Premierul Dacian Cioloş, aşteptat la lansarea cărţii poliţistului Marian Godină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul Ministru al României, Dacian Cioloş, este aşteptat la lansarea volumului „Flash-uri din sens opus” a poliţistului Marian Godină, eveniment care va avea loc miercuri, 24 februarie, de la ora 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”.

Volumul a devenit deja un fenomen editorial după numărul foarte mare de comenzi într-un timp foarte scurt. În perioada de precomenzi (12-17 februarie) editura a primit 15.000 de solicitări.

Poliţistul Marian Godină a devenit cunoscut mai întâi pe Facebook, unde a postat cele mai noi întâmplări din traficul cotidian, toate povestite într-un stil aparte, original, amuzant. El este poliţistul care transformă personaje savuroase în adevăraţi exponenţi ai unor categorii sociale pe care nu avem cum să nu le fi întâlnit măcar o dată: românul care lucrează prin ţări străine şi după ce se întoarce cu o maşină la mâna a doua încalcă reguli de circulaţie fără remuşcări, beţivanul care comunică exclusiv prin înjurături, dar care totuşi îşi recunoaşte greşeala, micul întreprinzător care vrea să îşi câştige cinstit pâinea, dar pe care norocul îl cam ocoleşte.

“Despre Flash-uri din sens opus vă pot spune că este o carte care va va trece cu siguranţă prin toate stările. Vă va întrista, veţi râde cu lacrimi, vă va amuza, veţi regreta (nu că aţi cumpărat-o), vă va provoca mila, revolta, veţi râde iar. Cu siguranţă vă va antrena toţi muşchii mimicii”, declară Godină.

Întâmplările din carte includ momente din timpul formării sale şi experienţe din activitatea de poliţist rutier, alături de frânturi din viaţa personală şi culise ale momentelor-cheie urmărite public în ceea ce priveşte pagina sa de Facebook.

Volumul este disponibil la preţul de 29 lei pe site-ul editurii Curtea Veche. Începând cu data de 29 februarie, va putea fi găsit în librăriile din toată ţara.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite