Părintele Arsenie Boca şi teologul George Racoveanu, în arhivele Securităţii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
colajarseniegeorge

Două cărţi privind supravegherea pe care Securitatea o realiza asupra unor reprezentanţi ai Ortodoxiei se vor lansa, la finalul lunii, la Sibiu. Autorii au răscolit arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pentru a scoate la lumină, deocamdată, cazurile a două personalităţi: Părintele Arsenie Boca şi publicistul teolog George Racoveanu.

Joi, 31 octombrie, la Sibiu, ora 19.00, în cadrul Târgului Naţional de Carte şi Revistă Religioasă (Biblioteca ASTRA Sibiu, corp B) va avea loc lansarea cărţilor „Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securităţii”, vol. I (coordonatori Dr. Florian Bichir, Romeo Petraşciuc, Raluca Toderel), respectiv „Când satana îţi dă târcoale... George Racoveanu, ucenicul lui Nae Ionescu în Dosarele Securităţii” de Dr. Florian Bichir.                                                                                   

Cele două volume au apărut în parteneriat cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) şi Centrul Arhidiecezan de Diagnoză şi Cercetare Catehumenală, Omiletică şi în Pedagogia şi Metodologia Religiei (CADCO) din cadrul Facultăţii de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu.                                            

«Volumele acesta face parte dintr-un demers curajos şi – nădăjduim noi –longeviv articulat al Editurii Agnos, acela de a publica o serie de documente aflate în custodia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), cu privire la dimensiunea mărturisitoare a unor personalităţi-reper ale Ortodoxiei româneşti. Mulţumim Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) pentru sprijinul acordat în derularea acestui proiect. Gândurile noastre de preţuire se îndreaptă Colegiul CNSAS dar şi către întreaga echipă logistică a Consiliului, co-părtaşă la editarea acestor volume» a menţionat dl. Romeo Petraşciuc, cercetător extern CNSAS şi directorul editurii Agnos.                                   

«S-a scris mult despre Părintele Arsenie Boca, de la volume hagiografice până la unele cu atitudini de inchiziţie, care-i reproşau Părintelui o anumită afinitate politică în tinereţe. Câteodată, de la Zenit la Nadir nu-i decât un pas...Este meritul prestigioasei Edituri Agnos, care în urma unui protocol de colaborare cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a decis publicarea integrală a Dosarului de Securitate al Părintelui Arsenie Boca. De data aceasta, Editura Agnos a decis să pună la dispoziţia istoricilor, cercetătorilor şi, de ce nu, a cititorilor dosarul de securitate al celui denumit cu dragoste Sfântul Ardealului, fără a omite sau a eluda vreun document. Pentru prima oară, iată, avem la dispoziţie un opis complet, pentru că cercetarea academică nu se poate face decât studiind documentele în integralitatea lor» a remarcat domnul Dr. Florian Bichir, membru al Colegiului CNSAS şi Doctor în Teologie.                                                                        

După lansare va avea loc deschiderea expoziţiei „Părintele Arsenie Boca şi Securitatea” (documente inedite din Arhivele CNSAS). 

La eveniment au confirmat participarea Înalt Prea Sfinţitul Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului; Prea Sfinţitul Daniil, Episcop de Dacia Felix; Prea Sfinţitul  Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, respectiv Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite