Scriitorul Ciprian Măceşaru: „În ziua în care nu voi mai simţi entuziasm pentru literatură să ştiţi că am murit“

HEDONISM Ciprian Măceşaru este un scriitor cunoscut, dar a dat lovitura acum câţiva ani cu un excepţional volum de convorbiri cu criticul literar Dan C. Mihăilescu.

La zece ani după momentul debutului, Ciprian Măceşaru e deja un nume important pe scena literară autohtonă. Poet, prozator, jurnalist cultural, dar şi toboşar în câteva trupe cunoscute, Ciprian Măceşaru e un intelectual viu şi proaspăt, curios, mare iubitor de literatură, pe scurt, unul dintre acei oameni pe care nu-i poţi vedea altfel decât în mijlocul cărţilor. A fost de acord sa stea de vorbă cu noi despre proiectele sale trecute şi viitoare, despre colaborarea şi prietenia sa cu Dan C. Mihăilescu, dar şi despre cum arată o zi obişnuită din viaţa lui sau despre ce se întâmplă, astăzi, pe scena literară de pe la noi.

„Weekend Adevărul“: Într-o lume a ultraspecializărilor, dvs. reproduceţi un model cvasi-renascentist: scrieţi literatură în mai multe genuri, desenaţi, sunteţi toboşar, faceţi reviste culturale. Nu vă e teamă că ritmul acesta şi diversitatea preocupărilor (voiam să spun, a talentelor) vă vor risipi/ consuma?

Ciprian Măceşaru: Cred că, până la un punct, risipirea este reală. Îi admir pe cei care se ocupă serios de un singur lucru, însă eu sunt un hedonist cu o curiozitate pantagruelică. Mor de plăcere să încerc activităţi cât mai diverse. Totuşi, dintre preocupările mele, scrisului îi acord cea mai mare atenţie.

Aţi debutat târziu, în 2007, simultan cu un volum de versuri (Cântecul greierilor de sub calea ferată) şi unul de interviuri (Dialoguri în oglindă). Aveaţi 31 de ani atunci, dacă nu mă înşel. De ce aţi aşteptat/ amânat atât de mult?

Îmi place să ţin cont de faptul că cele două volume au apărut cu câteva luni înainte să împlinesc 31 de ani. 30 parcă sună mai bine. Pe la noi există o prejudecată, des întâlnită, că poeţii care debutează după 30 de ani nu prea mai au şanse de reuşită. Desigur, aş avea contraexemple, dar nu le dau. S-ar spune că mă compar cu x sau cu y. M-am maturizat foarte greu, ăsta e motivul întârzierii cu care am debutat. La 30 de ani eram ca un scriitor de 20. Aşa mă simţeam. Acum, la 40, mă simt ca unul de 30. Dacă stai să te gândeşti nu e chiar rău. La 60 de ani o să fiu un scriitor încă promiţător, de doar 50 de ani. Ha, ha!

„Relaţia cu poezia e complicată“

După câteva cărţi de poezie bine primite de public&critică, în 2012 aţi virat spre proză, cum fac destul de mulţi poeţi în ultima vreme, debutând cu romanul Superhero. De unde tentaţia asta pentru proză, pentru roman?

Tentaţia e veche. Am scris tot felul de proze şi prozuliţe de când mă ştiu, la fel cum am scris şi poezie, dar pentru roman am simţit că trebuie să mai aştept. De fapt, n-am scris un roman în adevăratul sens al cuvântului nici până azi. Am publicat trei microromane, aşa îmi place să le numesc. Totuşi, primele două, Superhero şi Portbagaj, formează un roman, chiar dacă se pot citi şi separat. Poate că într-o zi ele vor apărea aşa cum ar fi trebuit să apară de la început. Cu unele modificări, evident.

Şi tentaţia asta e atât de mare încât aţi spus undeva, cred că într-un interviu, că n-o să mai scrieţi poezie. Ăsta e un abandon... ce v-a „făcut” poezia, vocea dvs. de poet, ca s-o abandonaţi?

Am spus că nu voi mai publica poezie prea curând. Mai exact, n-am de gând să mai public în volum de autor. Pentru volume colective, antologii, reviste, site-uri... voi mai da texte. Chiar acum vreo săptămână am trimis un poem amplu pentru o antologie care cred că va ieşi pe piaţă curând. Am publicat prea multă poezie. Poate şi pentru că am debutat târziu şi am vrut să recuperez anii pierduţi. Acum trebuie să fac o pauză. Relaţia cu poezia e complicată. Ultimii ani au fost foarte grei pentru mine şi, din păcate, scriind poezie nu reuşeam decât să mă afund şi mai tare în depresie.

„Viitorul / e un obicei prost“

Mulţi dintre noi reducem, peste ani, un poet la câteva versuri care ne-au marcat, esenţiale, dureroase. Care sunt versurile cu pricina pentru dvs. – versuri dintr-un poet pe care-l admiraţi şi versuri scrise de dvs.?

Memorez foarte rar poezie. Nu sunt bun la asta. E greu să aleg un singur poet dintre cei care contează pentru mine, aşa că voi alege oarecum la întâmplare. E vorba despre Robert Frost şi de primele trei versuri din celebrul poem „Mesteceni”:

„Când văd mesteceni aplecaţi, în dreapta, în stânga, / Strâmbi lângă arborii cu trunchi întunecat şi drept, / Îmi place să-mi închipui că vreun băiat s-a legănat cu ei”.

Traducerea îi aparţine lui Mircea Ivănescu.

Dintre versurile mele aleg câteva din poemul„Nimic nu ne mai poate clinti”:

„Viitorul / e un obicei prost / de care nu putem scăpa, / lucrează în noi ca un drog, / se joacă întruna cu minţile noastre. / Până şi în moarte îndrăznim / să vedem viitor.”

În romanele Superhero (Cartea Românească, 2012) şi Portbagaj (Trei, 2014), aţi construit un antierou, Paul Vasilescu, vrând să subliniaţi actualitatea a două teme pe care proza autohtonă le-a neglijat: banalitatea şi ratarea. Receptarea cărţii – cronici, comentarii pe bloguri sau pe Facebook – a fost pe măsura aşteptărilor dvs.? Au înţeles cititorii stratul profund al proiectului dvs. ori s-au abandonat, pur şi simplu, plăcerii lecturii?

În mare măsură oamenii au înţeles destul de bine cele două cărţi, au fost multe reacţii pertinente, n-am de ce să fiu nemulţumit, însă am deja senzaţia că Superhero şi Portbagaj fac parte dintr-un trecut îndepărtat. Între timp am publicat un alt microroman, Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta, din care mi-au apărut două capitole în revista italiană „Orizzonti culturali“, iar de puţin timp am început să scriu ceea ce cred că va fi primul meu roman adevărat.

„Proza este în primul rând poveste“

Ce vi se pare că lipseşte din proza românească a ultimilor două-trei decenii? Vă întreb asta, pentru că ştiu că sunteţi un cititor de cursă lungă, mereu la curent cu piaţa de carte străină.

Ne mişcăm un pic prea greoi în realităţile noastre, fie ele din timpul monarhiei, din perioada comunistă sau de după 1989. Tindem prea mult să redăm şi reuşim prea puţin să fim cu adevărat creatori, de unde un aer ba monoton, ba de bun meşteşug, deci nu mai mult, care străbate în general proza noastră. Ceva pare să înfrâneze fuleul scriitorului român. Există şi excepţii, foarte puţine, dar există. Pentru mine proza este în primul rând poveste. Noi parcă nu mai avem povestitori. Avem oameni care se pricep, mai mult sau mai puţin, să aşeze cuvinte pe o pagină, dar parcă ne lipseşte acel lucru esenţial, sâmburele marii literaturi: povestea. Ştiu, subiectul unei proze poate fi textul însuşi, dar de ce oare la Pynchon, care se foloseşte de text cum puţini ştiu, există şi suficientă poveste? E ceva rudimentar în stilul multor scriitori români. Se încearcă o literatură a limbajului firesc, de unde şi unele mici neglijenţe menite să sporească aerul de autenticitate al textului, dar fără un talent consistent o astfel de literatură devine plictisitoare.

„N-am ieşit în stradă din datorie faţă de cititorii mei“

Cum v-a venit ideea publicării unui dialog epistolar cu Dan C. Mihăilescu şi de ce aţi ales o temă precum răbdarea?

Tema răbdării mă preocupă de mult timp, tocmai pentru că sunt un mare nerăbdător. Voiam să înţeleg ce se întâmplă cu mine, de unde această permanentă pripeală... De-a lungul anilor am adunat citate despre răbdare, plănuind să scriu o carte pe această temă. Până la urmă, nesimţindu-mă în stare să o fac, i-am oferit lui Dan C. Mihăilescu ideea. A fost interesat, dar mi-a spus că acceptă propunerea doar dacă scriem împreună cartea. A intuit ce însemna pentru mine povestea asta.

M-a ajutat enorm colaborarea cu Dan C. Îl cunosc bine şi n-am avut reţineri în a scrie ce şi cum voiam. Tot ce am acumulat despre tema răbdării s-a revărsat cu o neaşteptată uşurinţă în pagină. Gestul său m-a eliberat. Îi sunt foarte recunoscător. Cartea e un mare succes. Sunt mândru de ea, trebuie să recunosc.

Sunt curioasă cum arată o zi din viaţa lui Ciprian Măceşaru: scrieţi până la o anumită oră la proiectele dvs., citiţi, socializaţi la evenimente culturale sau pe Facebook, concepeţi un nou număr din Accente, o revistă care a ocupat un gol pe piaţa de profil? Cum se întâmplă?

Vă spun din start: dorm foarte puţin. Lucrez toată noaptea. Am programul dat peste cap de mulţi ani, dar de când lucrez pe cont propriu lucrurile s-au agravat. Exagerez adesea şi mi-e teamă că într-o zi voi ceda. Fac eforturi să ajung la un program cât de cât normal, dar normal pentru mine înseamnă să nu mă mai culc mai târziu de ora 3. Acum stau până la ziuă. Dorm apoi până pe la prânz.

„Matei a pornit ca din puşcă“

Aţi scris până şi o carte pentru copii, pe care aţi şi ilustrat-o – Super! Sunt un gândac (Humanitas junior, 2015). Matei a fost cititorul ei ideal? Cum e relaţia cu fiul dvs., pe care – ştim de pe Facebook – e un devorator de cărţi, desenează şi el. Pe scurt, vă seamănă.

Am scris cartea cu Matei lângă mine. Ne-am distrat foarte tare. Ba unele idei şi chiar câteva scurte pasaje îi aparţin. Dar el scrie mult mai bine decât mine, veţi vedea. A scris deja, la 10 ani, acum are 11, o povestire foarte sofisticată, aproape un roman. Are fraze cărnoase, flux narativ şi o imaginaţie luxuriantă. Mă simt în fundul gol pe lângă el. Ştiu că par subiectiv, dar vă rog să mă credeţi că nu sunt. De pe la 5 ani a început să scrie poezii şi foarte scurte poveşti. Dar e foarte posibil să nu devină scriitor, ci să vireze spre grafică. Sau spre regie... Sau poate se va face biolog sau zoolog. Sau cine ştie ce. Eu şi Cristina, soţia mea, nu ţinem pasul cu el. Citeşte tot felul de cărţi, de la poveşti şi romane în toată regula până la cele mai stufoase enciclopedii. A citit deja sute de volume, pe unele dintre ele de mai multe ori. Eu la vârsta lui eram infinit mai jos. A pornit ca din puşcă. Sper să nu se piardă pe parcurs.

Tot de pe Facebook ştim că sunteţi o prezenţă activă în spaţiul public: postaţi constant, aveţi luări de poziţie ferme, aţi protestat în Piaţa Victoriei zile în şir. Scriitorul (intelectualul) are o datorie în acest sens faţă de cititori, de oamenii care-l urmăresc?

N-am ieşit în stradă din datorie faţă de cititorii mei. Ar însemna să mă consider mult mai important decât sunt. Am ieşit şi am scris pentru că aşa am considerat că e drept. E adevărat că am primit multe mesaje în această perioadă, că activitatea mea de pe Facebook n-a trecut neobservată, dar asta nu înseamnă că am făcut ceva special.

Aveţi un entuziasm molipsitor pentru tot ceea ce ţine de literatură, încă intact la zece ani după prima carte. Ce urmează?

În ziua în care nu voi mai simţi entuziasm pentru literatură să ştiţi că am murit. Anul acesta ar trebui să apar în două antologii, într-o revistă din Slovacia... Poate-mi voi reedita jurnalul cultural, completat cu însemnările din 2009 încoace... Peste încă un an, doi sau trei sper să am gata romanul. Vom vedea.

Îi admir pe cei care se ocupă serios de un singur lucru, însă eu sunt un hedonist cu o curiozitate pantagruelică.

Poet, romancier, toboşar

Numele: Ciprian Măceşaru

Data şi locul naşterii: 7 septembrie 1976, Câmpina

Studiile şi cariera:

Şi-a făcut debutul în anul 2007 la Editura Curtea Veche, cu volumul de poezie „Cântecul greierilor de sub calea ferată“ şi „Dialoguri în oglindă“ (interviuri).

La Editura Brumar îi apar în 2010 un jurnal cultural, „Focul din tâmplă“, şi volumul „Poeme“, apoi în 2011 publică un alt volum de poezii, „Străzi interioare“.

Debutează în proză cu două microromane înrudite, „Superhero“ (Cartea Românească, 2012) şi „Portbagaj“ (Editura Trei, 2014).

Apare în antologia „Cele mai frumoase poeme din 2010“, o selecţie realizată de Claudiu Komartin şi Radu Vancu (Editura Tracus Arte, 2011).

A colaborat cu reviste precum Orizont, Arte & Idei, România literară, Cuvântul, aLtitudini, Poesis Internaţional, Litere, Mu (Spania).

Fondator şi director al revistei culturale „Accente“, a fost de asemenea şi cronicar al revistei „Şapte Seri“.

Este toboşar în trupele Hotel Fetish şi Toulouse Lautrec.

A primit Diploma de Excelenţă pentru Jurnalism European, acordată de EUROLINK – House of Europe, 2010.

Locuieşte în: Bucureşti