„Podul Mogoşoaiei” de Gheorghe Crutzescu, o lectură ce se impune neapărat meditaţiei noastre

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Învăţatul cărturar Gheorghe Crutzescu a studiat Dreptul pentru a se dedica diplomaţiei, descins dintr-o veche familie cu preocupări scriitoriceşti (bunicul său, colonelul Grigore Locusteanu publicând „Amintiri“, reţinute de George Călinescu în a sa „Istorie a literaturii“).

Îşi descoperă un surprinzător talent de cercetător şi mai ales de fermecător evocator al istoriei Bucurescilor, străbătut simbolic şi tutelar de Podul Mogoşoaia, de la începutul acestei căi până la Calea Victoriei de azi.

Astfel, el scrie aproape 7 ani şi publică în 1943, la Editura Socec, sub titlul pomenit, Podul Mogoşoaia, cartea pe care o recomand astăzi şi pe care, în anul 1986, o retipăreşte Editura de Stat de profil Meridiane cu o fascinantă Prefaţă elogioasă şi plină de admiraţie, încărcată de harul romancierului Eugen Barbu, ce se pregătea să scrie – şi a scris – capodopera Principele.

Iată cum a fost cucerit marele scriitor de cartea lui Gheorghe Crutzescu:

„Podul Mogoşoaiei, una dintre cele mai dragi reconstituiri a unui Bucureşti vetust, pitoresc sau, mai precis, cum îşi subtitrează autorul volumul Istoria unei străzi, în speţă Calea Victoriei, devenită un simbol al celui mai frumos oraş al ţării, aş îndrăzni să afirm, cu toate păcatele lui.

(...)

Gustul autorului m-a impresionat şi a făcut din Podul Mogoşoaiei o lectură predilectă pe care am repetat- o de câteva ori de-a lungul timpului. Cum se explică această insaţietate a noastră? Prin gustul selectării datelor şi documentelor, printr-o iscusită alcătuire a scheletului cărţii şi, mai ales, prin bogăţia expresivă a unei limbi care se constituie pe neştiute în pagini. Astfel, panoramarea, ca să întrebuinţez un termen cinematografic, deşi pare uşor pestriţ, are o solidă logică interioară, autorul selectând cu grijă numai ceea ce gustul său a găsit că e cazul să readucă în atenţia cititorilor. Fără să ne dăm seama, asistăm la un fel de superproducţie în care găsim laolaltă şi o cronică a Capitalei noastre şi un fel de istorie de moravuri, cu stop cadruri în care autorul ne prezintă un Bucureşti pitoresc, al costumelor, moravurilor, ba chiar o anecdotică savuroasă, începând de la menu-uri până la reclama de circ de mai încoace. Din paginile Podului Mogoşoaiei se ivesc veritabile daghereotipuri, poze sepia ale unui oraş şi ale unei străzi care e parcursă cu o privire aeriană din care nu e posibil să scapi nimic, precum o fotografie destinată unui comandament de război. Astfel, ne trezim într-un oraş de câmpie, văzut printr-o sfurmătură uşoară, cu ceva de acuarelă delicată sau un târg, multicolor, când turcesc, când grecesc, când un sat mai mare ce-şi iese din fire şi se modernizează într-un galop urban înregistrând performanţa de a fi luminat cu gaz aerian încă înaintea Parisului şi a Berlinului! De la poponeţii înfipţi în pari, care erau numai nişte şomoioage unse cu păcură, la feeria verzuie a luminilor Auer, de la carul cu boi, pastoral, la trăsurile valorând 10 pungi cu bani, de la boii leneşi cărând pepeni pe uliţe, la caii înveliţi în valtrapuri, ţinuţi de aprozi, cai cu marafet, cu o expresie plină de suc pentru o ureche ce vânează raritatea lingvistică, totul se constituie într-un feeric tablou.”

Lectura acestei cărţi m-a trimis şi pe mine astăzi la rădăcinile adânci ale universului social şi moral al climatului în care se scufundă azi societatea românească. Nu întâmplător m-am gândit, fireşte, şi la Calea Victoriei, în zilele din urmă, când aceasta a devenit raiul păcătos – dacă se poate spune aşa – al evenimentelor care s-au petrecut pe această Cale sâmbăta şi duminica trecută şi m-au făcut să înţeleg ce înseamnă aşa zisa „mare resetare” ce ni se propune.

Podul Mogoşoaiei îmi apare – repet – şi vă va apărea şi dv, sunt sigur, o revelatoare lectură ce se impune neapărat, cum am spus în titlul jurnalului meu de ieri şi de azi, meditaţiei noastre responsabile.

Dacă se mai poate îndrepta ceva!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite