Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Personajul periferic (2)

2
19 Feb 2021 07:50:45
Doina Ruşti

Printre multele personaje din „Manuscrisul fanariot“, se numără şi Deli Zorzo, un secretar de la cancelaria Mitropoliei, care până la finalul romanului ajunge mitropolit, cu numele lui adevărat care era Dositei Filiti, personaj real, de altfel, căruia îi găsiţi panegirice şi alte portrete elogioase în analele bisericeşti.

S-a păstrat chiar şi-un portret al său, pe care îl găsiţi pe net. Dar desigur, în paginile ficţiunii e diferit, e chiar altul aş îndrăzni să spun.

Deşi n-are rol important, mi-a plăcut să scriu despre el, mai mult, au existat şi două motive pentru care l-am introdus în roman: mai întâi că a scris o carte, ceea ce  deja mă înrudea cu el, apoi mi-a plăcut  porecla, pe care am aflat-o de la G. Ionnescu Gion: Deli Zorzo. În turcă  deli înseamnă nebun (dar cu simpatie), iar Zorzos era un nume grecesc frecvent în Balcani, cum e azi „Gică contra” sau alte nume generice. Deli Zorzo - Zorzo nebunul, agitatul.

Avea temperament, era învăţat şi-atunci mi-am închipuit că şi înfăţişarea era pe măsură.

Cu toate că se apropia de 60 de ani, Deli Zorzo era un bărbat fără vârstă, impresie dată de faţa luminată de o vese­lie pe care nimic nu i­-o tulbura. Chiar şi la înmormântări ori când citea Evanghelia îşi arăta dinţii, despre care tot târgul ştia că erau frecaţi cu lămâi, amănunt care făcea parte dintre cele mai neobişnuite fapte ale oraşului, mai ales după ce se auzise că ar fi practicat acest obicei zilnic.

Pe lângă faptul că aducea lemn sfânt de la Ierusalim sau de pe unde mai colinda, comercializat în mod chibzuit pe la coconetul din Bucureşti, Deli Zorzo, în realitate erudit, cu preocupări cărturăreşti, a scris desigur şi cărţi, printre care una despre odoare şi moaşte, care în roman se transformă, sub apăsările nevăzute ale istoriei ficţiunii.  Cartea lui Zorzo e o lectură desfătătoare pentru  unul dintre personajele principale ale romanului meu, Tilu, amator de ezoterisme.

Era iarnă adevărată în Bucureşti. Oraşul scânteia de felinare şi de uniformele înzorzonate ale militărimii, iar pe uliţele albe treceau sănii vopsite în toate culorile, cele mai multe acoperite cu pânză de Braşov ori doar cu alveole mărginite de clopoţei. Nămeţii care străjuiau strada respirau ceaţa unui decembrie fără soare.  Iar pe drumul îngust se mişca Tilu, cu noua lui carte care-l costase 3 taleri, scrisă de Deli Zorzo.

Iar, apoi în casa lui tihnită (vă amintiţi - ascunsă între alte case), s-a adâncit în lectură, aflând toate beneficiile unor relicve, ceea ce-­l convinse să­-şi cumpere câteva. Lemnul din crucea pe care a fost răstignit Iisus avea cea mai mare căutare. El ţinea departe bolile, aducea bunăstarea şi împlinea toate poftele sufletului. Osul Sfintei Filofteia deschidea lacătele, iar un singur fir de păr de-­al Sfântului Dumitru omora toţi păduchii.

Iar la finele cărţii, cineva, poate chiar autorul, adăugase câteva file, scrise de mână - reţete, una mai folositoare ca alta. Când un om cade bolnav după altul care nu are pentru el nici măcar simpatie, iată ce trebuie să facă pentru a scăpa de năpastă: mai întâi să scrie acel nume pe o hârtie şi să-l taie cu 50 de linii. Apoi să împăturească hârtia şi s-o lase într-un castron cu aluat până a doua zi. În zorii zilei, pe nemâncate, să frământe cu cenuşă aluatul, până iese o turtă, având grijă ca hârtia să fie bine acoperită. Acea pâiniţă trebuie îngropată noaptea în malul Dâmboviţei. Iar în timpul îngropăciunii nu are de spus decât nişte cuvinte pe care le înţeleg numai demonii: Trax, armegos, zarkon. Zarkon-taragon.

Pentru dezlegarea unei iubiri nepotrivite nu trebuia decât o poţiune cu praf de ardei şi limbă de şoarece. Gheara de porumbel e bună împotriva gândurilor neîntrerupte către un singur om. Contra melancoliei exista o poezie care trebuia spusă din ce în ce mai repede, până când nefericitul reuşeşte s-o recite de la un capăt la altul fără să se încurce. Crinul de baltă e bun pentru omul nesuferit. O singură petală, aşezată în timpul nopţii pe frunte, îl izgoneşte pe veci.

Ca autor de cărţi despre moaşte, odoare sfinte şi alte mărfuri religioase, Deli mi-a devenit simpatic, încât chiar dacă nu are cine ştie ce treabă epică e amestecat în multe episoade, mai precis, e pomenit de 22 de ori. Această  frecvenţă îl face să se numere printre apropiaţii mei fără treabă, adică printre personajele periferice de rang înalt.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Mircea Nistor
19.02.2021, 13:12:29

Probabil de la numele personajului a venit și clasicul nume de clovn "Zozo" .Sau poate adjectivul-substantiv "zuzu" ,respectiv "zuză" ,rezervat persoanelor peste care viața trece fără înrâurire prea mare asupra tabieturilor,cutumelor proprii, de inadaptat la vremurile ;și societatea în schimbare . Din câte spune povestea renarată de dumneavoastră,nostimul personaj,peste care vremea-vremurile nu păreau să treacă sau să-și pună pecetea de neiertat,părea să trăiască în propria buclă temporală,motiv pentru care ceilalți îl socoteau nu cu toate "țiglele" pe "acoperiș". Dar,pe aici,pe la porțile Orientului, cei care par "deranjați" sunt lăsați în legea lor, ba chiar considerați ființe sacre , pentru că,nu-i așa,Scripturile scriu negru pe alb că " înțelepciunea acestei lumi este nebunie în fața lui Dumnezeu " .Iar logica,care tot de la Dumnezeu vine , că dacă înțeleptii lumii sunt făcuți de rușine de Dumnezeu (adesea) ,poate fi rezonabil ca și aceia care sunt considerați nebuni de lume să aibă vreo formă mai deosebită de înțelepciune...

Paun Al
19.02.2021, 15:21:00

.."aducea lemn sfânt de la Ierusalim sau de pe unde mai colinda".. Daca s-ar aduna toate aschiile de "lemn sfant" presupuse a fi din crucea pe care a fost rastignit Iisus, s-ar reconstitui..zeci, sute de cruci.. La fel si cu oase, unghii, par, haine, moaste.. de sfinti..:)) Numai in bisericuta din satul in care m-am nascut, sunt peste 20 de bucatele de moaste de sfinti.. Este o diferenta imensa intre imaginea societatii romanesti, a vietii sociale, religioase.. care ne este prezentata prin manualele scolare de ex., in media si viata, comportamentul, prejudecatile, "valorile", superstitiile epocii, care rezulta citind documente, arhivele de atunci. Faceti un lucru grozav.

+2 (2 voturi)
Modifică Setările