O carte esenţială, „Cibernetica artei vocale” de Ion Piso

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este o nouă apariţie editorială semnată de maestrul Ion Piso, de renumitul tenor Ion Piso, care a încântat bucureştenii în anii '60, '70 pe scena Operei Române, pe podiumul Ateneului Român, la Filarmonica George Enescu şi a cărui ulterioară carieră s-a desfăşurat în străinătate, incluzând mari scene mondiale.

În spectacole, model de tehnică de cânt, mi-l amintesc cu nostalgia filajelor acute de sublimare până la fir de voce, până la adiere de sunet, până la acel „leggero” indicat de Verdi ca imagine sonoră a fulgului în zbor în aria „La donna è mobile” din „Rigoletto”. Tot pe scenă, în „Lucia di Lammermoor”, de pildă, printre multe altele, mi-l amintesc cu sonorităţi omogenizate, tipic belcantiste, fluide, pentru că se remarca în vocea lui Ion Piso o egalitate, o trecere neobservată peste dificilul „pasaj de registru”, astfel încât cursivitatea frazei muzicale nu se altera nici un moment, legato-ul fiind impecabil,.

Pe disc, mi-l amintesc în plutirea eterată a culminaţiilor ariei „Je crois entendre encore” din „Pescuitorii de perle”, fraze acute susţinute până la poeticediminuendi”, ce transpuneau ascultătorul în misterele viselor tropicale, sub palmieri. Booklet-ul CD-ului „Din marile succese ale lui Ion Piso” mi-a prilejuit asemenea notaţii în 2004.

Imagine indisponibilă

Ilustraţia coperţii - FIgură barocă din vremea lui Mozart - colecţia Ion Piso

„Mozart & Verdi – I maestri di canto”

Am rememorat asemenea momente, întrucât - stăpân de excepţie

asupra propriei tehnici vocale - era de aşteptat ca Ion Piso să aştearnă pe hârtie analize, sfaturi, explicaţii de mare valoare. Iată de ce mă voi opri asupra unei secţiuni a volumului, intitulată „Mozart & Verdi – I maestri di canto” dedicate unei importante studieri a 10 arii şi duete, exegeză fundamentală în premieră naţională, care se înscrie între puţinele lucrări de gen pe plan internaţional. Între cele 380 de pagini, acestea sunt 110, în care fiecare analiză începe prin expunerea contextualităţii dramaturgice. Nu pot să prezint secţiunea în amploarea şi amănunţimea cu care este tratată. Voi spicui într-un „decrescendo” care să ilustreze minuţiozitatea abordărilor.

De exemplu, aria Donnei Anna „Non mi dir” din actul secund al operei „Don Giovanni”. Se analizează tempoul „Larghetto”, măsura de 2/4 şi motivul pentru care Mozart începe aria cu nota Fa de pe prima linie superioară a portativului. Se explică faptul că într-un tempo prea alert, „soarta multor nuanţe este pusă în pericol” nereflectând psihologia personajului, că 2/4 este o măsură simplă şi directă, caracteristică modului de exprimare al eroinei în acel moment al tramei, de la inimă la inimă şi că nota Fa permite un atac în piano, potrivit atmosferei, dar numai dacă tehnica vocală este adecvată. Şi se indică ce este necesar. Se continuă cu analiza amănunţită a întregii arii, a secţiunii secunde în „Allegretto” cu măsură de 4/4, mai „învolburată”, mai exuberantă. Ce lecţie!

Rămânând la aceeaşi operă mozartiană, autorul analizează ariile „Batti, batti, o bel Masetto” şi „Vedrai, carino”, prima, inspirat numită „descântecul Zerlinei”, totul în contextul relaţionării cu psihologia delicatului personaj şi dă sfaturi pentru înlăturarea pericolului inexpresivităţii, evitarea vulgarităţilor. Pentru cea de-a doua arie, se arată că folosirea de către compozitor a măsurii de 3/8 este numai bună pentru a-i induce lui Masetto, soţul Zerlinei, starea de linişte de care avea atâta nevoie. Ion Piso face chiar o comparaţie cu o altă arie mozartiană, prima a lui Figaro, care începe tot într-o măsură similară, dar cu alt sens dramaturgic, procedeu caracteristic doar unui geniu precum maestrul de la Salzburg.

