Scriitorul şi politica

Ce este politica? Ce înseamnă politica şi literatura? Politica este o activitate social-umană de reprezentare. Un cerc restrâns de indivizi coagulează  un anume grup în jurul unor idei, crezuri. Politica este o formă de organizare socială şi nu o formă de exercitare a puterii. Politica înseamnă reprezentare.

Ce este politica? Ce înseamnă politica şi literatura? Politica este o activitate social-umană de reprezentare. Un cerc restrâns de indivizi coagulează  un anume grup în jurul unor idei, crezuri.  Politica este o formă de organizare socială şi nu o formă de exercitare a puterii. Politica înseamnă reprezentare. Literatura este o activitate social-culturală a omului. Prin scris omul îşi exprimă diverse idei, opinii şi sentimente.

Scriitorul este cel care aşează în scris ideile răsfirate ale oamenilor. Este un arhivar al vorbelor. Literatul este cel care păstrează memoria unui grup de indivizi. Scriitorii  sunt memoria istorico-culturală a oricărei ţări şi culturi.

Politica a avut de la începutul ei mulţi adepţi. A face politica înseamnă a dori să fi reprezentant dar şi a alege reprezentanţi. A scrie înseamnă a expune în scris cuvinte pe care nu le poţi rosti. Politicianul vorbeşte scriitorul tace.

În secolul XX a apărut termenul contestat de scriitor angajat sau înregimentat.  Un scriitorul angajat aderă la anumite idei sociale. Întâmplarea face ca acele ideile să fie cele care guvernează o societate. Ideile majoritate ce guvernează o societate sunt puse în practică de politicieni. Scriitorul dacă îşi exprimă acordul şi scrie despre ele este un scriitor fidel regimului sau înregimentat.

Ipoteza scriitorului  înregimentat a apărut în societăţile totalitare. O societate totalitară se caracterizează printr-o mare lipsă de libertate. Sfântul Nicolae Velimirovici spunea că Revoluţia Rusă a uitat două cuvinte celebre proclamate în preajma Revoluţiei Franceze, libertate şi fraternitate. A fi liber înseamnă a fi om. Literatura nu se poate dezvolta şi afirma într-o  lipsă de libertate. Omului i se poate lua tot în afară de gând, vis şi suflet. Un scriitor poate scrie numai cu ajutorul acestei treimi de bază a fiinţei sale.

Scriitorul nu poate fi supus de nici o lege. Nimeni nu îi poate dicta să scrie împotriva  voinţei  sale. Scriitorii care au avut în operele lor elemente politice sunt scriitori angajaţi de bunăvoie. Motivele sunt complexe, de la teamă la voinţa de a parveni.

Scriitorul angajat este un trădător al literaturii pentru că scrie la comandă. A scrie la comandă este o muncă plătită nu o inspiraţie metafizică sau o voinţă naturală. Talentul, geniul sau inspiraţia nu ţin de comandă. Scriitorii angajaţi sunt nişte xerox-uri umile.

Politica ne poate oferi diverse alternative. Un scriitor este un om şi ca orice om are convingeri politice. Convingerea politică nu trebuie să-mi dicteze cum să scriu o poezie. Poezia o simt, o doresc în interiorul meu nu este ceva impus. Scriitura angajată este ceva nenatural, halucinant şi grotesc.

Scriitorul angajat este poet, nuvelist, eseist, prozator, dramaturg sau romancier. A dori să scrii nu este acelaşi lucru cu a dori să exprimi în scris ataşamentul tău faţă de o doctrină politică. Ataşamentul pentru o anumită doctrină este un atribut al politicienilor, cel mult al politologilor. Politologul este un cercetător, un investigator al politicii nu un susţinător al unei doctrine.

Scriitorul angajat este un surogat. Mario Vargas Llosa spunea că literatura şi politica sunt două lucruri diametral opuse. Fenomenul scriituri angajate este în prezent  estompat cu excepţii de la regulă.

Nu trebuie să confundăm literatura realisto- tragică a lui Kundera, Mahfuz, Vargas Llosa, García Marquez şi a altor scriitori cu literatura politică. Reprezentare într-o cheie simbolică a societăţii şi a organizării politice nu este înregimentare. Spre exemplu cei sus enumeraţi sunt portretişti ai socialului. Imaginea societăţilor este descrisă admirabil, obiectiv şi echidistant.  Bizaritatea Toamnei Patriarhului sau a Insuportabilei uşurătăţii a fiinţei este fresca culturii sociale în acele timpuri, timpuri ale urii şi ale distrugerii.

Carnavalul trist al lui Norman Manea este tabloul societăţii comuniste aberante. A descrie absurdul este o dovadă de curaj şi obiectivitate. Scriitorul care s-a angajat să scrie acest lucru este un scriitor portretist, este scriitor angajat obiectiv. Scriitorul angajat subiectiv este cel care omite cuvinte şi fraze despre adevărurile profunde ale societăţii în care trăieşte. Este un trădător al ideii de literatură. Ideea de literatură este atât de complexă încât nu poate fi supusă unor sentimente meschine imediate. Literatura este magie şi adevăr, realitate şi irealitate, trecut şi viitor.

Scriitorul înregimentat este un politician care nu ştie să vorbească.