Cărţi

articolul anterior articolul urmator

O femeie din vremuri fanariote

0
25 Jul 2019 13:29:19
Doina Ruşti

Oricât aş răscoli secolul fanariot, n-am cum să dau de o femeie care s-o ajungă din urmă pe d-na T, din romanul lui Camil. Se zice că viaţa bate ficţiunea, dar vă asigur că e o exagerare. Discuţia cu Maria Capelos (video, mai jos) m-a aruncat direct peste marile doamne fanariote, deja destul de cunoscute, ca Zoe Moruzi.

După cât s-a scris despre ea, nu prea-mi mai rămân subiecte. Totuşi ar mai fi un detaliu, care mi se pare cu potenţial literar: sigiliul ei reprezenta un păun, pe care botoşănenii din veacul al 18-lea l-au adoptat ca efigie a oraşului, în semn de preţuire faţă de Zoe:) Nu e puţin! Restul îl ştiţi: a fost prima Doamnă a Valahiei, ca nevastă a lui Alecu Moruzi, înamorată de Ienăchiţă Văcărescu, poetul, pierită în mizerie, ca mai toate femeile frumoase. Ce-ar mai fi de spus, fără să repet ce-au zis alţii?! Şi oricum am făcut-o personaj în Zogru. Mi se pare destul.

Dar, chiar şi-aşa, printre multele doamne celebre ale Epocii Fanariote, tot mai rămâne câte o femeie care a lăsat urme adânci în viaţa oraşului. De pildă, Ecaterina Greceanu - devenită Caterina în Mâţa Vinerii. Vorniceasă, care a trăit pe la finele secolului al 18-lea, în Bucureşti, măritată cu un Grecean, din linia Fălcoienilor, decedat între timp, această Greceancă a fost, cu siguranţă, o femeie impunătoare. Poate nu seducătoare. Poate nu misterioasă, ca d-na T.

În realitatea acelor ani, pe la 1798, îmi pare rău să vă spun, dar nu era îndrăgostită de Henri Dubois, ca în romanul meu, personaj real, de altfel, care nu locuia departe de Casa Greceanu, mult invocată prin scrierile duioase despre Bucureştiul apus.

Caterina îşi avea casa pe Podul Mogoşoaiei, unde este astăzi o Pizza Hut, nu departe de Biserica Doamnei, aşa cum o arată şi harta, desenată de Bogdan Calciu. A fost una dintre cele mai impunătoare clădiri ale vremii. A rezistat mult, până în 1977, când cutremurul a avariat-o, iar comuniştii au ras-o de pe Calea Victoriei.

Prin documentele epocii, Caterina apare menţionată adeseori pe listele scutiţilor de impozite. Iar aici trebuie să vă spun că erau, ca şi astăzi, nişte oameni discreţi, ştiţi, genul ăla de obraze subţiri, care ştiu să se fofileze de la orice, în orice timp şi sub orice domnie, inşi cu ifose, cu nasul pe sus, în ciuda realizărilor mediocre, şi care au grijă să plasez câte o cerere în mâinile potrivite, pentru a obţine chestii care cu greu ar fi trecut prin mintea cuiva. De exemplu scutiri de dijmă pentru mori, dreptul de-a comercializa în anumite pieţe ori de-a lua lemn dintr-o pădure rezervată baştanilor.

Ei, bine, am observat că această Greceancă se afla mereu pe listele astea, ale marilor privilegiaţi. O să spuneţi că era dintr-o familie mare, de boieri pământeni. Ăsta nu era un criteriu, mai ales în timpul fanarioţilor. Caterina a fost o femeie care-şi ţinea rangul, o adevărată bucureşteancă, din categoria marilor „învârtiţi“. Din acest motiv, era respectată, era pomenită cu evlavie şi cu oarecare emoţie.

Judecând după listele de favoruri, avea şi o avere considerabilă: mori, păduri, case, moşii nu departe de Bucureşti, cum era Pelina, o moşioară prin Dâmboviţa şi, desigur, avea şi sclavi, cum am spune azi - fără număr.

Totul îi mergea bine, până când pe tronul Valahiei a urcat Hangerli.

Caterina avea doi robi, bucătari de mâna întâi  (şi aici am trişat, căci în Mâţa Vinerii am lăsat numai unul). Aceştia făceau nişte mâncăruri atât de gustoase, încât începuse să-i ştie lumea cu numele lor întreg. Caterina îi instruise, dar talentul îi ajutase. Totuşi, nu-mi închipui că târgoveţii de rând ajunseră prin casele ei! Cu toate acestea, ştiau cât de talentaţi erau bucătarii, pentru că în urma trăsurilor acestei femei rămâneau parfumuri neînchipuite, nu de caprifoi sau de tămâioare, ci parfumurile bucătăriei, de micşunele uscate în praf de fistic, arome de cărnuri în care usturoiul n-a apucat să adoarmă, aburi fin de scorţişoară, adieri de naramze. Încât nu era târgoveţ care să nu ştie ce se gătise în bucătăriile Casei Greceanu.

Dar la opinia asta a contribuit puţintel şi Hangerli, prin scandalul pe care l-a provocat.

De-aici încolo, ştiţi din romanul meu cum s-au petrecut lucrurile: Hangerli a săltat bucătarii şi-a poruncit să fie făcute acte pe ei. Doi sclavi de la Palatul Domnesc au fost daţi, în schimb, Caterinei.

„Schimburile“ astea de robi erau destul de frecvente pe-atunci, mergând întotdeauna pe înţelegeri între boieri, pe aranjamente dictate de pasiuni ori de interese materiale. Bine că nu ne-am născut pe vremea aia! Orişicât, ca sclavi moderni, am câştigat nişte drepturi.

Caterina nu s-a consolat însă după pierderea celor doi bucătari şi, declarându-i război lui Hangerli, s-a luptat pentru „bunurile“ ei, cu o energie consemnată în documentele vremii.

Adevărul este că nu ştie cu exactitate ce şi cât a făcut această Greceancă, dar ştiu şi eu, ca voi toţi, că Hangerli a sfârşit-o prost, decapitat, aruncat în curtea Palatului, direct pe zăpadă.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii