Salonul Internaţional de Carte Bookfest va găzdui, timp de patru zile, 400 de evenimente editoriale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salonul Internaţional de Carte Bookfest debutează pe 24 mai şi se încheie patru zile mai târziu, pe 28 mai. Cei care vor participa la evenimentul care se desfăşoară la Romexpo vor avea ocazia să se bucure de o atmosferă aparte dată de editarea a mii de titluri noi.

Peste un milion de cărţi disponibile pentru public, mii de titluri noi, precum şi reduceri de până la 80% din preţul de copertă se vor afla sub acoperişul Romexpo. Mai mult, între 24 şi 28 mai, publicul va fi întâmpinat de autori de seamă şi de personalităţi publice, iar copiii vor avea şi ei parte de evenimente croite pe gustul lor, editurile pregătindu-le, conform unui comunicat de pesă al Asociaţiei Editorilor din România, o serie de concursuri, ateliere, desene pe asfalt, piese de teatru, ş.a.  La cea de-a XII-a ediţie a Bookfest, vor avea loc circa 400 de evenimente variate, de la proiecţii de film şi lansări de carte, până la piese de teatru, ateliere pentru cei mici şi concerte, după cum anunţă acelaşi comunicat.

De asemenea, în prima zi de Bookfest, vor fi prezenţi şi ambasadorii Suediei, Israelului şi Statelor Unite, consilierul prezidenţial pentru Cultură şi procurorul general al României.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite