Pisi, mon amour

Se scutură de zăpadă şi intră în sediul Prefecturii. O clădire prost spoită, de pe care se zdrenţuise termoizolaţia si era plină de dâre de ploaie. Uşa de termopan, cândva albă, era ruginită şi scârţia când trageai de ea. În holul întunecos se uită după biroul de paşapoarte.

Era la ultimul etaj. Urcă scările, privind afişele vechi de pe pereţi. Erau mulţi ani de când avusese treabă într-o instituţie publică. Lucrase cândva intr-o primărie, de unde nu avea multe amintiri plăcute. Un plictis general în care se topeau colegii lui cu vechime, fierţi la focul mărunt al nepăsării cu care aşteptau trecerea programului cu publicul, a zilei, a săptămânii, a lunii şi, în general, a timpului cleios care împingea fără tragere de inimă mecanismele lumii.

Îşi trase sufletul după cele trei etaje urcate printre amintiri. Privi împrejur, biroul de paşapoarte era primul pe stânga. Nu era coadă, privi programul, celebrul program cu publicul, spaima funcţionarului la fel de public şi zâmbi. Se încadra, era plăcut sa fie de cealaltă parte a ferestruicii de plastic.

Se apropie de ghişeu, funcţionarul, tânăr, îmbrăcat la costum, vorbea la telefon, râzând cu gura până la urechi:

- Ce mai faci, Pisi? Nu ţi-a fost dor de mine?

Îl privi cu gura căscată. Iată ca lucrurile s-au mai schimbat, poate că un funcţionar care îşi caută împlinirea amoroasă la serviciu este mai motivat să muncească. I se păru imediat un gând idiot.

Ajunsese între timp lângă geam, privind-ul fix pe tânărul amorez. Se aştepta, desigur, ca acesta să închidă telefonul şi să se ocupe de el.

Aşteptă degeaba.  Conversaţia cu numita Pisi continua nestingherită de prezenţa lui. Se pare că la mijloc era o perioadă de pauză care trebuia recuperată:

- De ce nu m-ai mai sunat? Eu nu mai aveam numărul tău. Sau îmi dădeai un mesaj "Pisi sunt" şi te sunam eu imediat.

Judecând după rânjetul din ce în mai mulţumit care se lăţea de după ghişeu, părea că povestea de amor făcea progrese. La fel şi nervii săi. Începuse să fiarbă, nu prea avea experienţa scandalului, nu ştia ce să facă. Îşi ascuţi privirea şi îi aruncă un mănunchi de lasere imaginare  amorezului. Dar dragostea la multe rezistă:

- Bine Pisi, cum vrei tu, la pensiune vrei, acolo te duce băiatu'. La munte, elegant, frumos, mergem şi la bowling.

Fulgerele din ochii lui se transformaseră în rafale de mitralieră. Simţi cum sângele i se urcă în obraji. I se înroşiseră urechile.

- Vezi Pisi, ce bine că te-am găsit din nou. Las' c-o să fie bine, am eu grijă de tine.

Văzu stele verzi în faţa ochilor. Îşi descheie primul nasture de la cămaşă, trase aer in piept si îi trimise mangafalei de la ghişeu următoare urare, profeţie, descântec, blestem, spuneţi-i cum vreţi:

- Sper să te accepte Pisi. Şi să te iubească. Să te bucure cu dragostea ei. Iar împlinirea ei să te usture şi să te mănânce. Şi să te scarpini până mă voi întoarce eu după informaţii.

Eliberat de acest gând furios, îi întoarse spatele şi cobora pufnind scările. Nu se mai întoarse niciodată.

Se spune că undeva, într-un birou întunecos de la arhivă, unde a fost mutat pe motive medicale, funcţionarul vorbăreţ îşi scarpină şi astăzi iubirea arzătoare pentru Pisi.