Cărţi

articolul anterior

Paşi prin Israel

10
20 Nov 2017 22:28:38
Alexandru Cristian
Sacralitate-Alexandru Cristian
Sacralitate-Alexandru Cristian

Am fost invitat în Ţara Sfântă la Festivalul Internaţional  al Limbii Române, care a avut loc în data de 31 august la Tel Aviv, la sediul Institutul Cultural Român. Experienţa a fost una extrem de interesantă, frumoasă şi revelatoare.

Israelul este în zilele noastre un stat paşnic, dezvoltat, un loc în care toţi evreii din lume se regăsesc. Comunitatea românească este una strânsă, caracterizată de dorinţa de a păstra moştenirea culturală comună. Puntea dintre România şi Israel se realizează prin cuvânt.

Am cunoscut oameni deosebiţi care mi-au împărtăşit ideile şi speranţele lor. M-am unit prin cuvânt şi idei cu scriitori israelieni de limbă română de valoare, îi amintesc aici pe Etgard Bittel, Magdalena Brătescu, Maria Gaetan Mozes, Bianca Marcovici, Ada Shaulovici şi pe Dragoş Nelersa care a debutat cu o carte despre problemele actuale ale Israelului.

Tel Aviv-ul este un oraş foarte frumos care îţi rămâne în minte. Cu bulevarde mari şi aerisite, Allenby, Rotschild, oraşul îţi oferă o viziune ecletică despre arhitectură. Pe lângă clădirile de sticlă observi case care sunt adevărate capodopere ale arhitecturii orientale. Oamenii sunt veseli, relaxaţi şi zâmbitori.

Promenada din Tel Aviv este una dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut, o compar aici cu celebra Promenade de la Croisette din oraşul Cannes. O plajă largă, fină cu o apă limpede care se îngemânează cu hotelurile mari şi de bun gust situate de-a lungul acestei promenade, Sheraton, Orchid Tel Aviv, Dan International.

Tel Aviv-ul îşi merită pe deplin numele de Colina Primăverii. Un oraş romantic, ecletic care te duce cu gândul la marile capitale ale lumii dar şi la oraşele din poveştile orientale. Am vizitat o serie de muzee care prezintă dureroasa şi greaua istorie a poporului evreu, căutarea sa şi reuşirea stabilirii unei patrii, muzuel Ha’Hagana, sala Independenţei.

Ierusalim e un oraş care fascinează toate culturile lumii. Întâlnirea cu Ierusalimul mi-a produs o mare emoţie, una mistică. Istoria respiră în fiecare colţ al acestui oraş unic de pe acest pământ. Ierusalimul poate exista fără Israel dar fără Ierusalim nu poate exista Israelul. Acestea sunt cuvintele care îmi vin în minte despre acest oraş. Un oraş cu o istorie milenară, un oraş în care însuşi Fiul Domnului a locuit.

Minunile se întâmplă şi la Ierusalim, cred cu tărie că semnele trimise de Dumnezeu în scurta vizită îmi vor fi de folos pentru anii ce vor urma. Prin puterea lui Dumnezeu toată lumea poate veni şi se ruga în linişte la Ierusalim.

Conflictul care macină Israelul este ura nesfârşită a musulmanilor împotriva evreilor, o ură pe care o observi pas la pas, prin gesturi, mimică şi reacţie. Cine nu vine în Israel, nu trăieşte în acest loc şi nu vorbeşte cu oamenii nu poate înţelege dimensiunea culturală a conflictului. A comenta fără sa ai vreo idee este o caracteristică într-o lume aşa zis modernă.

Paşii pe care i-am făcut în Israel au fost pentru mine o lecţie de istorie, la care cu siguranţă voi mai participa. Comunitatea evreilor români din Israel este foarte unită şi apropiată de valorile fundamentale ale ţării noastre. Israelul este în prezent un stat paşnic, în care culturile se întrepătrund într-un creuzet plin de creaţie.

Mai jos las o legătură la site-ul Editurii Familia pentru a descoperi şi dumneavoastră scriitori evrei de limbă română.

Shalom Eretz, Israel!

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

10 Comentarii

soroccetare
20.11.2017, 23:59:42

Comentariu considerat abuziv.

Alexandru Cristian
21.11.2017, 09:02:32

Va rog frumos sa va cereti scuze...va bateti joc de comunitatea romana din Israel...pe mine nu ma intereseaza anumite invective si minciuni O zi buna, Alexandru Cristian

-3 (3 voturi)
soroccetare
21.11.2017, 09:37:04

Comentariu considerat abuziv.

MadWolf
21.11.2017, 10:50:16

Comentariu considerat abuziv.

pathfinder
21.11.2017, 12:52:07

Mie mi-a spus un evreu asa: "Cand esti in Israel... - daca vrei sa muncesti atunci te duci in Haifa - daca vrei sa te distrezi mergi in Tel Aviv - daca vrei sa te rogi mergi in Ierusalim." Povestea este despre Tel Aviv, deci...

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (10)