Romanul unui om de teatru

Nu am avut ocazia de a-l vedea pe scenă pe actorul Andi Ştefănescu. Născut în anul 1949, absolvent IATC din 1971, care a jucat până în 1980 la Teatrele din Constanţa, Sibiu şi, mai apoi, la Teatrul Mic din Bucureşti.

De abia după 1990 am aflat că Andi Ştefănescu este una şi aceeaşi persoană cu Horia Costescu, una dintre cele mai frumoase şi mai interesante voci (semăna Într-o oarecare măsură cu aceea fără egal a regretatului Dinu Ianculescu) ale Departamentului Românesc al Europei Libere. Loc unde a lucrat mai întâi în calitate de crainic, mai încolo în aceea de redactor de ştiri. După încheierea operaţiunilor de la München ale respectivului post de radio, Andi Ştefănescu s-a retras într-un sat din Bavaria. Din când în când a revenit la profesiunea iniţială ( de exemplu, a jucat în filmul Undeva la Palilula, aici spunându-şi cuvântul vechea lui prietenie cu regizorul Silviu Purcărete), a apărut pe scenele unor Teatre din Germania şi Luxemburg. A tradus în româneşte fundamentala carte Homo Sovieticus a lui Aleksandr Zinoviev, a scris o piesă de teatru care aşteaptă să fie jucată. Are în pregătire un volum de versuri.

În noiembrie 2017, cercetând oferta editurilor în vederea Târgului de carte Gaudeamus am dat peste numele Andi Ştefănescu ca autor al unui roman intitulat Dincolo de farmecul nopţii. Pe care se pregătea să îl lanseze pe piaţă editura Vremea. După ce am dobândit certitudinea că Andi Ştefănescu, romancierul aflat la ora unui debut întârziat, este una şi aceeaşi persoană cu Andi Ştefănescu actorul, respectiv cu Horia Costescu, am lansat repede comanda. Le-am împărtăşit vestea apariţiei cărţii unora dintre foştii colegi de Radio ai lui Horia Costescu. Ce surpriză!- au exclamat unii. 

După ce am citit cartea, aş spune că avem parte de o surpriză cu adevărat plăcută. Nu prima şi nici singura venită din partea cuiva care a lucrat o vreme la microfonul unuia dintre posturile de radio calificate drept duşmănoase, ostile regimului comunist din România. În urmă cu câţiva ani am citit şi am scris despre cartea Refugiaţii datorată lui Mihai Vasilescu, nimeni altul decât cel cunoscut de la BBC şi, după 1995, de la Europa Liberă graţie pseudonimului Edgar Şelaru.

Nu, Andi Ştefănescu nu scrie o carte de factură autoficţională. Deşi se regăsesc în volum o seamă de referinţe la profesiunea de actor ca şi la unul dintre afişele de lucru  sau, mă rog, de probă, ale Orestiei, spectacolul lui Silviu Purcărete de la Limoges. Nu e vorba în Dincolo de farmecul nopţii despre lumea comunistă, despre conflictele exilului, despre jurnalişti, despre universul celor ce au lucrat la cine ştie ce post de radio din exil, post ce s-a închis în momentul în care finanţatorii lui au socotit că şi-ar fi încheiat misiunea. Nici vorbă. Dincolo de farmecul nopţii este o bună, o notabilă carte de ficţiune pură, un roman de aventuri nocturne, o pătrundere cu paşi fermi şi siguri în lumea vieţii de noapte şi în universul interlopilor bucureşteni. Amestecaţi cu traficanţii  ucrainieni de maşini furate, cu falsificatorii de valută, cu cei ce o plasează pe piaţa neagră.

Andi Ştefănescu se plasează indubitabil pe poziţia naratorului omniscient, o poziţie asumată cu o superioară doză de autoironie, confirmată ca atare de cele câteva note de subsol ale cărţii. Acţiunea se petrece de-a lungul a câtorva zile, în momente precise, delimitate ca atare pe ore şi minute înscrise ca atare pe paginile începuturilor de capitol sau de subcapitol. Naraţiunea are nerv, o anumită desfăşurare cinematografică, este marcată de bucuria, de ceea ce aş numi chiar răsfăţul, deliciul detaliului. Limbajul este viu, replica rapidă, acidă, pe fază, cum se zice, cu o bună ţinere sub control a argoului. Personajele sunt vii, au veridicitate şi credibilitate.

Dincolo de farmecul nopţii este, fără doar şi poate, o reuşită.

Andi Ştefănescu- DINCOLO DE FARMECUL NOPŢII; Editura Vremea, Bucureşti, 2017