Cărţi

articolul anterior articolul urmator

„O paranteză în timp“ de Jeanette Winterson, primul roman al Proiectului Hogarth Shakespeare. Citiţi un fragment în exclusivitate

0
4 Nov 2016 17:54:18
Autor: Doinel Tronaru
Andreea Răsuceanu va modera întâlnirea de la Humanitas Cişmigiu
Andreea Răsuceanu va modera întâlnirea de la Humanitas Cişmigiu

Editura Humanitas Fiction vă invită sâmbătă, la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu la lansarea romanului „O paranteză în timp“ al scriitoarei britanice Jeanette Winterson, publicat în colecţia „Raftul Denisei“, în cadrul Proiectului Hogarth Shakespeare.

Alături de Jeanette Winterson, care va participa la eveniment prin Skype, vor vorbi  Mihaela Anghelescu Irimia, profesor la Catedra de limba si literatura engleză şi director de studii al Centrului de Studii Culturale Britanice patronat de Universitatea din Bucureşti şi Consiliul Britanic din Romania, reputatul regizor Victor Ioan Frunză şi traducătoarea Vali Florescu. Moderatorul întâlnirii va fi criticul literar Andreea Răsuceanu.

După dezbatere, talentaţii actori Corina Moise şi Alexandru Ion vor interpreta pentru public un fragment din roman.

Accesul la eveniment este gratuit si se face pe baza unei rezervari prelabile prin Eventbook.

Proiectul Hogarth Shakespeare a fost demarat în 2015 în Marea Britanie, la 400 de ani de la moartea marelui Will şi preluat deja de edituri din peste 28 de ţări, la Editura Humanitas Fiction fiind coordonat de Denisa Comănescu. Lansată la iniţiativa editurii britanice Hogarth, seria Hogarth Shakespeare propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către unii dintre cei mai bine cotaţi scriitori actuali, care le reimaginează pentru secolul XXI. Alături de Jeanette Winterson, care a ales în romanul său O paranteză în timp să imagineze în contemporaneitate piesa Poveste de iarnă, ceilalti scriitori implicati în proiect şi piesele lui Shakespeare pe care le-au ales sunt: Howard Jacobson – Neguţătorul din Veneţia, Anne Tyler – Îmblânzirea scorpiei, Margeret Atwood – Furtuna, Tracy Chevalier – Othello, Edward St Aubyn – Regele Lear, Jo Nesbø – Macbeth, Gillian Flynn – Hamlet.

„Una dintre cele mai puternice voci literare ale timpului nostru, Jeanette Winterson reuşeşte să rămână fidelă originalului shakespearian, dar în acelaşi timp să inoveze plină de curaj, cu umorul subtil care a devenit o marcă a scrisului său.“ (The Independent)

În Poveste de iarnă, regele Siciliei, Leontes, orbit de gelozie, îşi învinuieşte soţia, pe Hermiona, de adulter, bănuind că îl înşală cu Polixene. În O paranteză în timp, curtea lui Leontes e înlocuită de pieţele financiare de astăzi, Leontes devine Leo, un manager lipsit de scrupule, iar Hermiona e MiMi, o cântăreaţă de succes. Leo o acuză pe MiMi că ar avea o aventură cu Xeno, prietenul său din adolescenţă, creator de jocuri pe calculator, seducător şi cu o sexualitate ambiguă.Din momentul naşterii Perditei, presupus fruct al adulterului, drumurile tuturor se vor despărţi, iar consecinţele faptelor părinţilor vor reverba asupra destinelor celor tineri, într-un carusel nebunesc de întâmplări. Drumul vieţii Perditei va deschide o paranteză în timp, una pe care numai dragostea părintească o va mai putea închide în chip fericit.



Născută în 1959, la Manchester, Jeanette Winterson este crescută de o familie de evanghelişti penticostali, în orăşelul Accrington din Lancashire. La 15 ani, adolescenta, pe care părinţii o destinaseră unei cariere de misionariat în Africa, îşi părăseşte căminul. Pentru a-şi putea continua studiile, lucrează ca vânzătoare de îngheţată, îngrijitoare într-un ospiciu, asistentă a unui antreprenor de pompe funebre. Este admisă la Colegiul St Catherine din Oxford, unde absolvă cursuri de literatură engleză. Stabilită la Londra, publică în 1985 prima carte, cu o pronunţată tentă autobiografică, Portocalele nu sunt singurele fructe (Oranges Are Not the Only Fruit; Humanitas Fiction, 2008), care îi aduce Whitbread First Novel Award. Romanul Pasiunea (The Passion; Humanitas, 2006) este distins în 1987 cu John Llewelyn Rhys Memorial Prize, iar Sexul cireşilor (Sexing the Cherry, 1989; Humanitas Fiction, 2009), cu E.M. Forster Award. Următoarele romane – printre care Scris pe trup (Written on the Body, 1992; Humanitas Fiction, 2008), The PowerBook (2000), Lighthousekeeping (2004), aflat în 2005 pe lista scurtă la Commonwealth Writers’ Prize, şi Stone Gods (2007) – confirmă extraordinara originalitate şi forţa literară ale autoarei. A mai scris nuvele, cărţi pentru copii şi scenarii de film. În 2011 a publicat o carte de memorii, Why Be Happy When You Could Be Normal.O paranteză în timp (The Gap of Time) apare în 2015 ca prim roman al Proiectului Hogarth Shakespeare.

Vă prezentăm în continuare un fragment din carte în exclusivitate pentru ziarul „Adevărul“ (copyright Editura Humanitas Fiction):

O paranteză în timp

Jeanette Winterson

(roman)

Traducere din engleză de Vali Florescu

Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu

Proiectul Hogarth Shakespeare

  • – Fragment –

 

„Perdita şi-a văzut tatăl, cu ciocanul în mână şi cuiele în gură. Crezuse că încă doarme. A făcut cafea proaspătă şi s-a dus în grădină, să-i ureze la mulţi ani.

De-a lungul anilor, Shep muncise din greu la construcţia barului. The Fleece servea şi mâncare; cele mai bune ciorbe de peşte, crabi în carapace, orez şi mazăre, fasole neagră. Chiar dacă era destul de greu de ajuns aici, de-a lungul digului deasupra căruia cormoranii profeţeau vremea, ei bine, merita efortul.

La început, Shep făcuse cea mai mare parte din treabă singur; refăcuse obloanele lungi, găsise bucăţi potrivite de balustradă din fier pentru a reconstrui balconul ce înconjura întreaga clădire.

Muncise cu Perdita legată bine de spinarea lui. Fusese lăsată jos o dată şi el n-avea de gând s-o mai lase vreodată jos. Noaptea, ea dormea în camera lui şi el îi spunea poveşti vechi despre dragoste şi pierdere. Era prea tânără ca să priceapă despre ce e vorba. Cunoştea însă sunetul vocii lui. Când a mai crescut, Shep a învăţat-o acordurile musicale şi să cânte la pian şi au ascultat muzica cu care crescuse şi Shep – trupe de fete precum the Marvelettes, cântece de protest, Dylan şi Baez şi, preferatul lui Shep, Marvin Gaye.

              *

Perdita a ieşit în grădină. Tatăl ei privea şoricarii ce pluteau purtaţi de vânt.

— La mulţi ani, tată.

El a îmbrăţişat- o.

— Am ceva pentru tine.

— Pentru mine? E ziua ta – nu a mea.

Shep a scos din buzunar un săculeţ moale, din piele uzată.

— Ăsta e de la mama ta. Am aşteptat să faci optişpe ani, dar, până una- alta, am împlinit eu şaptezeci. N- am vrut să mor fără să apuc să ţi-l dau personal.

— Dar nu mori.

— Poftim.

Shep i-a răsturnat conţinutul în palme.

