Salman Rushdie şi versetul înjunghiat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salman Rushdie a fost înjunghiat vineri la New York. Un cuţit i-a străpuns pântecele (şi gâtul) iar scriitorul s-a prăbuşit la pământ. Resortul acestei tentative de asasinat? Acuzaţia de „blasfemie” adusă de liderii iranieni (aliaţi cu Putin). Sunt absolut convins că cei plătiţi să omoare omul cărţii n-au răsfoit măcar o pagină din opera vastă a autorului.

Nu sunt critic literar, dar scrierile lui Salman Rushdie pe care le-am parcurs (inclusiv volumul despre Istanbul) evocă teme şi reflecţii specifice dezbaterii „Occident versus Orient”. Condamnat la moarte în ţări precum Pakistan sau Iran,  Rushdie evocă melancolia unui exil interior, fiind incapabil să asume religia strămoşilor.  

„Satanic Verses” reprezintă o prelucrare imaginară, plecând de la un episod din viaţa fondatorului religiei islamului. Recitând Sura intitulată „Stelele”, Mohamed pune această întrebare: „Ce socotiţi despre Al-Lat şi Al-Uzza şi cealaltă, Manat, a treia?”

Cele trei zeităţi feminine la care face referire textul erau obiectul unei asidue practici idolatre în Arabia. Orientalistul scoţian William Muir (1819-1905), specializat în istoria primului califat, a identificat aceste cuvinte cu „versetele satanice”, întrucât Mohamed le-a retractat ulterior ca pe nişte glose inspirate de diavol, iar nu de familiarul înger al revelaţiei, Gabriel.

Deşi bine primite de tribul Qurayš din oraşul Mecca în anul 630, aceste cuvinte contestau monoteismul stabil al profetului, care s-a pocăit mai târziu pentru eroarea de-a fi ascultat glasul ispititorului şi atracţia zeităţilor feminine.

Rushdie explorează parodic acest subiect vast pentru istoria religiilor: cum şi cine înregistrează o revelaţie? Care este rolul poftelor omeneşti, al creativităţii lingvistice şi al liberalismului interpretativ în redactarea şi transmiterea unui text sfânt? Vădita slăbiciune erotică a lui Mohamed lasă loc multor ambiguităţi, din care reiese faptul că numitul profet (Mahund, în proza lui Rushdie) e un ignorant analfabet, obsedat de unificarea politico-religioasă a unor triburi dezbinate. Spiritual, însă, el e incapabil să discearnă între divin şi demonic (de unde umbra lui Saladin).

Rushdie ironizează, aşadar, complicaţiile naşterii unei cărţi sacre pentru musulmani, precum şi înclinaţiile carnale resimţite de fondatorul poligamiei religioase.

Pentru acest experiment literar, Rushdie a fost înjunghiat. Tragic şi revoltător.

Îmi amintesc cum, într-un interviu cu jurnalistul american Charlie Rose, autorul britanic vorbea despre nevoia de-a înţelege rădăcinile sale asiatice, copilăria în Bombay, dar şi înstrăinarea tipică pentru un apusean faţă de pietatea strămoşilor. Sarcastic şi hedonist, Rushdie este un intelectual public agnostic ori ateu, dar mai ales un apostat pentru mahomedani.

Condamnarea la moarte l-a transformat într-o celebritate literară a circuitului internaţional. Contestat pe criterii estetice şi politice, Rushdie rămâne un autor esenţial pentru înţelegerea Orientului mijlociu în context post-colonial, dar şi o victimă a unui regim teocratic ilegitim şi criminal.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite