Nevasta şefului de gară s-a îndrăgostit de-un călător…

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gara de Nord FOTO Muzeul CFR
Gara de Nord FOTO Muzeul CFR

De la Ilf şi Petrov şi la alte câteva colaborări consemnate în istoria literaturii universale, operele scrise în comun de către marii creatori sunt rarisime. Nici în literatura noastră nu avem prea multe exemple de acest fel. Acum un veac, patru mari oameni de litere au scris împreună, în tren, o poezie. Povestea ei în rândurile de mai jos.

Relaţia dintre literatură şi căile ferate a început în 1830, odată cu inventarea acestora şi desigur, ea continuă şi astăzi. Pentru Dickens, Tolstoi, Zola, Thomas Mann ori Eminescu, Caragiale, căile ferate au fost fundalul  sau subiectul central al unor scrieri rămase de referinţă.

Deşi reflectarea căilor ferate în literatura noastră nu reprezintă o temă prea des investigată în lucrările de specialitate, cu siguranţă, o cercetare atentă ar sublinia rolul important al căilor ferate în societatea noastră de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Poate aşa nu s-ar mai trece cu vederea, spre exemplu, romanul „Balaurul“ al Hortensiei Papadat-Bengescu, un roman probabil unicat prin subiectul său – gara, trenul în marele război (1916-1918) în spaţiul literaturii universale.

În ceea ce priveşte relaţia dintre poezie şi căile ferate cu mici excepţii - celebrele versuri ale lui Topârceanu din poezia „Acceleratul” – alte creaţii reprezintă un spaţiu necunoscut publicului. Un astfel de exemplu, de spaţiu puţin explorat, este poezia  „Nevasta şefului de gară”, o creaţie care are o poveste interesantă. Istoria sa ne este relatată de către Victor Eftimiu în memoriile sale.

În toamna anului 1911, câţiva scriitori au plecat cu trenul din Bucureşti spre Craiova având bilete gratuite,  oferite cu generozitate de către ministrul C.C. Arion. Din acest grup făceau parte Octavian Goga, Şt. O Iosif, D. Anghel, Cincinat Pavelescu şi Victor Eftimiu. Pe drum, într-o gară, la Piatra Olt sau Slatina au remarcat o femeie tănără care privea cu tristeţe spre trenul lor. Şi-n ritmul roţilor, povesteşte Victor Eftimiu, cu imaginea acelei tinere femei în suflet, am început să scandăm cîteşitrei Goga, Iosif şi cu mine - poezia Nevasta şefului de gară, apărută mai târziu sub o semnătură triplă în revista Flacăra: 

Ducându-şi viaţa solitară, 
Un suflet trist şi visător, 
Nevasta şefului de gară
S-a îndrăgostit de-un călător. 
Dar trenul a plecat, şi-n goana
Cu care monstrul a trecut
În suflet i-a lăsat icoana
Frumosului necunoscut... 
De-atunci trec zile, nopţi de-a rândul
Şi trenuri trec neîncetat
Ea stă şi astăzi, aşteptându-l
La geamul veşnic luminat... 
Şi trenuri vin şi pleacă iar
Şi nu ştiu rănile ce-o dor... 
Nevasta şefului de gară
S-a îndrăgostit de-un călător! 

Cincinat Pavelescu, ascultându-i pe prietenii săi recitându-i versurile le-a propus ca strofa de final să fie:

Şi trenuri vin şi pleacă iar
Şi plictisită-ntr-un târziu, 
Nevasta şefului de gară
A deraiat c-un macagiu.. 

Poezia avea să apară în revista mai sus amintită sub titlul „În goană”, fără strofa genială, după noi, propusă de Cincinat Pavelescu. Era una dintre primele şi rarisimele creaţii scrise în colaborare de mari poeţi ai literaturii noastre.

P.S.: Rătăcind în vastul spaţiu de conţinuturi web, am dat, pe youtube, şi de versurile acestei poezii transpuse în cântec, cu măiestria-i cunoscută, de către marele artist Tudor Gheorghe: 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite