Rusia şi problematicul ei apetit pentru democraţie

550 de pagini format mare, plus alte 50 în care sunt concentrate o cronologie a istoriei ruse, o consistentă bibliografie şi un extrem de util indice de nume.

Atât are în versiunea românească (traducerea este semnată de Eugen Popa şi de Justina Bendol) apărută în colecţia Istorie a Editurii Humanitas monumentala carte intitulată Rusia - Un mileniu de istorie. Carte datorată ziaristului şi istoricului Martin Sixmith, apărută în limba engleză în 2012.

Ziaristul este - o ştim demult - un istoric al clipei. Un om al secvenţei, al trăirii în prezent, în imediat. Un imediat, un moment anume trăit pe viu de Martin Sixmith s-a consumat în august 1991, pe vremea  când era corespondent la Moscova al BBC. E vorba despre zilele fierbinţi ale puciului al cărui scop de netăgăduit a fost acela al înlăturării de la putere a lui Mihail Gorbaciov şi reîntoarcerea URSS în trecut.

A urmat revenirea acestuia în Capitală în ambigua calitate de învingător-învins. Toată această succesiune de evenimente dramatice plus un pariu personal necâştigat s-au aflat, conform mărturiei din Introducere, la originea scrierii cărţii.

Atunci, în acel august, preşedintele Federaţiei Ruse, Boris Elţin, a scos, pe teritoriul ţării sale, în afara legii Partidul Comunist. Întreg comportamentul lui Elţin din acele zile, argumentele constituţionale folosite de el pentru condamnarea puciştilor erau semne, tot atâtea speranţe ce păreau să indice că ţara este pregătită să iasă în fine din totalitarism şi să o ia, în cel mai decis mod, pe calea evoluţiei democratice. Toate acestea erau crezute de Martin Sixmith.

Era vorba de o impresie întărită de faptul că doar câteva luni mai târziu, în decembrie, Gorbaciov îşi anunţa demisia din funcţia de preşedinte şi trecerea în neant a URSS.

Ceea ce a urmat a infirmat toate aceste mari speranţe. Haosul economic, sărăcia cruntă, perspectiva falimentului, apariţia unui nou pluton de oligarhi, mulţi dintre ei recrutaţi dintre foştii kaghebişti, dezordini, violenţe, crime cu caracter politic comise ziua în amiaza mare, adesea din înalt ordin, poate venit chiar de la Kremlin, au impus părerea că Rusiei nu îî sunt tocmai pe plac nici libertatea şi nici democraţia. Şi că fiecare pas făcut pe calea alternativei democratice este urmat de o întoarcere destul de dură la comportamentul autocratic. Spectrul comportamentului autocratic bântuind în ultimii ani din ce în ce mai pronunţat, mai agresiv Rusia. Rusia lui Putin. Noul ţar.

În mintea lui Martin Sixmith s-a născut firesc întrebarea- cum se face că Rusia e lipsită de un autentic apetit pentru reforme democratice, că nu se simte tocmai bine în democraţie, că dă semne că acceptă fără prea multă rezistenţă revenirea la autocraţie?

Concluziile exprimate de Martin Sixmith în sus citata Introducere sunt clare şi nu prea cred că am avea motive să ne îndoim de exactitatea lor. Scrie autorul cărţii că lecţia istoriei Rusiei este aceea în conformitate cu care toate tentativele de reformă sunt urmate de întoarcerea la autocraţie, definită drept putere necontrolată concentrată în mâinile unei singure autorităţi care nu răspunde în faţa nimănui.

Acestei prime caracteristici, ce ar putea fi percepută ca o adevărată fatalitate i se asociază o a doua la fel de pernicioasă. Ce ţine de o ambivalenţă tipic rusească care face ca Rusia să nu poată fi percepută strict ca fiind locul unde ar trăi o naţiune protoeuropeană. De fapt, argumentează Martin Sixmith, Rusia priveşte în două direcţii- către tradiţiile democratice ale Occidentului, dar în acelaşi timp şi cu un plus de ADN de acest tip moştenit în organismul ei , către formele de guvernare asiatice din care s-a nutrit la începuturile istoriei sale, ceea ce ruşii numesc silnaia ruka, pumnul de fier al puterii centralizate.

De unde şi concluzia Introducerii, o concluzie care justifică însăşi scrierea cărţii. Dacă vrem să înţelegem procesele care au acţionat în ultimele două decenii, trebuie să cunoaştem bine istoria de o mie de ani a Rusiei.

Meritul lui Martin Sixmith este acela că ne ajută pe noi, cititorii cărţii lui, să purcedem şi să devenim consecvenţi în dorinţa de a cunoaşte această istorie complicată, într-un mod deloc sec.

Numeroase, bine, inteligent alese referinţe la muzică, la pictură, la arhitectură, la opere fundamentale ale marii literaturii ruse (Puşkin, Lermontov, Gogol, Tolstoi, Dostoievski, Blokş), la marele film Riubliov îi vin lui Sixmith şi ne vin şi nouă în ajutor.

Marin Sixmith- RUSIA-UN MILENIU DE ISTORIE- Traducere de Eugen Popa şi Justina Bandol – Editura Humanitas, Bucureşti, 2016