Norocul de a muri când trebuie

Am dat gata cartea despre Erwin Rommel, „Dramă şi onoare“, scrisă de un neamţ din Timişoara, Otto Gruffner, şi tipărită în 1998 la o editură obscură.

Am găsit-o, după întoarcerea din Normandia, în biblioteca de acasă, în dulapul consacrat fascismului în general şi lui Hitler, în particular.

Potrivit unei hîrtii descoperite în carte, mi-a fost trimisă, cu flatările tipice autorilor care-ţi expediază produsul muncii lor, în speranţa că voi scrie şi, îndeosebi, voi publica despre ea cîteva rînduri, pe vremuri, cu mult înainte de momentul din prezent.

Din cuprinsul epistolei, înţeleg că mi-a fost trimisă pentru a mă îmboldi la lectura cărţii. N-am făcut-o atunci. O fac acum, încercând părerea de rău că n-am cumpărat de-a lungul timpului şi alte cărţi despre Erwin Rommel.

Niţel telenovelistică prin accentul pus pe relaţia cu nevastă-sa (ce bizar, îi scria de pe front despre tactică şi strategie!), pe enigmele existenţei, dintre acestea cele mai multe vizând absenţa din Africa şi din Normandia, tocmai când era nevoie de el, cartea confirmă avertismentul din scrisoare că e plină de greşeli de corectură.

Am citit-o însă cu pasiune. Asta şi pentru că e prima monografie despre întreaga viaţă a lui Rommel, citită de mine. Reţin însă, sub stindardul unor mai vechi însemnări (una despre Armand Călinescu desigur), marele noroc al lui Rommel de a fi murit la timp şi din motive conforme cu mersul Istoriei.

Din câte se ştie, Erwin Rommel a murit la 14 octombrie 1944, pe bancheta din spate a maşinii, după ce alesese între otravă şi pistol, la sugestia lui Hitler, ca să nu fie adus la Tribunalul Poporului.

Momentul, despre care n-am citit suficient, pentru a mă edifica, ridică multe întrebări.

Iată câteva dintre ele:

1) A fost sau nu Rommel amestecat în Complotul din 24 iulie 1944?

2) Dacă n-a fost, cum s-a ajuns ca Hitler să-l bănuiască?

3) Dacă nu se otrăvea, ce s-ar fi întîmplat?

L-ar fi condamnat Tribunalul Poporului sau l-ar fi achitat din lipsă de dovezi?

4) Hitler i-a oferit alternativa sinuciderii la tîrîrea într-un Proces de trădare.

Ar fi fost Procesul riscant doar pentru Rommel? Cum ar fi arătat Procesul avându-l drept acuzat de trădare pe cel mai cunoscut militar al Germaniei?

Din câte se ştie, Hitler i-a propus, în schimbul sinuciderii, funeralii naţionale, ca unui erou mort nu prin sinucidere, ci în urma rănilor căpătate după accidentul de pe una din şoselele Normandiei. Dacă ştia că Rommel a fost în complot, de ce i-a propus Hilter soluţia asta? De dragul lui Rommel sau  de dragul propagandei hitleriste?

Dacă m-aş apuca serios de subiect (Doamne fereşte, asta mi-ar mai trebui! şi aşa mă depărtez pe zi ce trece de proiectele începute), poate că aş găsi răspunsul la aceste întrebări.

Până atunci (până când mă va lovi nenorocirea de a lăsa proiectele pe jumătate gata şi a mă apuca de enigma Rommel) pot nota, fără un efort în plus de studiu, că Erwin Rommel a avut noroc cu carul murind la timp şi suspectat de a fi complotat împotriva lui Hitler.

Ca şi în alte cazuri (Armand Călinescu, de exemplu), faptele sale de până atunci s-au reaşezat sub semnificaţia nouă, impusă de moartea tragică.

În acelaşi timp, dispariţia la timp l-a scutit de chemarea la Nuremburg şi, prin asta, i-a înlesnit gloria într-o Istorie scrisă de învingători.