Scriitoarea Elif Shafak: „Cum se întâmplă asta? Cum se transformă în xenofobi oameni drăguţi, binevoitori?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă ar fi să scrie despre Brexit, scriitoarea turcă Elif Shafak ar imaginea felul în care un om, unul binevoitor, se transformă radical şi devine xenofob. Deşi existau semne ale nemulţumirilor din societatea britanică, rezultatul referendumului va crea consecinţe dureroase pentru Londra, oraşul cosmopolit şi deschis în care scriitoarea spune că a găsit tot ceea ce Istanbulul nu are.

Decizia britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană a dus la întrebări şi căutări intense, în interiorul elitei culturale a Marii Britanii. The New York Times a încercat să obţină un tablou al reprecusiunilor culturale ale votului, intervievând cinci scriitori şi profesionişti ai teatrului. Cu toate că opinia majoritră a fost aceea că este prea devreme pentru a se naşte o artă despre Brexit şi în ciuda faptului că ficţiunea a eşuat să surprindă schimbările sociale din Marea Britanie din ultimii 20 de ani, acest moment istoric va naşte fără doar şi poate, o artă în jurul lui.

Dramaturgul şi scenaristul Mike Bartlett, a cărui piesă “King Charles III,” a fost nominalizată pentru un Tony Award, a mărturisit că rezultatul votului l-a uimit: ”Votul m-a suprins. Aşa cum m-a surprins alegerea lui Boris Johnson ca primar al Londrei. … Ca artist, am pretenţia să cunosc câte ceva despre conştiinţa colectivă a acestei ţări – că am o idee, oricât de vagă ar fi, despre care este predispoziţia, starea general. Ambele rezultate m-au contrazis”.

Elif Shafak, scriitor turc, autoare a celebrului volum ”Bastarda Istanbulului” a afirmat că, deşi existau semne clare ale nemulţumirilor din societate, rezultatul o îngrijorează, pentru că a trezit o xenofobie latentă.  ”M-am mutat la Londra, din Instanbul, acum câţiva ani. Londra, cu energia ei cosmopolită, cu memoria urbană, deschiderea culturală, tradiţiile literare, egalitatea de gen şi libertatea de expresie a fost tot ce nu putea găsi în Istanbul. Am călătorit puţin în Marea Britanie şi în Europa şi am observat dezacordul cu Uniunea Europeană şi cu Bruxelles, precum şi insatisfacţia în faţa procesului de globalizare. Mulţi oameni în ziua de azi că acesta le va aduce siguranţă. E răvăşitor să vezi cât de uşor perspectiva cosmopolită poate fi abandonată”, a povestit Elif Shafak.

Dacă ar scrie despre Brexit, Elif Shafak şi-ar lua ca temă felul în care un om poate devein xenofob:

”Xenofobia nu s-a întâmplate peste noapte. A fost acolo tot timpul, adormită. De câte ori apare o criză,  închipuită sau reală, şi de cite ori există un moment istoric care o trezeşte, chiar şi vecinii drăguţi se pot transforma în xenofobi. Daca aş scrie un roman, mi-ar plăcea să am un personaj care trece printr-o astfel de trasformare radicală. Cum se întâmplă asta? Cum se transformă în xenofobi oameni drăguţi, binevoitori?”.

Opiniile cele mai tranşante i-au revenit scriitorului Zia Haider Rahman, autorul romanului  “In the Light of What We Know”, fost avocat specializat în drepturile omului şi bancher, care s-a născut în Bangladesh, a crescut în Anglia şi locuişte astăzi în Statele Unite ale Americii şi în Europa: ”M-am simţit mereu ca un outsider în Marea Britanie şi mi-am petrecut mare parte din viaţa profesională în locuri din toată lumea. Votul privind Brexit mi-a confirmat doar ce ştiam de mult timp – că Marea Britanie nu mai este o casă pentru mine. Dacă Brexitul va schimba relaţia scriitorilor cu Marea Britanie, literatura britanică ar putea să profite. .. Literatura britanică a stagnat pentru cel puţin două decenii; scriitorii britanici sunt mult prea apropiaţi puterii şi mai preocupaţi să primească o invitaţie la o emisiune de radio sau la o cină decât să livreze o critică a societăţii”, au fost concluziile tăioase ale acestuia

Zia Haider Rahman a continuat: ”Orwell şi Graham Greene s-ar crispa. Şi cea mai mare parte a literaturii decente vine în Anglia prin traduceri, alături de literatura postcolonială scrisă de elita alba a Londrei. Votul privind Brexit ar putea schimba această complezenţă”.  Pentru Elif Shafak, această judecată asupra literaturii britanice contemporane este o generalizare care nu are cum să facă bine.

În ceea ce priveşte reflectarea artistică a acestui moment decisiv pentru istoria contemporană, Philip Pullman, scriitorul care semnează trilogia fantasy  “His Dark Materials” crede căe nevoie ca o perioadă de timp să se aşeze între faptul isotirc şi preluarea lui în artă: ”Sunt câteva forme de artă care pot fi preocupate de temă, dar cred că asta cere timp. Reacţiile imediate sunt importante, dar nu poţi scrie un roman despre asta până diseară, de pildă, Poate nu poţi, pentru un deceniu”.

”Îmi pot imagina un roman care arată o familie ai cărei membri nu sunt de acord în privinţa Brexit, şi pe prietenii şi colegii de muncă, şi care arată cum diferite cauze (de la respingerea lui Churchill, a unei uniuni mai strânse cu Europa în anii 1950, la persistenta utilizare a cuvântului ”mare” în ”Marea Britanie”, la şcoala de economie de la Chicago şi la personalitatea pecuniară a lui Thatcher, la personalităţile lui Nigel Farage şi Boris Johnson) au influenţat diferitele personalităţi din familie şi au dus la rezultatul referendumului şi la efectele acestuia”, spune Pullman.

Îl contrazice Rahman, pentru care ”cei mari” înţeleg şi reproduce artistic un fapt, fără a aştepta:  ”Nu mă convinge argumentul aşteptării. Scriitori mari, ca William Faulkner, Doris Lessing, Nadine Gordimer, F. Scott Fitzgerald nu au aşteptat… Pentru cei pentru care rezultatul Brexit-ului este un şoc, timpul este important pentru ca ei să digere rezultatul şi să reflecteze, înainte ca arta să poată fi creată. Dar pentru cei pentru care rezultatul e o consecinţă naturală a ceea ce a fost înainte, trecerea timpului nu e necesară. Jucătorii de tenis ştiu unde va ateriza mingea cu mult înainte ca aceasta să atingă pământul”.

”Venind din Turcia, această întrebare rezonează cu mine. Fireşte, de multe ori literatura este analiza de după eveniment, aşa cum a demonstrat Doris Lessing. Dar sentimentul meu este că, din ce în ce mai mult, că la fel de adevărata e şi propoziţia inversă. O necesitate aproape”, spune şi Shafak.

Pentru Marianne Elliott, regizor recompensat cu două premii Tony, Brexit-ul deja există în anumite forme de artă: ”E diferit pentru un regizor. Un regizor nu trebuie să aştepte pentru a răspunde unui fapt social, aşa cum face un scriitor. Un scriitor trebuie să fie capabil să atingă un anumit grad de obiectivitate… Personal, văd Brexit-ul în tot ceea ce îmi propun să regizez”

Rahman vede în nunaţte sumbre situaţia din Marea Britanie, post-Brexit şi povesteşte cum el însuşi a căzut în capcana unor răspunsuri – stereotip: ” Eram în Marea Britanie în iulie, pentru a-mi ajuta cel mai bună prietenă, care are un copil. Acum este îngrijorată despre cum va fi Marea Britanie în care s-a născut şi va creşte copilul eu. M-am găsit în situaţia de a o încuraja şi am spus nişte cuvinte care m-au făcut să mă simt inconfortabil: ”Nu va fi aşa rău. Copilul va fi alb”.  Mi-aş fi dorit să îmi iau cuvintele înapoi. Am impresia că sunt acum mulţi albi în Marea Britanie care nu îşi mai recunosc ţara…În această săptămână, verişoara mea şi copilul ei de trei ani au fost martori ai unui atac rasial verbal”.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite