Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Scriitorul ucrainean Andrei Kurkov vine la Bookfest Iaşi

0
22 Oct 2013 11:06:52
Autor: Corina Zorzor
Autorul Andrei Kurkov îşi lansează volumul „Prieten drag, tovarăş al răposatului“ la Iaşi
Autorul Andrei Kurkov îşi lansează volumul „Prieten drag, tovarăş al răposatului“ la Iaşi

Andrei Kurkov, considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani de limbă rusă, va participa, sâmbătă, de la ora 19.00, la Salonul de Carte Bookfest Iaşi, cu ocazia lansării volumului „Prieten drag, tovarăş al răposatului“, apărut la Curtea Veche Publishing.

În cadrul evenimentului, publicul va putea urmări un dialog între Andrei Kurkov şi Antoaneta Olteanu, traducătoarea cărţii, pe marginea volumului „Prieten drag, tovarăş al răposatului“, apărut în anul 2012, în cadrul colecţiei Byblos. Andrei Kurkov va mai susţine la Iaşi două evenimente, în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT).

„Prieten drag, tovarăş al răposatului“ este povestea lui Tolia, care, dezamăgit de rutina unei vieţi fără aspiraţii în Kievul postsovietic, dar şi fără un loc de muncă şi cu povara unei căsnicii ratate, hotărăşte că cel mai bine ar fi să moară. Nu are însă vocaţie de sinucigaş şi vrea ca „ieşirea din scenă“ să nu se petreacă oricum, căci măcar acest ultim gest trebuie să îi asigure o posteritate onorabilă. La Kiev, numai oamenii importanţi sunt ucişi la comandă, niciun oarecare nu beneficiază de un asemenea sfârşit, aşa că se hotărăşte să angajeze un ucigaş plătit care să-l asasineze „ca la carte“. Nimic mai uşor: un prieten generos, fost coleg de şcoală, îl pune în contact cu un ucigaş profesionist şi îi împrumută banii pentru onorariu. Acestuia din urmă Tolia îi trimite propria fotografie pretinzând că este cea a amantului soţiei şi începe numărătoarea inversă.

Mai savuroasă chiar decât deznodământul fals hollywoodian, atmosfera iernii kurkoviene este cea care îl învăluie subtil pe cititor - în oraş, copiii se joacă de-a războiul civil cu bulgări de zăpadă, magazinele sunt incendiate în plină zi, mafioţii sunt îngrijoraţi pentru reputaţia lor, cuvântul „salariu“ a ieşit din uz şi o bătrână cumpără cu ultimii bani un cadou pentru nepoţel: un pistol cu apă.

Romane în programa obligatorie de literatură universală 

Andrei Kurkov se bucură de o popularitate deosebită în Europa, mai cu seamă în Germania, unde fiecare carte a sa este întâmpinată cu entuziasm de presă, şi în Franţa, unde romanele „Moartea pinguinului“ (Curtea Veche Publishing, 2006) şi „Prieten drag, tovarăş al răposatului“ au fost incluse în programa obligatorie de literatură universală. Aşa cum mărturiseşte chiar autorul, „cea mai importantă regulă a mea este să scriu o poveste bună, nu să încerc să explic propriile idei. Cu atât mai mult cu cât într-o poveste bună se va găsi mereu loc şi pentru nişte idei interesante“.

Scriitorul Andrei Kurkov s-a născut în 1961 la Leningrad, iar în prezent locuieşte la Kiev şi la Londra. Absolvent al Institutului de Limbi Străine din Kiev, Kurkov a lucrat o vreme ca jurnalist şi cameraman, iar cariera literară şi-a început-o în timpul serviciului militar, pe când era paznic la o închisoare din Odessa. Din anul 1996, s-a dedicat în exclusivitate scrisului, cărţile sale fiind traduse în peste treizeci de limbi şi publicate într-un tiraj general de aproximativ patru milioane de exemplare. Kurkov îşi datorează celebritatea nu numai cărţilor sale (pe lângă romane, a scris şi şapte volume pentru copii), ci şi activităţii de scenarist, carieră pe care a început-o în 1988. De-a lungul timpului, a scris 18 scenarii, fiind, de altfel, prezent deseori la Festivalul de Film de la Cannes. Este membru al Pen Clubului englez şi al Academiei Europene de Film. Salonul de Carte Bookfest Iaşi se desfăşoară în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traduceri Iaşi (FILIT), care are loc de miercuri până duminică.

30.000 de volume la Bookfest Iaşi 2013

La Salonul de Carte Bookfest Iaşi, care va avea loc în perioada 25-27 octombrie, la Sala Paşilor Pierduţi de la Universitatea „Al. I. Cuza“, cititorii vor avea ocazia să se întâlnească cu cele mai bune cărţi, la cele mai bune preţuri, dar şi cu unii dintre cei mai renumiţi autori ai momentului. Aproximativ 30.000 de volume îi aşteaptă pe vizitatorii Bookfest Iaşi, majoritatea cu reduceri de circa 50% faţă de preţul din librării, aduse de cele mai importante edituri din ţară - Humanitas, Polirom, Curtea Veche, Rao, Litera, Art, All, Corint, Nemira, Eikon, Trei, dar şi puternice edituri locale ca Gama, Doxologia şi Adenium. Salonul de Carte Bookfest Iaşi se desfăşoară în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traduceri Iaşi (FILIT), care are loc de miercuri până duminică.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările