În această vreme parcă anume Caionii încurajează, cum scriam şi în ,,Ciocoii noi cu bodyguard" şi în ,,Ultimul bal la Şarpele Roşu", descreerarea şi pustiirea dezbinării când toată lumea are la mână pe toată lumea şi urmăreşte pe toată lumea, şi toată lumea denunţă pe toată lumea şi pândeşte, şi calomniază pe toată lumea, încât e de mirare că mai avem puterea şi timpul să respirăm sub tăvălugul hei-rupului caionic.

Ei bine, chiar în aceste zile când mă gândeam, ca un făcut, dar deloc întâmplător, la povestea nemernicului Caion  care l-a denunţat şi acuzat pe cel mai mare scriitor român cu adevărat nepereche, inegalabilul prozator şi dramaturg I.L.Caragiale, amărându-i un apropiat sfârşit şi determinându-l să se exileze la Berlin, prin acuzaţia de a fi plagiat în ,,Năpasta", celebra lui dramă, pe un oarecare obscur confrate străin. Aşa a rămas în istorie acest Caion, simbol al urii neputincioase şi al denunţului duşmănos şi calomnios şi repet calomnios şi pustiitor moral, simbol peste veac şi peste vremuri al nemerniciei umane.

Ei bine, repet, chiar în aceste zile când mă gândeam la Caion care pare să fie uitat de generaţiile tinere, un mare colecţionar de dedicaţii şi autografe celebre, George Corbu junior, mi-a adus, surprinzându-mă, o carte apărută în 1903, la o obscură imprimerie numită Munca, cuprinzând sub titlul ,,Pentru Cruce", o povestire religioasă avându-l ca personaj principal pe Isus şi semnată de vestitul  Caion, detractorul lui I.L.Caragiale. Pe pagina de gardă a cărţii, despre care o să vorbim cu alt prilej, o dedicaţie adresată de autor istoricului Bucureştilor Ionescu Gion care, se pare din cuprinsul dedicaţiei, că i-ar fi fost profesor lui Caion. Şi, bineînţeles, semnătura acestuia.

Este un binevenit - zic eu – prilej să vă înfăţişez azi această dedicaţie ca să vedeţi semnătura Caion simbolul nemerniciei umane.

Este vorba fireşte -după opinia mea – mai mult decât un act de istorie literară.