Cărţi

articolul urmator

Sertarul Scriitorului Român. Doi critici: Nicolae Manolescu şi Alex. Ştefănescu

16
31 Jul 2015 17:42:08
Daniel Cristea-Enache

La debutul unei rubrici, este dezirabil să arăţi cititoarelor şi cititorilor ce intenţionezi să scrii, astfel încât publicul să ştie dacă sfera sa de interes se întâlneşte, cât de cât, cu a ta. Jurnale scriem pentru noi înşine, epistole compunem pentru un destinatar anume, dar foiletonistică ori publicistică facem în măsura în care există un public interesat de tematica şi problematica noastră.

O eroare curentă a autorilor care au căzut în autorlâc este că ei nu-şi mai pot reprezenta lectorii, şi atunci scriu, în continuare, cum au apucat, fără autocontrol şi fără a se mai uita în jur. La antipodul lui Nicolae Breban, un fost mare romancier care scrie şi tot scrie, publică şi tot publică, fără să mai fie citit, e o poetă ca Ileana Mălăncioiu, cu o veritabilă experienţă publicistică, rezumabilă astfel. Pe pagina  sau în coloana ta de ziar, spunea Mălăncioiu, cititorul nu trebuie să adoarmă.

Despre scriitorii jurnalişti

Să dezvolt puţin. Nu trebuie să crezi că valoarea ta de poet, de prozator sau de critic este cumva transferabilă prin simplul fapt că semnătura e aceeaşi şi după un text literar, şi după unul jurnalistic. Un scriitor este singur cu el însuşi, preocupat până la obsesie de temele sale, şi el poate fi un solitar fără ca aceasta să diminueze în vreun fel calitatea paginilor lui. Dar la gazetă scriitorul nu e niciodată singur, fiindcă în definiţia gazetei şi în logica ei de existenţă stau împărtăşirea unor lucruri, explorarea comună a unor fapte. În limbajul Facebook-ului de azi, scrisul la gazetă e cu share.

„Weekend Adevărul“ are doi critici literari care nu mai au nevoie de nici o prezentare şi sunt în acelaşi timp autori de articole de ziar citite şi dezbătute. Mă refer, evident, la Nicolae Manolescu şi Alex. Ştefănescu, despre care aş vrea să vorbesc la debutul rubricii „Sertarul Scriitorului Român“, mai întâi fiindcă aşa este elegant, iar apoi fiindcă exemplul lor nu e foarte des întâlnit. Asta şi înseamnă exemplar: ceva ce ar trebui să fie, dar nu prea e.

Îi văd pe amândoi într-o fotografie din arhiva personală, făcută în apartamentul familiei Cristea (Doina şi Valeriu Cristea au fost părinţii mei adoptivi) în 1978. Valeriu Cristea, Alex. Ştefănescu, Gabriel Dimisianu, Eugen Simion şi Nicolae Manolescu aveau, pe atunci, în jur de 40 de ani, Dimisianu fiind cel mai matur, iar Ştefănescu, cel mai june. În 1978, ca şi în 1988, Ceauşescu părea a fi veşnic, pe vecie instalat (prin urmaşii familiei domnitoare) în Republica Socialistă România.


Valeriu Cristea, Alex Ştefănescu, Gabriel Dimisianu, Eugen Simion şi Nicolae Manolescu, în 1978

Şi totuşi, cu toată puterea lui discreţionară, dictatorul nu putea dicta criticilor noştri literari ce şi cum să scrie. Îi putea cenzura, şicana, putea să-i „pedepsească” administrativ pentru vina de a nu fi membri de Partid (Manolescu şi Cristea), îi putea hăitui prin revista Săptămîna, condusă de Eugen Barbu, le putea refuza dreptul de a călători în străinătate - dar ditamai Ceauşescu nu îi putea face pe aceşti critici literari să elogieze nulităţile cu dosar bun şi să îi minimalizeze pe scriitorii adevăraţi. Ceauşescu nu-i putea face pe Manolescu şi Ştefănescu să-l laude pe tânărul „poet” Corneliu Vadim Tudor şi să-l minimalizeze pe tânărul Andrei Pleşu.

Aceasta a fost forţa criticii noastre estetice şi ea a însemnat apărarea unei scări de valori literare, cu punerea veleitarilor la locul lor şi centralizarea simbolică a marilor scriitori. Dacă noi avem astăzi un canon postbelic, şi nu un haos axiologic în domeniul literar, este datorită acestor critici care n-au aşteptat vremuri mai bune pentru a-şi face datoria. Şi-au făcut-o, pur şi simplu, scriind săptămânal cronici literare, publicând studii şi cărţi, ţinând cursuri şi conducând cenacluri la Universitate, călătorind puţin şi citind mult.

Cel mai longeviv critic

Să focalizez, acum, pe cei doi reputaţi colegi ai mei care scriu, în libertatea mult visată de ei în 1978, la „Weekend Adevărul“. Nicolae Manolescu a rămas cel mai longeviv cronicar al nostru, cu o activitate întinsă pe 31 de ani (din 1962 în 1993). Trei decenii şi mai bine, el a scris, săptămânal, despre cărţile de literatură română, construind un canon ca altădată E. Lovinescu şi susţinând două generaţii sensibil diferite: a moderniştilor „şaizecişti” şi a postmoderniştilor „optzecişti”. A scris despre toţi autorii români importanţi şi a descoperit pe mulţi. Are un gust literar infailibil şi e temut de mediocrităţile care nu i-l satisfac. Pentru cei ce au văzut Ratatouille, referinţa mea va fi limpede: criticul acesta este mai rău chiar şi decât Anton Ego, cel care provoca falimente şi sinucideri.

El l-a descoperit inclusiv pe Alex. Ştefănescu, care i-a fost student şi căruia i-a schimbat traiectoria de poet prin aceea de critic şi istoric literar. Altfel spus, Alex. Ştefănescu se vedea liric, iar Nicolae Manolescu l-a transformat în critic: unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai iubiţi critici din ultimele decenii.

Critica ca a doua literatură

Dacă Manolescu este problematizant şi analitic, Ştefănescu este artist şi plastic, făcând din critică o a doua literatură. E cel mai călinescian critic al nostru, iar textele lui sunt naraţiuni interpretative, istorii cu judecata de valoare la urmă. Un descoperitor şi el de poeţi, prozatori şi chiar critici literari. Dacă C. Stănescu este criticul care mi-a dat şansa de a ţine cronică literară la 23 de ani, în Adevărul literar şi artistic (seria Cristian Tudor Popescu), Alex. Ştefănescu e cel ce a scris pentru prima oară despre… scrisul meu naiv de atunci.

Iată lucrurile pe care am vrut să le împărtăşesc cu cititoarele şi cititorii acestei pagini, la debutul rubricii mele din cel mai important ziar românesc.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

16 Comentarii

catalin toader
31.07.2015, 19:24:46

Ca o parere, cei doi critici nu au avut mare succes in jurnalistica, poate ma insel eu. Ca o ironie ,mai degraba poetii au succes in presa (o fi razbunarea sortii). Poate pentru ca au verbul mai muscator si metafora mai la indemana, sau pur si simplu sunt mai conectati la societate. E o idee buna, domnule Daniel Cristea - Enach, sper sa nu va lasati sa adoarma cititorii.

0 (2 voturi)
Tagetes
31.07.2015, 19:32:06

Vad ca masa era plina si baietii veseli...Of Doamne si cat se vaita ei ce rau au dus-o ...iadul o fi nimica pe langa....acum baietii sunt in libertate si onor...Poporul? ...e liber si el ...in rest sa se descurce.

0 (2 voturi)
EX IN
31.07.2015, 19:32:46

K mai mult K niciodată Avem aici SECTARUL sertarului mînuitorilor de decenii şi decenii ai Literaturii romaneleşti. HOP şi Tinerelul sare la cap dînd limbi româneşti acolo unde nu doar că trebuieşte, este absolut OBLIGATORIU ! Cît cu astfel de critici literari, Literatura romanelească Este DOAR ceea ce Societatea a devenit ceva abominabil Concret. e, FOARTE FOARTE TRIST !

-1 (5 voturi)
Stefanescu Marian
31.07.2015, 20:18:57

Păi poate veniți toți cei cinci din poză.Dar să nu vă certați că ne supărăm și vă....criticăm.Că așa e în democrație,toți cititorii sunt un fel de critici de circumstanță... Eu aș vrea să faceți aici chiar critică,nu jurnalistică.

-1 (1 vot)
Alex Ştefănescu
31.07.2015, 21:24:34

Pentru Tagetes. Ce gândire urâtă aveți! Acum înțeleg de ce vă ascundeți după un pseudonim. Vă e rușine să ieșiți cu gândirea dv. în lume. Masa era „plină” numai și numai pentru că regretații Valeriu Cristea și soția lui, Doina, amândoi doi oameni minunați (care trăiau demni, fără să se plângă, în sărăcia rezervată de regimul comunist intelectualilor de elită) stătuseră în prealabil zile întregi al cozi pentru a cumpăra câteva alimente cu care să organizeze un simulacru de petrecere. Adevărata petrecere era una spirituală, eram veseli pentru că eram împreună. Cât privește obiceiul dv. de a-i numi pe asemenea oameni „băieți” îl pun pe seama nevoii dv. de a vă crea iluzia că sunteți egal cu ei.

-1 (7 voturi)

Vezi toate comentariile (16)

Modifică Setările