O invitaţie la lectură

În aprilie 1978, familia prezidenţială/dictatorială  a României făcea ultima sa vizită în Statele Unite. Era o vizită importantă, care primise din partea Administraţiei Prezidenţiale şi a Departamentului de Stat al SUA rangul de vizită de stat.

Câteva săptămâni mai târziu, în iunie, Elena şi Nicolae Ceauşescu se plimbau în celebra trăsură cu Regina Elisabeta a Regatului Unit al Marii Britanii. Astăzi se ştie că Regina şi-a sacrificat imaginea doar pentru a obţine semnarea unui contract comercial extrem de important pentru industria aeronautică falimentară din ţara sa. Un indiciu că nici măcar marile capete încoronate ale Europei nu pot rămâne insensibile la factorul economic şi la presiunile de toate felurile presupus de el.

Ceauşescu şi soţia se credeau în 1978 în culmea gloriei.  Ce mai? Făceau politică externă la cel mai înalt nivel. Habar nu aveau cât de aproape le era sfârşitul. Moral. Cel fizic avea să intervină 11 ani mai târziu.

Vizita din SUA întreprinsă la invitaţia preşedintelui Jimmy Carter nu a fost nici pe departe succesul dorit de cei doi dictatori. Chiar dacă fostul general de Securitate Ion Mihai Pacepa poate că exagerează în Orizonturi roşii în prezentarea multiplelor supărări prezidenţiale şi ale faptelor contrare protocolului comise de cuplul dictatorial român, câteva lucruri sunt totuşi certe. Printre care şi mitingul anti-Ceauşescu pus la cale de emigraţia românească în faţa hotelului Waldorf Astoria unde era cazată delegaţia românească.

Alţi martori ai vizitei, poate chiar mai credibili decât fostul general Pacepa, au povestit despre incapacitatea dictatorului român de a înţelege cum nu a putut da preşedintele Carter un ordin care să-i potolească pe zurbagii. Pe cei ce contestau pe faţă realizărili şi demascau natura criminală a regimului comunist de la Bucureşti.

Pacepa îl va părăsi curând pe Ceauşescu, defectând pe un aeroport din Germania Federală pentru a ajunge curând după aceea în SUA. Au urmat alte şi alte dezastre care au prefaţat prăbuşirea finală din decembrie 1989.

Cine are curiozitatea de a cerceta pe internet calendarul vizitelor prezidenţiale ulterioare  momentelor  umilitoare pentru conducătorii României socialiste din aprilie 1978 constată fără prea mari eforturi că anii imediat următori au fost tot mai săraci în primiri în ţările occidentale ale cuplului dictatorial român. În 1980 o vizită în Franţa, pe care administraţia giscardiană nu prea avea cum să o decomande de vreme ce şeful ei venise în România în anul anterior, mai încolo o vizită în Danemarca şi cam atât. Soliile de pace şi prietenie< cum erau ele denumite în limbajul de lemn al epocii comuniste, au trebuit să se limiteze la Asia, Africa şi ţările lagărului socialist.

Cu câteva zile înainte de vizita de stat a lui Nicolae Ceauşescu la Washington, Noel Bernard, directorul Departamentului Românesc al Europei Libere, rostea de la microfon editorialul intitulat Un gest şi o politică. Cine doreşte îl poate citi în antologia Aici e Europa Liberă, întocmită de Ioana Măgură-Bernard.

Noel Bernard îşi începea comentariul spunând că, aflându-se într-un mare aeroport occidental şi aşteptând cursa ce urma să îl ducă la München, a cumpărat un ziar. În sumarul căruia a găsit un articol ce dădea seama despre un imens succes obţinut de o mare montare făurită peste Ocean de regizorul român de teatru Liviu Ciulei.

Şeful Secţiei Române al Europei Libere îi sugera lui Nicolae Ceauşescu ca, odată ajuns în Statele Unite, să se întâlnească public cu acest mare artist român. Fireşte, Ceauşescu, obtuz la minte, nici nu s-a gândit să urmeze sfatul marelui jurnalist. Care îşi construise o mare carieră nu doar în ţară, ci şi în Lume.

Despre această carieră, de regizor, de scenograf, de pedagog, de teoretician, de apostol şi făuritor al reteatralizării teatrului din România, de ambasador al marii culturi române dau seama cele trei volume ale cărţii Liviu Ciulei în ţară şi în lume, apărută sub semnăturile Floricăi Ichim şi Ancăi Mocanu la editura Fundaţiei Culturale Camil Petrescu din Bucureşti. Texte, cronici, mărturii directe sau indirecte, o bogată iconografie recomandă cartea. Întăresc această recomandare aceste cuvinte menite să îndemne la lectură.

Florica Ichim, Anca Mocanu- CIULEI ÎN ŢARĂ ŞI ÎN LUME (3 volume) -Fundaţia Culturală Camil Petrescu & revista Teatrul azi, Bucureşti 2016