Foarte semnificativă este zicerea cu care autorul începe analiza fragmentului de duet Gilda-Ducele din „Rigoletto”. Oferă maestrul Piso o replică la obiecţiunea critică a unei ilustre cântăreţe făcută la o formulă componistică verdiană. Elegant, autorul nu o numeşte pe colega sa de generaţie, dar se poate presupune că se referă la o legendă, întrucât se vorbeşte despre un cunoscut masterat la Juilliard School of Music. Foarte pe scurt. Este vorba despre accentuarea primei sau celei de-a doua silabe, obţinute prin lungirea valorii unei note dintr-un cuvânt al Gildei ce aparţine unei confesiuni făcute de aceasta înaintea duetului. Nu este aici locul şi nici spaţiul pentru a detalia, dar Ion Piso face o pledoarie excepţională în sensul apărării gândirii verdiene, contrazicându-şi foarte fundamentat celebra colegă.

Reîntors la Mozart, autorul observă ponderea pe care o are personajul Don Ottavio în economia operei „Don Giovanni”, prin cele două arii ale sale, prima, „Il mio tesoro”, aparţinâtoare versiunii originale pragheze, a doua, „Dalla sua pace” inclusă de autor în premiera vieneză, ambele cu scopul ca acest erou deseori periferizat, decolorat, să o consoleze pe iubita lui, Donna Anna. Sunt expuse, printre foarte multe altele, elementele de tehnică vocală necesare pentru a duce la bun sfârşit ideea mozartiană, pentru reuşita nuanţărilor.

Din „Nunta lui Figaro”, Ion Piso se opreşte mai întâi la canzona lui Cherubino din actul secund, personaj care ştim că este considerat ca prim stadiu erotic în viziunea lui Kierkegaard. Fără să-l numească pe filosoful danez, Ion Piso îl descrie caracterial pe Cherubino chiar în acest sens, dar folosind structurile scriiturii muzicale. Este, poate, pentru prima dată când se face aşa ceva, o premieră absolută. Şi prima arie, „Non so più”, dacă ar fi fost analizată, ar fi servit completării imaginii neastâmpăratului amorez.

Apoi, se disecă aria Susannei din actul al IV-lea, pornind de la o analogie melodică şi ritmică faţă de serenada lui „Don Giovanni”, din opera omonimă, explicitând „febra şi elanul romantismului”, Ion Piso definindu-l pe clasicul Mozart drept un „romantic avant la lettre”. Analiza continuă cu profunzimea care îl caracterizează pe autor.

Sar direct la duetul Charlotte-Werther din actul I al operei „Werther” de Massenet, în care Ion Piso începe exegeza prin analiza  introducerii orchestrale, aşa cum a făcut şi în alte situaţii, explicând modul în care compozitorii iniţializează atmosfera discursului vocal ce avea să urmeze.

În privinţa celei de-a doua arii a Violettei din „Traviata”, celebra „Addio del passato”, las cititorul să descopere singur detaliile pe care autorul le revelează în scriitura verdiană şi conexiunile cu alte lucrări semnate de Ion Piso.

Pentru bună regulă, notez celelalte capitole ale volumului: „Cibernetica audiţiei”, „Cibernetica vorbirii”, „Concluziile şi importanţa lor”, alături de Oscilograme, Note, Concluzii, Criterii de clasificare a vocilor, Lista distribuţiilor, Bibliografie selectivă, Indice alfabetic.

A şti să asculţi este o artă

Cartea acestui erudit interdisciplinar se citeşte uşor, frazele sunt

clare şi explicite, totul este să fie parcurse cu atenţie şi aplicate de cei în drept, adică de cei cărora li se adresează, studenţi în arta cântului, profesori de canto, interpreţi debutanţi sau consacraţi, dirijori, corepetitori, critici muzicali analişti ai interpretărilor, melomani de toate felurile, cărora evaluările teoretice venite din partea unei somităţi în materie le pot servi la propria lor orientare. A şti să asculţi este o artă.

         Semnalând şi recomandând noua apariţie la cunoscuta editură EIKON, alături de felicitările calde şi omagiile adresate eminentului autor, nu pot să nu gândesc la continuarea demersului său.

Pentru ceea ce a scris acum, în cadrul unor prelegeri academice de măiestrie. Apoi, alte multe secvenţe de operă dedicate diverselor tipologii de voci aşteaptă să fie analizate în acelaşi chip, cât mai curând, în perspectiva construirii unui nou volum. Utilitatea este uriaşă. „Spor, distinse maestre!”, i-am urat în încheierea cuvântului rostit la lansarea de la Târgul Gaudeamus, alături de ceilalţi vorbitori, prof. univ dr. Mihai Cosma şi prof. univ. dr. Viniciu Moroianu de la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. Un moment de reculegere s-a păstrat în memoria soţiei maestrului, pictorul şi scenograful Livia Piso, trecută în nefiinţă în noaptea dinaintea lansării.

Imagine indisponibilă

Editorul Valentin Ajder, Costin Popa, Ion Piso, Viniciu Moroianu, Mihai Cosma

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite