Poetul rus Evgheni Evtuşenko a murit în Statele Unite la vârsta de 84 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poetul rus Evgheni Evtuşenko a murit, sâmbătă, în Statele Unite, la vârsta de 84 de ani, a anunţat agenţia de presă RIA Novosti, citată de AFP.

Evtuşenko, unul dintre marii poeţi care s-au făcut remarcaţi în URSS în anii 1960, a murit din cauza unei boli cardiace.

”A murit împăcat, în urmă cu câteva minute, înconjurat de cei dragi”, a declarat soţia sa, Maria Novikova.

Evgheni Evtuşenko a fost un simbol al nonconformismului la începutul anilor 1960, în timpul conducerii lui Nikita Hruşciov. Spre spaima liberalilor, el a devenit un susţinător al regimului comunist şi a primit numeroase privilegii până la căderea destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991.

Cea mai cunoscută operă a sa, ”Babi Yar”, un poem epic publicat în 1961, vorbeşte despre atrocităţile naziştilor în Kievul anului 1941, unde zeci de mii de evrei au fost masacraţi.

Atacurile lui la adresa stalinismului şi a birocraţiei sovietice au culminat cu ”The Heirs of Stalin” (1962), dar şi cu solicitarea unei mai mari libertăţi artistice. Acestea au fost tacit sancţionate de Partidul Comunist, iar lui Evtuşenko i-a fost permis să călătorească în străinătate.

Evtuşenko s-a născut în Zima, Siberia, în 1933. A studiat literatura între anii 1951 şi 1954 la Institutul Gorki din Moscova. Primele poezii i-au fost publicate pe când avea vârsta de 20 de ani.

”Evtuşenko a fost o legendă... care a trăit după propria formulă: un poet în Rusia este mai mult decât un poet”, a spus despre el Natalia, văduva lui Soljeniţîn, potrivit agenţiei TASS.

”A influenţat perioada în care a trăit, a schimbat multe lucruri”, a afirmat Zoia Boguslavskaia, scriitoare şi văduvă a unui alt important poet ani deceniului 1960, Andrei Voznesenski.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi-a exprimat regretul şi a transmis condoleanţe familiei lui Evtuşenko, a transmis purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

”Evtuşenko a fost un mare poet. Moştenire alui este o întreagă parte a culturii ruse”, a spus Peskov.

Şi Mihail Gorbaciov s-a exprimat după aflarea veştii decesului: ”Poeziile lui au avut ecou în inimile a milioane de oameni. A fost un om căruia i-a păsat de soarta ţării sale şi a întregii lumi, care a crezut în bunătate şi a căutat dreptatea”.

La mijlocul anilor 1990, Evgheni Evtuşenko s-a mutat în Statele Unite, unde a predat la Universitatea din Tulsa, Oklahoma.

După ce a fost spitalizat, săptămâna aceasta, el şi-a exprimat dorinţa de a fi înmormântat la Peredelkino, o fostă colonie a scriitorilor în apropiere de Moscova.

El a cerut să fie îngropat ”aproape de mormântul lui Boris Pasternak”, potrivit lui Sergei Vinnikov, care pregăteşte vara aceasta un festival de poezie pentru a marca 85 de ani de la naşterea lui Evtuşenko.

Scriitorul şi poetul Boris Pasternak, recunoscut pentru ”Doctor Jivago”, a fost desemnat câştigător al premiului Nobel pentru Literatură în 1958, însă regimul sovietic l-a forţat să refuze distincţia.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite