Poetul şi editorul Nicolae Tzone: „Public pe cine vreau eu la Vinea, nu dau raport la nimeni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Tzone, care publică la editura sa, Vinea, exclusiv poezie şi texte de avangardă, spune că „poezia merită respect şi trebuie să ai hârtie pentru cărţile de poezie, care să fie ca o rochie de mireasă“

„Între Nicolae Ţone şi Nicolae Tzone, poetul păşeşte deocamdată cu o candidă cutezanţă, după ce a decis, ca într-o cunoscută formulă, că îşi este sieşi tradiţie şi urmaş(i): «nicolae tzone cu picioarele pe umerii lui nicolae tzone la rândul lui cu picioarele pe umerii lui nicolae tzone la rândul lui cu picioarele pe umerii lui nicolae tzone merge pe drumul lui de litere care se naşte concomitent cu fiecare pas / merge şi nu se împiedică»... Iar dacă se mai împiedică, totuşi, uneori, e convins că nu poate cădea decât tot într-un spaţiu complementar, care e acelaşi, al poeziei. În vremurile noastre de scepticism ca şi generalizat, o asemenea perspectivă neţărmurit optimistă asupra poetului şi a scrisului său este, oricât de surprinzătoare, o excepţie tonică“, scria Ion Pop despre Nicolae Tzone (58 de ani), fondatorul Editurii Vinea, într-o cronică din „România literară“. Datorită încăpăţânării editorului ei, Editura Vinea publică, în vremuri de restrişte economică, exclusiv poezie şi avangardă. Editura, care a împlinit 27 de ani de la înfiinţare, a avut o prezenţă remarcabilă, în cadrul standului României, la Salonul Cărţii de la Paris, multe volume fiind traduse în franceză: „Le Vampire passif“/„Vampirul pasiv-manuscrit facsimile“ de Gherasim Luca, „Épine dont je me gagne“/“Spini din care mă câştig“ de Miron Kiropol, „Plomb“/ „L’Integrale de l’oeuvre poetique“  de George Bacovia, „Itinerar I/Itinéraire I“ de Aurora Cornu. Invitaţi la dezbaterile şi lansările editurii au fost Sebastian Reichmann,  Sorin Barbul, Mihail Gălăţanu, Mihai Kiropol, Dinu Flămând, Dumitru Crudu, Radmila Popovici, Fervonia Novac, Aurora Cornu, Petre Răileanu. Unul dintre proiectele de anvergură în curs de derulare ale editurii este ediţia de „Opere complete“ de Tristan Tzara.

„Weekend Adevărul“:  Aţi lansat „Vampirul pasiv“/„Le Vampire passif“, într-o ediţie excepţională realizată împreună cu Petre Răileanu, la Salonul Cărţii de la Paris. Cum aţi descoperit „Vampirul pasiv“ al lui Gherasim Luca?

Nicolae Tzone: La Paris l-am lansat şi în limba franceză, şi în limba română pe Gherasim Luca, într-o ediţie realizată după toate regulile artei, cu o hârtie de interior groasă, de 100 de grame, copertă, supra copertă, tot interiorul de carte este cusut. Este o ediţie-eveniment, care impresionează. Conţinutul ei ca atare este foarte spectaculos. Cartea are structura următoare: este prefaţa mea, unde povestesc cum am descoperit manuscrisul românesc, pe urmă este redat prin facsimilare volumul „Le Vampire passif“, publicat la Bucureşti, în limba franceză în 1945, dar şi manuscrisul în limba română. Foarte multă vreme, până acum doi ani, se credea că nu există decât această carte scrisă în limba franceză. Am stat, m-am chinuit şi am tradus „Vampirul pasiv“ din franceză în română, ca apoi, brusc, să găsesc manuscrisul românesc. Şi în partea a treia a cărţii româneşti este redat, cum spuneam, prin facsimilare, color, cu scrisul acela delicat, mic, al lui Gherasim Luca. 

A fost o muncă titanică...

Da, pentru că acest manuscris a trebuit scanat, prelucrat, fiind îngălbenit, foarte greu am obţinut la tipar nuanţa originalului pe partea tipărită. După aceste pagini redate în carte color, am dat textul în regim de ediţie critică, cu note, descrieri. Dincolo de orice, există această premieră mondială de publicare a textului în română. Asta înseamnă că avangarda  românească se îmbogăţeşte cu un text tezaur, pentru că limba română a lui Gherasim Luca este absolut formidabilă. 

Ştiam acest lucru din cărţile publicate deja în limba română, dar aici fiind vorba de o capodoperă a ceea ce este suprarealismul românesc, descoperirea este foarte importantă. Sunt încântat şi nu sunt deloc surprins că această carte, inclusiv la Bucureşti şi la Chişinău, are succes de piaţă. Se vinde.

A fost cumpărată cartea lui Gherasim Luca la Paris? Cât a costat?

image

A fost cea mai vândută carte a noastră. La Paris, preţul a fost de 40 de euro. În România, preţul este 150 de lei. Nu e deloc scumpă, pentru condiţiile în care este realizată şi pentru valoarea ei. Acest volum din 1945, realizat prin facsimilare, dacă ai norocul să-l găseşti prin anticariate, în funcţie de calitatea în care s-a păstrat, preţul acestuia este între 3.000 şi 7.000 de euro.

De ce e atât de important Gherasim Luca pentru literatura română?

Descoperirea manuscrisului în limba română al „Vampirului pasiv“, despre care se ştia până acum că a fost scris direct în franceză, constituie o dată importantă în cercetarea operei lui Gherasim Luca (1913 – 1994). El a format,la Bucureşti, în anii ’40, împreună cu Gellu Naum, Dolfi Trost, Paul Păun şi Virgil Teodorescu, Grupul Suprealist Român. Au fost invitaţi de André Breton să participle şi au participat, la Expoziţia internatională a suprarealismului din 1947, de la Paris. Acesta este un moment mare în istoria avangardei noastre. În sfârşit, este foarte important să-l recuperăm pe Gherasim Luca în literatura noastră.

Aţi lansat volumul şi în România?

În România, l-am lansat la Gaudeamus, la un simpozion de avangardă de la Craiova, apoi la Chişinău. Marea lansare a fost însă la standul României organizat de ICR la Paris. Au vorbit despre carte Petre Răileanu şi, de asemenea, Sebastian Reichmann.

Ce alte cărţi aţi avut la standul de la Paris?

Am realizat „Spini din care mă câştig“, ediţie bilingvă, integrala în limba franceză tradusă de Miron Kiropol. Traducătorul a împlinit recent 80 de ani, e un mare poet care a plecat din România din anii ’70, practic el trăieşte de o viaţă la Paris. Pentru a întregi sărbătorirea lui am făcut ediţia a doua a volumului „Plumb“ de George Bacovia. Este o ediţie splendidă, la lansare s-a iscat o dispută între poeţii Dinu Flămând şi Sebastian Reichmann. Citeau în franceză, în română, fără să se uite în carte. Ceva care se întâmplă destul de rar, dar absolut fabulos.  Dinu Flămând ştia pe de rost versurile... Mai rar trăieşti aşa o bucurie.

image

S-a citit şi din Tristan Tzara în maratonul poeziei.

Am prezentat, în avanpremieră, segmente semnificative ce urmează a fi cuprinse în primele două volume din ediţia Opere Complete Tristan Tzara. Am citit în română şi în franceză celebrul „Chanson Dada“ de Tzara. Apoi au fost două seri în care am lansat câte cinci-şase volume în limba franceză, începând cu Dinu Flămând, continuând cu autorii prezenţi. S-a citit şi în română, şi în franceză, iar cărţile au fost toate realizate impecabil.

image

Editura Vinea a scos primele cărţi în 1990. De unde a pornit ideea înfiinţării ei?

Editura Vinea, în anii ’90, era cuprinsă într-o fundaţie care se numea „Facla Nouă“, în continuitatea revistei "Facla" a lui Ion Vinea din perioada interbelică. Imediat însă, în 1991, am desprins Editura Vinea ca entitate separată de fundaţie. Astăzi, concret, Editura Vinea are 27de ani de activitate neîntreruptă. Unul dintre proiectele de anvergură în curs de derulare anul acesta este ediţia de „Opere complete“ de Tristan Tzara, conform contractului de cedare a drepturilor de autor realizat cu edituria pariziană Flammarion.

Cum aţi rezistat să publicaţi poezie?

Foarte simplu. Iubind infinit ceea ce fac, fiind îndrăgostit iremediabil de poezie şi de avangardă. Maestrul meu din prima clipă a fost Ion Vinea, care a condus între 1922 şi 1932 principala revistă de avangardă din România, "Contimporanul". Ion Vinea a fost prietenul de o viaţă al lui Tristan Tzara şi al lui Marcel Iancu. Noi, românii, suntem inconştienţi: să ai un asemenea artist născut în România, chiar dacă, ulterior, a scris în limba franceză, şi să nu-l traduci şi să nu-l editezi...

Ce pierdea România dacă îl avea şi pe Tristan Tzara publicat şi îi asiguram şi un destin românesc? Dimpotrivă, câştiga foarte mult. Dar anul acesta, vom avea primele două volume din Tristan Tzara, cele mai grele, cele care descriu perioada românească şi perioada de la Zürich, până în anii ’24 de la Paris. Mă încăpăţânez să le fac la Vinea.

Cât e de greu să traduci poezia românească în alte limbi?

E foarte dificil, dar am nişte prieteni foarte buni, profesionişti adevăraţi, care mă ajută. Am făcut la Paris o subredacţie a Editurii Vinea împreună cu Miron Kiropol, Claudiu Soare... Am în echipă vreo cinci-şase oameni, cu colaboratori cu tot.

De unde luaţi banii pentru publicarea poeziei?

Cumva mă ajută şi hazardul... Cel puţin în România, nu am putut niciodată să merg pe nişte bugete stabilite dinainte. Întâi am făcut cărţile şi apoi am reuşit să recuperăm banii din vânzare sau pe alte căi. E o întreagă bucătărie în spate.

Cum realizaţi distribuţia cărţilor?

Suntem distribuiţi în vreo zece librării. Sunt interesat să merg pe comenzile directe la editură, pentru că aşa se elimină procentul acordat pentru librării. Faptul că reuşesc să supravieţuiesc cu editura fără a mă îndatora, fără a mă obliga să fac împrumut la vreo bancă e deja o performanţă.  Cel mai mare obstacol e că nu reuşesc să am nici la Paris, nici în România, o difuzare adecvată. Am fost la multe librării franceze, nici nu vor să discute. Am reuşit să găsesc o librărie unde am expus cărţi, în proximitatea Ambasadei României, dar e prea puţin.

Cum v-aţi impus în lumea editorială?

image

Sunt scriitori care vor să publice la Vinea, la Paris, am avut surpriza ca Matei Vişniec să-mi propună o carte, ceea ce înseamnă deja mult. De obicei, editorul merge şi vorbeşte cu autorul, de data asta Matei, care e un nume şi un renume clar european, a venit la mine. Asta înseamnă că editura e respectată. Bineînţeles, va ieşi o carte remarcabilă (râde). ;

Faptul că reuşesc să supravieţuiesc cu editura fără a mă îndatora, fără a mă obliga să fac împrumut la vreo bancă e deja o performanţă.

„Fac un fel de suprarealism“

Mai aveţi timp să scrieţi, fiind atât de prins, totuşi, în munca administrativă?

Da, din păcate, nu am publicat de vreo cinci ani o carte nouă de versuri.

Câte ore munciţi pe zi?

Dacă spun 14 ore pare puţin. Dar o fac cu atâta plăcere, că nici nu simt cum trece timpul. Pe lângă munca de editare, eu îmi văd şi de poezia mea, am două, trei volume masive care nu sunt încă publicate, unul se numeşte „Poeme Zburătoare“. Eu, de obicei, scriu la calculator, dar mi-am zis: „Hai să am şi eu nişte manuscrise“. Şi aveam în tipografie nişte coli A3 rămase de la o carte şi aşa am scris o carte pe aceste coli A3. Şi la „Poeme Zburătoare“ vreau să fac o expoziţie cu colile.

Dar pe dumneavoastră vă publicaţi la Vinea?

Anul acesta e unul foarte greu, trebuie să public neapărat Tzara.  Ediţia urmează a avea în totalitate 10 volume bilingve, şi în română şi în franceză. Am terminat şi „Poeme Zburătoare“, pe care nu am avut timp nici măcar să le paginez. De patru ani, am o carte scrisă cu Mihail Gălăţanu şi tot nu i-a venit rândul să o publicăm. Eu scriu fără majuscule, fără punctuaţie şi, dacă nu se aranjează cu nişte spaţii rezonabile între litere, textul nu se poate citi. Mi-a trebuit o săptămână să îmi paginez propria carte.

În ce stil scrieţi?E foarte clar. Eu mă consider ca generaţie un nouăzecist, în afara nouăzecismului, nefiind în curentul lor, dar fiind cu ei, mergând la lansările lor. Fac un fel de suprarealism. Nu e vorba de un suprarealism clasic, e vorba de mai mult, în sensul că la mine în poezie, realitatea este frapantă, câteodată satira socială este zguduitoare. Deci e ceva foarte actual. În acelaşi timp, prin metaforă, prin cultivarea visului, prin dicteul automat, prin magie, umor negru, sper că sunt în familia lui Gellu Naum şi a suprarealiştilor.

Cum vă raportaţi la scandalurile din Uniunea Scriitorilor?

Nu mă interesează. Mă interesează Manolescu foarte mult, am un proiect pe care anul acesta încerc să-l aduc la  final: o panoramă critică a lui, unde adun toate articolele sale. Va fi un proiect cam de 4.000 de pagini şi cred că aceasta va fi o adevărată istorie a literaturii lui Manolescu. Nicolae Manolescu rămâne un critic foarte mare de nivelul lui Maiorescu.

Editura Vinea a fost sprijinită de Uniunea Scriitorilor?
 

Nu are cum să te sprijine Uniunea, care e un sindicat. Eu, deloc modest, m-am ţinut deoparte. Eu sunt Tzone, Vinea e Vinea, public pe cine vreau eu, nu dau raport la nimeni. Probabil asta nici nu le place unora. Foarte mulţi scriitori primesc o pensie de peste 20-30 de milioane vechi şi fără Uniune aceste treburi nu ar mai putea fi realizate. Uniunea ajută breasla să supravieţuiască.

Ion Mureşan a pierdut, după evenimentul de la Salonul Cărţii, avionul de la Paris spre România. Cum sunt poeţii în viaţa de zi cu zi, dincolo de arta lor?

Poeţii sunt nişte fiinţe total ilogice, nu toţi, dar de obicei, aceia foarte buni şi foarte mari sunt ilogici, în sensul comportamentului lor pur omenesc. Ca artist, această componentă ilogică de care vorbesc e mană cerească. Ion Mureşan este un poet uriaş, trebuie să-i iertăm totul. El nu poate să scrie decât în această stare de boemie. Ce e mai important? Să fie unul cu cămăşa la patru nasturi, cu cravată cu cizmele date cu cremă de aur sau să fie cineva cum este Ion, care îşi pierde avionul şi care vine cu nişte poeme geniale? 

“ Eu scriu fără majuscule, fără punctuaţie şi, dacă nu se aranjează cu nişte spaţii rezonabile între litere, textul nu se poate citi.                                     

Poezia vine de la Vinea

image

Numele: Nicolae Tzone
Data şi locul naşterii: 10 mai 1958, Malu, Giurgiu
A înfiinţat şi conduce Editura Vinea din 1990 şi Institutul pentru Cercetarea Avangardei Româneşti şi Europene – ICARE, din 1998.
A fost membru în consiliul de conducere a Uniunii Scriitorilor în perioada
2004-2009.
A susţinut, în 2012, doctoratul la Facultatea de Litere din Bucureşti, cu lucrarea: „Geo Bogza şi avangarda română“.
A publicat, printre altele: „Aphrodite balkanique“, ediţie în limba franceză, traducere din română de Claudiu Soare şi Miron Kiropol, Editura Vinea, 2012; „Cu Iova pe muntele Iova“, versuri, Editura Vinea, 2011; „Viaţa cealaltă şi moartea cealaltă“, versuri, Editura Vinea, 2010; „Oase de Înger / New York. Bucureşti“, versuri, Editura Vinea, 2009; „Capodopera maxima“, versuri, Editura Vinea, 2007; „Am părăsit «groapa cu lei» a pierzaniei pentru a fi, oriunde altundeva, liber şi fericit...“, dialog cu Alexandru Lungu, Editura Vinea, 2004.
Locuieşte în: Bucureşti.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite