O prietenie în trei, „made in Bistriţa“: Dan Coman, Ioana Nicolaie şi Marin Mălaicu-Hondrari. „Avem o istorie veche, noi suntem demult într-o viaţă comună“

Dan Coman, Ioana Nicolaie, Marin Mălaicu-Hondrari

Dan Coman, Ioana Nicolaie şi Marin Mălaicu-Hondrari au povestit, vineri, la librăria Humanitas de la Cişmigiu, despre prietenia care îi leagă, pornită din Sângeorz-Băi. Evenimentul, intitulat „made in Bistriţa” a fost moderat de Cătălina Roşu.

Scriitorii Dan Coman, Ioana Nicolaie şi Marin Mălaicu-Hondrari sunt prieteni vechi, încă din vremea liceului. Recent, cei trei au avut evenimente de lansare ale cărţilor recente sau apărute în ediţie specială, aşa cum e cazul romanului „Apropierea” (Editura Polirom) al lui Mălaicu-Hondrari după care s-a realizat scenariul filmului „Parking”, în regia lui Tudor Giurgiu, recent lansat în cinematografele din ţară. „aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată” (Editura Polirom) şi „Cartea Reghinei” (Editura Humanitas) sunt cele mai recente volume ale lui Dan Coman şi Ioana Nicolaie. 

Prieteni, de pe băncile şcolii 

„Sunt foarte impresionată că suntem aici în formula asta. Noi avem o istorie veche, noi suntem demult într-o trupă comună, într-o viaţă comună. Mi se pare ireal, mi se pare fantastic, că am străbătut timpul, că au trecut anii  şi că acum noi trei stăm aici, în faţa dumneavoastră”, a spus scriitoarea Ioana Nicolaie.

Marin Mălaicu-Hondrari şi Ioana Nicolaie se ştiu de mici copii: au fost colegi de şcoală, de la cea primară, până la liceu. Cu el şi alţi colegi, ea a ascultat prima oară Pink Floyd. Cu Dan Coman, scriitoarea se cunoştea la liceu, după ce fusese nevoită să îşi schimbe liceul de la Sângeorz-Băi, la Năsăud. Dan Coman era în clasa a 11-a, ea, a 10-a. 

„Eram în aceeaşi trupă, ca să zic aşa. Făceam literatură şi pe atunci. Aveam 14 ani, 15 ani şi tot cu lucruri din astea ne ocupam”, a mai spus Nicolaie. 

Invidia din „Apostrof“ şi băiatul care-i putea face praf

Pe vremea când cei trei făceau liceul, în Năsăud, a povestit Coman, era un tip, un fel de „beţivul oraşului cumva, dar care era absolut senzaţional”. „Noi veneam de la şcoală, unde abia dacă aflasem de Nichita Stănerscu că nu e tipă, ci tip...am fost foarte înceţi, cum trebuie să fie ardelenii. Şi tipul ăsta ne chema acasă la el, la Casa orăşenească de cultură, şi aducea... şi foarte multe cărţi de poezie.-tot ce exista tradus la «Univers», în colecţia aia. De la omul ăla am învăţat poezie”. 

Au început un cenaclu, unde, iniţial, se duceau cu alte interese, mai apropiate ideii de adolescenţă: „ne-am dus să agăţăm ceva gagici pe acolo, tipe, dup-aia ne-am dus pentru că ne plăcea mult de tipul ăsta“. Într-o zi, „menotrul” s-a înfăţişat în faţa lor cu revista „Apostrof” care, pentru ei de la acea vreme, era un vis. Iar Ioana Nicolaie ajunsese să publice în ea. „...ne-a arătat o pagină de poeme Ioana Nicolaie. În momentul ăla- eram cu Florin Partene- am simţit pentru prima dată, nu şi pentru ultima, invidie. Dar invidie din aia sănătoasă, totală. Am continuat pe linia asta”.

După, a urmat o nouă invidie, de această dată pricinuită de talentul lui Mălaicu-Hondrari, şi-a mai amintit Dan Coman. După ce şi-au citit câteva poeme în cenaclu, conducătorul acestuia le-a spus: „sunteţi varză, dezastru. Este un tip în Sângeorz-Băi care vă rupe. Ne-a povestit de Marin. Şi aşa l-am cunoscut pe Marin. Marin se comporta ca şi cum asculta Slayer. Ioana zice că asculta P Floyd. Noi, din afară, cam aşa percepeam”.

Explicaţiile lui Coman 

„Sângeorz-Băi e un orăşel-staţiune aflat ca mai toate orăşelele-staţiune în paragină, aşa cum se cuvine la noi în ţară... Venind încoace... Marin când conduce, e foarte concentrat şi nu poţi povesti cu el, adică îl întreb de exemplu, în Târgu Mureş ceva şi-mi răspunde aproape de Braşov. Fiind foarte concentrat. Între întrebare şi răspuns am avut timp să mă gândesc la o grămadă de lucruri şi cred că am găsit o explicaţie foarte importantă în ceea ce priveşte grupul ăsta de la Sângeorz-Băi”, a mai povestit Coman. Scriitorul a explicat cu mult haz că, luând ca gara ca fiind punctul de reper central al oraşului, el şi cu Ioana Nicolaie au locuit de o parte a liniei ferate, fiecare pe uliţa lui, dar spre pădure. „... evident de ce cărţile noastre sunt mai rurale, vin dintr-o zonă foarte rurală”. 

Pe de altă parte, a continuat scriitorul, „casa lui Marin din Sângeorz era de partea cealaltă a liniei ferate...urbană, pentru că el locuia în casa în care era magazinul cu pâine. Acolo treceau absolut toţi, toate camioanele, absolut toată lumea care trecea pe acolo, ştiţi povestea cu camioanele de pâine din comunism. E o explicaţie foarte clară de ce cărţile lui Marin sunt pe zona asta, foarte urbană”. 

Acesta a continuat „explicaţiile literare” aducându-l în discuţie pe Vasile Leac, poet care a făcut, de asemenea, liceul în Sângeorz- Băi, dar care „a stat, ba în internat, ba la o mătuşă, ba la nişte colegi, explicaţie evidentă de ce tot ceea ce face Leac e hiper-experimental”. A continuat vorbind despre John Florin Partene, un alt prieten poet de-al său şi de-al lui Marin Mălaicu-Hondrari, care venea din Maieru, de la şapte kilometri, ca să cumpere pâine. „... şi ăştia din Maieru, veneau cumva de la sat la oraş, şi tot timpul, ca să nu se simtă daţi la o parte de ceilalţi, tot timpul făceau poante. De aia, Florin Partene are discursul ăsta foarte ludic care vine de aici, de la statul la coadă la pâine”. 

Sângeorz, sau „Twin Peaks” de România

Întrebat cum a fost când a mers împreună cu regizorul Tudor Giurgiu în Sângeorz-Băi ca să facă prospecţia pentru „Parking”, Marin Mălaicu-Hondrari îşi aminteşte că acesta s pus: „frate, ăsta e «Twin Peaks», aşa ceva nu există, nu se poate”. În film apar, scurt, şi două hoteluri din oraş, în unul dintre ele, „Hebe”, scriitorul locuind la un moment dat vreme de un an, când un prieten de-al său ajunsese director. 

„E aşa-numitul hotel «Hebe», are 900 de camere, dacă vă puteţi imagina, e un labirint. Iar lângă el, mai e un hotel care are 600 de camere. Pe 50 de metri părtraţi, avem 1500 de camere. Spre bucuria mea, am locuit în hotelu «Hebe» un an când un prieten de-al meu a devenit director.... Îmi pare rău că nu mi-am făcut carte de vizită atunci, ar fi fost super să-mi trec la adresă «Hotel Hebe», camera nu ştiu care, ca un american“, a povestit scriitorul. 

„poezia e la Bistriţa“

Anul acesta, între 11 şi 14 iulie, are loc cea de-a 11-a ediţie a festivalului internaţional de poezie organizat de Dan Coman şi Marin Mălaicu-Hondrari. „poezia e la Bistriţa“ va avea poeţi invitaţi din şapte ţări, oraşul căpătând o altă fervoare, conform lui Coman care a adăugat că festivalul a început cu un public format din 10 persoane. 

„Vine lume foarte multă la festival şi-mi place enorm că publicul nu-i aplaudă la fel pe poeţii care citesc. Pe unii îi aplaudă din complezenţă- se simte asta- pe unii îi aplaudă ca pe starurile rock”.