Romanul „Serotonină”, de Michel Houellebecq,  va fi publicat în România în această primăvară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scriitorul Michel Houellebecq.                                                                                          FOTO: Le Parisien
Scriitorul Michel Houellebecq.                                                                                          FOTO: Le Parisien

„Serotonină”, de Michel Houellebecq, cartea-eveniment din primele zile ale lui 2019, va fi publicată în această primăvară la editura Humanitas,, în colecţia „Raftul Denisei“.

Apărut în Franţa pe 4 ianuarie 2019, Serotonină, al şaptelea roman al scriitorului francez Michel Houellebecq, şi-a confirmat statutul de cea mai aşteptată carte a iernii şi a devenit în scurt timp de la apariţie un adevărat fenomen editorial, ocupând locul 1 în toate topurile de vânzări. Tirajul excepţional de 320 000 de exemplare, anunţat de Editura Flammarion, s-a dovedit insuficient în mai puţin de o săptămână de la apariţie, un nou tiraj de 50 000 de exemplare urmând să ajungă în curând pe rafturile librăriilor.

Ediţia franceză a fost urmată la câteva zile de ediţia în limba germană, apărută pe 7 ianuarie într-un tiraj de 80 000 de exemplare, şi de ediţia în limba spaniolă, apărută pe 9 ianuarie, în 25 000 de exemplare. Romanul va fi publicat în luna mai a acestui an în limba română, în colecţia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu la Editura Humanitas Fiction, traducerea fiind semnată de Daniel Nicolescu, anunţă editura. 

serotonine michel houellebecq

„Serotonină”

apare la patru ani de la lansarea celebrului roman Supunere, publicat pe 7 ianuarie 2015, în ziua teribilului atentat din redacţia revistei Charlie Hebdo. Încadrat de autor în genul PF (political fiction), romanul Supunere, publicat în mai 2015 în colecţia „Raftul Denisei“, vorbeşte despre iminenta islamizare a societăţii franceze şi este considerat unul dintre cele mai percutante romane din ultimii ani. A fost tradus în peste 40 de ţări şi a stabilit recorduri de vânzări: aproximativ 800 000 de exemplare vândute în lumea francofonă şi peste 520 000 de exemplare vândute în Germania.

Predat Editurii Flammarion cu câteva luni înainte de apariţia mişcării „vestelor galbene“,Serotonină, cel mai recent roman al lui Michel Houellebecq, îşi poartă cititorii în inima Franţei rurale, măcinată de tensiuni şi conflicte mocninde. Michel Houellebecq identifică suferinţele profunde din sânul societăţii franceze, scriitura sa dovedindu-se încă o dată vizionară: ea vorbeşte despre premisele unei mişcări pe care nici un om politic nu a reuşit să o anticipeze.

Protagonistul romanului Serotonină este Florent-Claude Labrouste, un bărbat de 46 de ani care îşi detestă numele şi Captorixul, un antidepresiv ce eliberează serotonina, dar care are trei efecte secundare: greaţa, dispariţia libidoului şi impotenţa. Naraţiunea sa traversează o Franţă care îşi nesocoteşte tradiţiile, îşi trivializează oraşele şi îşi distruge satele aflate în pragul revoltei. Florent-Claude este un personaj-narator dezrădăcinat şi autodistructiv, care îşi scrutează propria viaţă şi lumea din jurul lui cu un umor aspru şi cu o virulenţă sfâşietoare. Îşi descrie activitatea de inginer agronom, ne vorbeşte despre prietenia sa cu Aymeric d’Harcourt, fost coleg de facultate, un artistocrat care practică agricultura pe domeniul familiei (personaj de neuitat al romanului – un alter-ego al său), despre eşecul idealurilor din tinereţea lor şi despre speranţa, aproape absurdă, de a regăsi o iubită pierdută.

„Serotonină” poate fi citit ca un roman despre dezechilibrele pe care le produce o lume fără iubire, fără bunătate, fără solidaritate, cu transformări devenite incontrolabile, dar şi ca un copleşitor roman al remuşcărilor şi al regretelor. Prin Serotonină Michel Houellebecq demonstrează încă o dată că este cronicarul nemilos al declinului societăţii occidentale din secolul XXI, un scriitor neîmblânzit, incomod şi indispensabil.

„Serotonină” este o oglindă imensă pusă în faţa lumii noastre: ceea ce ne arată ne înspăimântă.“- Le Soir

Michel Houellebecq, pe numele său real Michel Thomas, s-a născut în insula Réunion, la 26 februarie 1956 sau 1958 (după afirmaţia autorului). După absolvirea Institutului Naţional de Agronomie Paris-Grignon, se înscrie la secţia de cinematografie a Şcolii Naţionale Superioare Louis Lumière, abandonând-o înainte de a-şi lua diploma. Poet, eseist, romancier şi regizor, el este, începând cu anii ’90, unul dintre cei mai cunoscuţi şi traduşi autori francezi contemporani.

Imagine indisponibilă

Cariera literară şi-o începe publicând versuri, iar cea de-a treia sa culegere de poeme atrage atenţia criticii: La poursuite du bonheur (În căutarea fericirii) primeşte în 1991 Premiul Tristan Tzara. Ca romancier cunoaşte un succes fulminant după ce publică în 1994 Extinderea domeniului luptei (Extension du domaine de la lutte) şi, mai ales, „scandalosul“Particulele elementare (Les particules élémentaires, 1998), câştigător al Premiului Novembre şi, în 2002, prin traducerea engleză, al Premiului Internaţional IMPAC Dublin. Fiecare nouă apariţie romanescă a autorului – Platforma (Plateforme, 2001),Posibilitatea unei insule (La possibilité d’une île, 2005), pentru care primeşte Premiul Interallié – trezeşte polemici înverşunate, iar numărul admiratorilor săi nu este egalat decât de cel al detractorilor. În 2010, Harta şi teritoriul (La carte et le territoire), probabil cel mai puţin controversat roman semnat de Houellebecq, e încununat cu Premiul Goncourt.

Înainte de apariţia pe piaţă, romanul „Supunere” (Soumission, Humanitas Fiction, 2015) a fost piratat şi citit de mii de internauţi cu frenezia cu care sunt devorate înainte de publicare bestsellerurile internaţionale. Pe 21 septembrie 2018, Michel Houellebecq se căsătoreşte cu partenera sa de viaţă de origine chineză, Qianyum Lysis Li. În ianuarie 2019 publică „Serotonină” (Serotonine), care se regăseşte imediat în topurile de vânzări din Franţa, Germania şi Spania.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite