Romanul „Dragoste cu iz de ciocolată“, la al doilea volum

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În data de 19 decembrie 2015, într-o ambianţă deosebit de plăcută, oferită de ”Leonidas Chocolate Caffee” din Craiova, s-a lansat cel de-al doilea volum al romanului ”Dragoste cu iz de ciocolată”, publicat în ediţie tipărită la Editura Grafix din Craiova.

Doamna scriitor Carmen Zamfirescu s-a decis să-şi onoreze publicul fidel, în preajma sărbătorilor de Crăciun, cu o continuare a acţiunii din primul volum, care a avut un succes deosebit, atât în ediţia tipărită, apărută la Editura Revers din Craiova, în 2014, cât şi în versiunea on-line (e-book), publicată de către Editura Digitală din Bucureşti, în anul 2015.

O dovadă incontestabilă a succesului primului volum al romanului ”Dragoste cu iz de ciocolată” o reprezintă cotarea versiunii e-book pe primele poziţii al site-ului Librăriei Feltrinelli din Italia, alături de nume grele ale literaturii româneşti şi universale.

dragoste cu iz de ciocolata

Christine şi Claudiu, eroii principali ai poveştii din cele două volume se află, în acţiunea celui de-al doilea volum al romanului ”Dragoste cu iz de ciocolată”, pe data de 8 martie, ”Ziua Femeii”,  la Roma, într-o călătorie ocazionată de logodna lor. Tânăra eroină se decide, în timpul unei călătorii pe la principalele obiective turistice din Cetatea Eternă, să pună bazele propriei sale afaceri, pornind de la crearea unei reţete noi de ciocolată, ”Eternul Danubius”, din care să fabrice praline, trufe, figurine cu nume inspirate din istoria dacilor, romanilor, precum şi de sărbătoarea Crăciunului.

Planurile celor doi se vor concretiza în preajma Crăciunului, când vor organiza o mare petrecere alături de familie şi prieteni, prezentând, în premieră, produse care purtau marca ”Eternul Danubius”.

Un mesaj esenţial transmis de cel de-al doilea volum al romanului ”Dragoste cu iz de ciocolată” este exemplul dorinţei permanente de autodepăşire, de realizare a ceva ce este unic şi totodată românesc.

Evident, doamna scriitor Carmen Zamfirescu îl readuce în scenă şi pe Grigore, personajul negativ, care va încerca şi de această dată, să împiedice materializarea visului Christinei, mai ales că anul în care se petrece acţiunea este unul electoral.

dragoste cu iz de ciocolata

Faţă de primul volum al romanului, cel de-al doilea vine şi cu o serie de surprize noi. Astfel, unchiul Christinei, mătuşa lui Claudiu vor trăi, pe parcursul romanului propriile lor poveşti de iubire, ceea ce demonstrează că dragostea nu are vârstă. Mătuşa Helga îşi redescoperă dragostea pentru Gicu, senatorul care în primul volum fusese îndemnat de Grigore să obstrucţioneze activitatea Christinei de salvare a fabricii de ciocolată, în timp ce directoarea fabricii de ciocolată va da curs sentimentelor de dragoste şi preţuire exprimate de unchiul Christinei. Senatorul s-a decis că era momentul să contracareze orice acţiune a lui Grigore, care încearcă să-şi etaleze abilităţile de manipulator, diversionist, într-un cuvânt, de om al răului.

Katharina şi Karina mamele celor doi eroi vor fi, de asemenea, la înălţime, susţinându-şi copiii, în timp ce mătuşa Elleni continuă să fie principalul personaj reflector care îşi ajută nepoata cu sfaturi de o valoare inestimabilă atât legate de prezent, cât şi de viitor.

Potrivit doamnei scriitor Carmen Zamfirescu, ”reţeta de ciocolată folosită, atât la fabricarea pralinelor, trufelor, cât şi a figurinelor, numită ”Eternul Danubius” a reuşit să creeze un adevărat mănunchi magic al aromelor de Crăciun în care se regăsesc atât siropul cât şi dulceaţa de struguri, amintind de vin, un străvechi nectar al zeilor,  dulceaţa de mere cu scorţişoară care aminteşte de străvechea plăcintă pregătită în noaptea de Ajun,  bucăţele din tradiţionalul cozonac românesc, turtă dulce mărunţită, rahat cu nucă, un deliciu al legendarei insule Ada-Kaleh cât şi crema de ciocolată albă şi bucăţile de portocale tăiate cu tot cu coajă”.

Stilul romanului este unul deosebit de plăcut, povestirea este antrenantă, nu lipsesc nici descrierile amănunţite ale vestimentaţiei eroilor, obiceiurile şi tradiţiile gastronomice, atmosfera locurilor în care se petrece acţiunea.

În concluzie, cel de-al doilea volum al romanului ”Dragoste cu iz de ciocolată”, care poartă semnătura doamnei scriitor Carmen Zamfirescu este o surpriză pe care îndrăgita scriitoare o oferă cititorilor săi, acum în clipele deosebit de plăcute ale Sărbătorii Crăciunului.

          

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite