Politologul Vladimir Tismăneanu lansează „Teze şi antiteze la Washington”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni, 3 iulie, la Banca Naţională a României (BNR), are loc lansarea celui mai recent volum al politologului Vladimir Tismăneanu, „Teze şi antiteze la Washington”. La evenimentul de lansare vor participa autorul cărţii şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

Volumul ilustrează evoluţia politică a societăţii româneşti, autorul arătând că învăţăturile pe care le tragem din trecutul recent al României sunt esenţiale, fiindcă numai aşa putem dobândi o reprezentare clară şi lucidă a ceea ce a însemnat eşecul utopiei comuniste.

„Teze si antiteze la Washington“ demonstrează că democraţia, mai ales în ţările în care a fost multă vreme absentă, are o nevoie absolută de adevăr, acesta putând fi dobândit prin rememorarea trecutului şi prin reflecţia continuă asupra lecţiilor sale. Vladimir Tismăneanu menţine astfel vie flacăra libertăţii şi avertizează împotriva răului totalita, informează un comunicat de presă emis de editura Curtea Veche.

„Orice carte a lui Vladimir Tismăneanu deschide noi răspântii ale cunoaşterii şi confirmă o vocaţie: aceea a binelui, a frumosului şi a adevărului. Volumul de faţă este ilustrarea strălucită a unui pariu existenţial, moral şi profesional, susţinut de autor pe parcursul câtorva decenii de luptă neobosită cu scleroza politică, socială şi ideologică. Caracterul polemic a multe dintre studii e dublat de o unică vocaţie a dialogului şi a comunicării. Iată doar câteva dintre elementele ce conferă scriiturii elegante şi profunde a lui Vladimir Tismăneanu caracterul de sărbătoare a spiritului şi a intelectului”, a spus Mircea Mihăieş.

O discuţie pe marginea acestui volum va avea loc marţi, 13 iunie, ora 19.30, la Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania din Braşov, în cadrul unei întâlniri cu Vladimir Tismăneanu şi Marius Stan, informează acelaşi comunicat. 

Vladimir Tismăneanu a discutat deja despre noua sa carte în cadrul unei dezbateri mai ample cu titlul „Costurile Utopismului Radical - de la Vladimir Lenin la Vladimir Putin” în dialog cu Cătălin Avramescu. Întâlnirea a avut loc marţi, şase iunie, în cadrul Facultăţii de Sociologie şi de Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite