O capodoperă a literaturii universale scrisă de dragul paralelor!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Că „Salonul nr. 6”, nuvela lui Cehov, e una dintre capodoperele neliniştitoare ale literaturii universale, nu mai încape azi discuţie. Oricând poate fi pusă alături de „Macbeth” a lui Shakespeare sau de „Procesul” lui Kafka.

Amorezaţii de literatură s-ar putea aştepta, potrivit unei viziuni de romantism ieftin, la un Cehov, oprindu-se din când în când din truda la „Salonul nr. 6” şi zicându-şi, cu privirile pierdute   pe fereastră: Asta mă va plasa în nemurire!

Volumul V, „Opere”, A. P. Cehov, scos de editura Univers în 1999, pune la dispoziţia cititorului de azi Notele alcătuite de Sorina Bălănescu despre prozele din volum şi, fireşte, despre „Salonul nr. 6”. Surpriza e stupefiantă! Bucata a apărut în revista Russkaia Mîsl (Gândirea rusă), nr. 11, noiembrie 1892.

De remarcat, întâi şi-ntâi, părerea proastă a lui Cehov despre proza la care lucra. Pe 31 martie 1892, el îi scrie lui Alexei Suvorin: „Bucata e plină de cugetări, îi lipseşte însă elementul dragoste.” Din scrisoarea către L.A. Avilova, 22 aprilie 1892, aflăm că A.P. Cehov e ferm convins că proza are o slăbiciune de esenţă: „Mai am puţin şi termin o nuvelă. Dar e foarte plictisitoare, pentru că lipsesc din ea femeia şi dragostea. Nu pot suferi asemenea bucăţi. Am scris-o întâmplător, din nechibzuinţă”.

Cu toate acestea, scriitorul  nu abandonează lucrul, cum ne-am putea aştepta. Continuă să muncească la ea şi în condiţii mai dificile. Pe 8 aprilie 1892, îl anunţă pe V.M. Lavrov, redactorul revistei Russkaia Mîsl: „Din Vinerea Mare şi până astăzi, casa mi-e plină de musafiri şi iarăşi musafiri... şi n-am scris nici măcar un rând...” De ce se chinuia, totuşi, s-o termine? Ca să intre deja în Nemurire? Nici vorbă. Pentru că avea nevoie de bani.

Pe 31 martie 1892, îi scrie lui Alexei Suvorin: „Lucrez la o nuvelă. Înainte de a o publica, aş fi vrut să ţi-o trimit s-o cenzurezi, deoarece, pentru mine, părerea Dumitale e de mare preţ, dar trebuie să mă grăbesc, pentru că n-am bani.”

O altă publicaţie, Russkoe Obozrenie, îi promite un onorariu mai bun. Cehov se grăbeşte s-o dea acestei reviste. La 15 mai 1882, nuvela era deja culeasă parţial. Cehov şi-o retrage, văzând că revista şovăie să-şi ţină făgăduiala.  O dă, în fine, revistei Russkaia Mîsl.

Între timp, Cehov lucrase şi la nuvela „Povestea unui necunoscut”. Cele două bucăţi sunt programate să apară în 1893. „Salonul nr. 6” e tipărită însă în noiembrie 1892.

Nu, nu pentru că A.P. Cehov ardea să-şi vadă tipărită mai întâi capodopera asta, ci pentru că directorul publicaţiei îi cere voie să publice mai întâi „Salonul nr. 6”, convins că nu-i va face probleme la cenzură precum „Povesteau unui necunoscut”.

A.P. Cehov îi scrie lui V.M. Lavrov la 25 octombrie 1892: „Facă-se voia ta! Publicaţi întâi «Salonul nr. 6», deşi o să-mi fie ruşine de Boborîkin [editorul revistei «Russkoe obozrenie», n.n.], căruia i-am spus că-mi retrag nuvela ca s-o ţin la mine vreun an şi s-o refac. N-aveam deloc intenţia să-l mint, acum însă o să creadă că l-am minţit... Şi, într-adevăr, Salonul meu ar fi trebuit revopsit, prea duhneşte a bolniţă şi a morgă. Nu prea sunt amator de nuvele de felul acesta.”

Dincolo de jongleriile lui Cehov cu şefii de publicaţie, rămâne părerea sa proastă despre nuvelă. Slava Domnului că „Salonul nr. 6” a mai fost citită şi de alţii decât de autorul A.P. Cehov!
 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite