Mormântul pictorului şi poetului britanic William Blake, descoperit de doi detectivi amatori. Mitul viziunilor cu îngeri

Duminică a fost inaugurată piatra funerară a poetului William Blake, la 191 de ani de la moartea sa, după ce mormântul său a fost descoperit de doi detectivi amatori, scrie The Guardian.

Carol şi Luis Garrido au avut mereu o fascinaţie pentru cel care a scris „Tigrul” şi imnul neoficial al Angliei, "And did those feet in ancient time", precum şi pentru arta şi gravurile dominate de elementul spiritual, care au inspirat mişcări artistice.

William Blake (28 noiembrie 1757- 12 august 1827) este una dintre figurile de seamă ale romantismului din Anglia, care deşi nu a lăsat în urmă jurnale sau scrisori, a trezit interesul mai multor biografi care au încercat să îi reconstituie viaţa. Cu ocazia descoperirii mormântului real al poetului, pictorului şi gravorului, prezentăm una dintre caracteristicile poetului: viziunile sale cu îngeri. 

Cum s-a pierdut locaţia momântului

Până la descoperirea mormântului, în cimitirul Bunhill Fields din Londra se regăsea o piatră pe care scria „în apropiere se regăsesc rămăşiţele lui William Blake şi ale soţiei sale, Catherine Sophia”. Carol şi Luis Garrido nu au fost însă satifsăcuţi de o informaţie atât de vagă. Simbolul Blake merita mai mult. 

„Când vezi piatra pe care scrie <<în apropiere >>, e atât de vag. Am vrut să ştim locul exact”, a spus Luis Garrido. 

                                                                                              Foto: The Guardian (Alamy Stock Photo)

Bunhill Fields este un cimitir în care se regăsesc rămăşiţele unor disidenţi. În anul morţii sale, 1927, Blake nu era încă recunoscut, iar conform The Guardian, al cincilea sau al optulea sicriu ar fi fost al său. După bombardamentele din Al Doilea Război Mondial însă, municipialitatea a decis transformarea unei părţi a acestuia în grădină, lăsând doar două pietre funerare şi mutând-o pe cea a poetului lângă obeliscul dedicat lui Daniel Defoe. Folosindu-se de cele două morminte ca punct de origine, după doi ani, detectivii amatori au reuşit să găsească mormântul poetului.

Registrele care ţineau evidenţa celor îngropaţi nu erau precise, după cum a explicat Carl Garrido ale cărei abilităţi de arhitect peisagist au contat foarte mult. „Puteai vedea că scrisul de mână în registru că se schimbă. Ne-am imaginat că un oficial al bisericii a scris ce le spunea cel care îi dirija pe gropari”.

Îngerii lui Blake 

Blake a fost gravor, ilustrând cărţi şi reproducând artă în bisericile din Londra. Poetul şi-a produs şi propriile cărţi ilustrate, un exemplu în acest sens fiind „Căsătoria raiului cu iadul”. 

William Blake a fost considerat de mulţi un vizionar. Biografii săi detaliază diverse episoade din care reiese această caracteristică a gravorului, însă explicaţiile sau contextul diferă.

Spre exemplu, John Clak Strange scrie că atunci când era mic, Blake obişnuia să facă plimbări lungi la ţară, iar când ajungea acasă, „descria îngerii pe care îi văzuse în copaci”. La auzul unor astfel de povestiri, tatăl său se înfuria, considerând că fiul lua în derâdere un lucru sfânt. Conform lui Strange, James Blake l-ar fi biciuit de câteva ori din această cauză, mama fiind cea care intervenea, luându-i apărerea copilului. 

Pictură de Blake (Foto: thehypertexts.com)

S-a format un adevărat mit popular în jurul figurii lui William Blake cu privire la viziunile cu îngeri. 

Benjamin Heath Malkin, în ”A Father s Memoirs of His Child” scrie că Blake avea, de fapt, doar o imaginaţie foarte bogată, în parte datorată faptului că vizitase mai multe săli de licitaţie, unde vedea picturi magnifice. Dar Malkin nu menţionează nimic despre îngerii poetului.

În volumul „Ierusalim! Adevărata viaţă a lui William Blake”, Tobias Churton crede că omiterea acestui detaliu ţine de dorinţa biografului de a proteja reputaţia lui Blake de îndoielile cu privire la sănătatea sa.

Crabb Robinson, un alt biograf, scrie că „auotul nostru trăieşte...în comunicare cu îngerii”. Robinson l-a întâlnit pe poet pe 10 decembrie 1825, în casa unor prieteni de-ai acestuia, Charles şi Elizabeth Aders.

Tot Robinson povesteşte că într-o zi, cărând o pictură, cel mai probabil „Judecata de apoi”, pe care i-o ducea unei domnişoare, Egremont, poetul a vrut să se oprească într-un han, pentru a se odihni. În acel momentul, arhanghelul Gavriil l-ar fi atins pe umăr şi i-ar fi spus să nu oprească, ci să meargă înainte, căci nu va simţi oboseală. 

Biograful crede că aceste viziuni l-ar fi făcut şi impasibil la criticile pe care le-a primit pentru operele sale. Când cei doi s-au întâlnit, în 1825, Blake i-a explicat că avea viziuni de mic copil. De asemenea, poetul credea că toţi oamenii au astfel de viziuni, însă ajung să le piardă din dorinţa de cultivare. 

„Blake nu halucina fără voie, ca o persoană nebună, aşa cum crezuse înainte Robinson. Blake îşi exersa de fapt o facultate mentală deschisă tuturor”, mai scrie Churton în „Ierusalim! Adevărata viaţă a lui William Blake”. 

Pictură de Blake (Foto: thehypertexts.com)

Viziunea de la petrecerea doamei Aders 

Albert Gilchrist, în cele două volume dedicate lui Blake, publicate în 1863, scria că la una dintre petrecerile doamnei Aders, unde erau invitaţi mai mulţi artişi de seamă ai vremii, printre care Flaxma sau Lawrence, Blake ar fi povestit un episod unui grup de invitaţi. Un episod care reprezintă o mărturie a autorului care ar dovedi că sănătatea sa mentală nu era afectată.

„Seara trecută, a spus Blake, în felul său calm obişnuit, în timp ce mă plimbam, am dat de o pajişte, iar în colţul ei cel mai îndepărtat, am văzut o turmă de miei. Apropiindu-mă, pămâtul s-a umput de flori...iar locuitorii lânoşi erau de o frumuseţe pastorală incredibilă. Dar m-am uitat din nou şi s-a dovedit că nu era o turmă în viaţă, ci o sculptură frumoasă”.

Una dintre invitate, gândindu-se că aşa ceva ar fi de neratat pentru copiii săi veniţi acasă de la interat, în vacanţă, l-a întrebat pe Blake unde ar putea să vadă sculptura. „Aici, doamnă”, a răspuns Blake, atingându-şi fruntea, conform lui Gilchrist. 

Moartea înainte de „divina comedie”

Blake murea pe 12 august 1827, în ziua morţii realizând portretul soţiei care îi plângea la căpătâi. Şi-a dat suflarea la şase seara, fiind înmormântat cinci zile mai târziu, în ajunul aniversării a 45 de ani de la nunta cu Catherine. În urmă cu un an, primise sarcina de a ilustra „Divina comedie” a lui Dante, însă nu a apucat să finalizeze opera. Totuşi, ilustraţiile pe care a apucat să le realizeze, sunt considerate unele dintre cele mai reuşite.

Ilustraţie de Blake, pentru „Divina comedie” (Foto: wikiart)