Perdita a rămat amuţită, cu ochii la frumuseţea strălucitoare de foc îngheţat – facerea lumii. Un strat al timpului. Asta sunt diamantele.

— Sunt adevărate?

— Sigur că da. Diamante veritabile.

— Atunci, nu era săracă.

— Nu cred că era o femeie săracă, nu.

Perdita ţinea în mâini diamantele pe care le ţinuse odinioară mama ei, aşa cum mama ei trebuie să le fi ţinut odată, cu ambele mâini. A început să plângă.

— Nu plânge, a zis Shep. Ai fost iubită atunci şi eşti iubită acum. Nu e destul?

Perdita a încuviinţat şi şi-a şters ochii cu dosul mâinii. Era la vârsta la care uneori era o femeie în toată firea, alteori era doar o fetiţă.

— O să mi-l pun după- masa asta, a zis, la petrecerea ta.

— Nu ştiu de ce ţii tu să facem petrecere. Atâta tevatură degeaba.

— Ce rost are să fii bătrân dacă nu poţi petrece?

— Sunt bătrân?

— Da, eşti bătrân.

L-a sărutat.

— Dar nu mori.

— Oi fi eu bătrân, dar tot dansez mai bine ca tine.

Ea s-a întins şi i-a tras o palmă – Shep era la fel de înalt ca şi Clo, cu un cap mai înalt ca Perdita. Apoi ea i-a luat mâna şi au cântat şi au dansat împreună câteva clipe – Shep vocea întâi şi ţinând ritmul cu degetele, Perdita vocea a doua. Fly me to the moon, let me play among the stars…

Mama dansa bine?

— Era o mare cântăreaţă. Ea ţi-a scris cântecul ăsta. Primul pe care l-ai învăţat de la mine.

— L-a scris chiar ea?

— Sunt notele scrise de ea, cu mâna ei. Aici intervine pianul. Era o muziciană talentată. Cântecul ăla era scrisoarea ei pentru tine. Vrei să-l cânţi mai târziu? Perdita s-a oprit din dans şi a clătinat din cap.

— O să-ţi cânt toate melodiile preferate.

— Hai să intrăm în casă şi să repetăm câteva bucăţi la pian. Au venit fetele?

— Nu încă, tată. E devreme.

Shep a încuviinţat.

— Ai dreptate. N- am dormit azi-noapte. Mortalitatea mi-a făcut o vizită.

— Eşti bine!

— Am tensiunea ridicată.

— Atunci de ce nu ne laşi pe mine şi pe Clo să facem tot ce e de făcut?

— Dacă vreau să mor, cea mai sigură cale e să nu mai muncesc.

— De ce a murit? Mama mea…

Shep a înconjurat- o cu braţele.

— Ştii că nu ştiu.

— Ai ţinut diamantele astea toţi anii ăştia şi nu mi-ai spus niciodată. Poate mai sunt şi alte lucruri pe care nu mi le-ai spus.

Shep a râs.

— Scumpa mea, dacă aş şti cine şi unde şi de ce şi cum – de ce nu ţi-aş spune?

— Ai face-o?

Perdita nu ştia nimic despre Nişa pentru bebeluşi. Tot ce ştia era că mama ei a murit şi că Shep o adoptase. De la o biserică aflată foarte departe. Trecutul era foarte departe. La o distanţă de aproape optsprezece ani.

Ori de câte ori ea îl întreba despre mama ei, Shep zicea: „Era o femeie de nota zece“.

Când îl întreba despre tatăl ei, el zicea: „Despre el nu ştiu absolut nimic“.

Când îl întreba pe fratele ei Clo, el zicea: „Întreabă-l pe tata“.

Aşa că ea încetase să mai pună întrebări, fiindcă nu exista nici un răspuns.

Deasupra lor, şoricarii se învârteau scoţându-şi ţipătul rece şi strident, se roteau ca şi cum ar fi căutat ceva ce pierduseră. Cu mult timp în urmă.“

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările