Romanul câştigător al Premiului Goncourt 2013, în curs de apariţie la Editura Trei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pierre Lemaitre, autorul romanului care a câştigat premiul Goncourt 2013
Pierre Lemaitre, autorul romanului care a câştigat premiul Goncourt 2013

Scriitorul francez Pierre Lemaitre va intra pe piaţa românească de carte cu „Au revoir là-haut“, romanul câştigător al Premiului Goncourt şi aflat în curs de apariţie la Editura Trei.

Născut la Paris, Pierre Lemaitre a predat timp de mulţi ani literatură franceză şi americană, după care s-a dedicat scrisului. Romanele sale au fost traduse în peste 20 de limbi. Romancierul francez a publicat: Travail soigné (Prix Cognac 2006), Robe de marié (Meilleur Polar Francophone 2009), Cadres noirs (Prix Le Point du Polar européen 2010) şi Alex (Prix des lecteurs policier du Livre de poche 2012 şi CWA International Dagger 2013). Editura Trei a publicat volumul Alex, „un roman poliţist a cărui intrigă diabolică se construieşte din impasuri aparent fără ieşire“. – L’Humanite

Romanul „Au revoir là-haut“ descrie, dincolo de răzbunarea a doi oameni distruşi de un război inutil şi crud, modul tragic şi ironic în care poate fi sfidată societatea, statul, familia, morala patriotică - toate acestea fiind responsabile pentru situaţia celor doi protagonişti. Într-o Franţă traumatizată de urmările războiului care îşi numără cei un milion şi jumătate de morţi, cei doi supravieţuitori, Albert şi Edouard, pun la cale o escrocherie de anvergură naţională de un cinism absolut.

„Aceasta nu este doar un alt roman despre Primul Război Mondial, ci este unul dintre puţinele texte cu privire la politica post-război şi a operaţiunilor sale comerciale, de gestionare a dezastrelor. Este, de asemenea, istoria unei extraordinare prietenii... Au revoir là-haut este un mare roman, inteligent, documentat, care ţese subtil o minunată poveste romantică într-o realitate foarte fragilă. o carte emotionantă, captivantă, şocantă... O lovitură de maestru“. – Page

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite