienţele geopolitice şi istorice trăite de către fiecare societate în tranziţia de la naţiune la statul national. În ţările care au devenit state independente, modernizarea a fost şi este încă un proces de construcţie politică instituţională, prioritate având construcţia şi întărirea rolului şi funcţiilor statului naţional. Problemele privind dezvoltarea economică şi socială au fost amânate sau subordonate chestiunii naţionale deoarece esenţială rămânea conturarea unei identităţi naţionale. Modernizarea şi modernitatea au constituit cadre şi căi pentru câştigarea independenţei statului naţional şi funcţionarea instituţiilor statului.

În capitolul I, Modernitatea, analizez conceptul de modernitate, principiile şi caracteristicile modernităţii, programul cultural şi politic şi consecinţele sociale ale modernităţii. În acest capitol încerc să clarific sensul modernităţii conturat în studii clasice din ştiinţele sociale, care mi se par relevante şi utile pentru a înţelege realitatea socială. Plec de la premisa că modernitatea a apărut în Occident ca schimbare produsă în şi din interiorul Occidentului pe o durată de sute de ani şi nu ca un proiect impus sau adoptat.

În capitolul II, Modernizarea, calea către modernitate, argumentez că modernizarea este un proces stadial prin însăşi natura sa, a cărui dinamică este dată de permanenta schimbare a realităţilor sociale prin acţiunea de a le sincroniza cu caracteristicile cerute de actualitate ori de adaptarea la cerinţele prezentului. Modernizarea tendenţială este predominant politică acolo unde dezvoltarea societăţii nu include transformarea ei de ansamblu, ci are loc numai la nivelele politic, instituţional şi juridic.

În capitolul III, Tipuri de modernitate, inventariez şi discut conceptele şi perspectivele despre modernitatea reflexivă, modernitatea lichidă, modernitatea organizată, modernităţi multiple, modernitatea asiatică - japoneză, comprimată, greşită, modernitatea chineză - şi modernitatea latino-americană.

În capitolul IV, Modernitatea tendenţială, abordez noţiunile tendenţială şi tendenţialitate”, modernitatea tendenţială - un model explicativ al evoluţiei moderne, trăsături ale modernităţii tendenţiale, lipsa dominantei definite la nivel de proiect de modernitate. Examinez modernitatea ca stare tendenţială în societăţile unde ea nu se instituie ca o certitudine pe toate palierele organismului social fiindcă ea este inconsistentă şi se manifestă inegal pe diferite domenii.

În capitolul V, Elitele, între retorica şi realitatea modernităţii, evidenţiez rolul elitelor (economice, politice, culturale) în promovarea şi susţinerea modernizării şi a modernităţii. Modernitatea tendenţială se produce ca schimbare de sus în jos, deci de la minoritatea educată în spiritul modernităţii şi orientată spre transformări moderne, către o majoritate indiferentă sau ostilă schimbării. Procesul de modernizare şi-a arătat limitele, bazat, precumpănitor, pe socializarea elitelor pentru modernitate, pe o retorică a acestora despre modernitate, adeseori inadecvată realităţilor sociale şi naţionale.

În capitolul VI, Spaţiul de dezvoltare modernă, argumentez importanţa spaţiului de dezvoltare în afirmarea şi susţinerea principiilor şi normelor modernităţii pornind de la premisa că există un spaţiu emergent de modernitate, peremptoriu fiind spaţiul occidental în care s-a manifestat permanent un spirit şi o atitudine favorabile schimbării moderne. O scurtă prezentare a evoluţiei istorice a spaţiului occidental subliniază organicitatea modernităţii sale.

În capitolul VII, Modernizarea ruralului, expun analiza asupra relaţiei dintre dezvoltarea modernă şi ţărănime în contextul acţiunii modernizării şi a modernităţii în spaţiul rural şi agrar. Modernitatea tendenţială a fost şi este generată de efectele modernizării şi ale modernităţii asupra ţărănimii şi mediului rural.

În capitolul VIII, Statul producător de modernitate, discut despre rolul statului în producerea modernităţii în societăţile cu fundamente economice şi materiale insuficient dezvoltate. La acest nivel, aduc argumente că din cauza intervenţiei statului modernitatea apare ca o tendinţă, un proces care nu este organizat in jurul unei forme instituţionale moderne dominante clare.

Cartea se încheie cu Concluzii: Tendenţialitatea universală a modernităţii, o sinteză despre modernitatea tendenţială ca dimensiune a societăţilor actuale rezultată din interacţiunea lor reciprocă.

După cum se vede din descrierea conţinutului, acest volum încearcă o interpretare a caracterului tendenţial al modernităţii ca urmare a dinamicii proceselor sociale specifice de schimbare istorică în diferite contexte naţionale şi regionale.

CUPRINS

Introducere

Capitolul I. Modernitatea

           I.1. Conceptul de modernitate

           I.2. Principiile modernităţii

           I.3. Caracteristicile modernităţii

           I .4. Programul cultural şi politic al modernităţii

           I.5. Consecinţe sociale ale modernităţii  

Capitolul II. Modernizarea, calea către modernitate

Capitolul III. Tipuri de modernitate

III.1. Modernitatea reflexive

III.2. Modernitatea lichidă

          III.3. Modernitatea organizată

          III.4. Modernităţi multiple

          III. 5. Modernitatea asiatică

III. 5.1. Modernitatea japoneză

          III. 5.2. Modernitatea comprimată

III. 5.3. Modernitatea greşită

          III. 5.4. Modernitatea chineză

          III. 6. Modernitatea latino-americană

Capitolul IV. Modernitatea tendenţială

IV.1. Tendenţială şi tendenţialitate

          IV. 2. Modernitatea tendenţială, model de explicativ al evoluţiei moderne

          IV. 3. Trăsături ale modernităţii tendenţiale

          IV. 4. Rezistenţa la modernitate

          IV. 5. Lipsa dominantei la nivel de proiect de modernitate

Capitolul V. Elitele între retorica şi realitatea modernităţii

Capitolul VI. Spaţiul de dezvoltare modernă

Capitolul VII. Modernizarea ruralului

Capitolul VIII. Statul producător de modernitate

Concluzii: Tendenţialitatea universală a modernităţii

Bibliografie

Indice de nume, de termeni şi de titluri de lucrări

Acest articol este preluat de pe RomâniaSocială.ro, 21 iunie 2016.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările