Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Sofi Oksanen, scriitoare: „Mi-aş dori să-i înţeleg pe cei care ridicau în slăvi Uniunea Sovietică“

0
30 Mar 2012 12:57:05
Autor: Ana-Maria Onisei
Sofi Oksanen, scriitoare
Sofi Oksanen, scriitoare

Scriitoarea finlandeză a momentului, distinsă cu Prix Femina Etranger, spune că o societate nu poate fi liberă când oamenii trecutului încă se află la putere.

„Cred că Europa e încă divizată. Deşi Zidul Berlinului a căzut, Europa de Vest nu înţelege istoria Europei de Est. Europa de Vest încă citeşte istoria care a fost scrisă în timpul Uniunii Sovietice. E timpul ca istoria să fie rescrisă, astfel încât şi Europa de Est să se regăsească în această istorie."

Sunt câteva dintre vorbele scriitoarei Sofi Oksanen, una dintre cele mai importante ale literaturii contemporane. Oksanen a vizitat România la începutul săptămânii şi a povestit despre romanul „Purificare", tradus la Editura Polirom.

Feministă şi excentrică, cu părul răsucit în dreadlocks de culori ţipătoare, Oksanen scrie despre întâlnirea dintre o femeie în vârstă şi una tânără, care încearcă să-şi vindece una alteia traumele. Acţiunea se petrece în Estonia anilor '50, dominată de sovietici. Sofi Oksanen e pe jumătate finlandeză, pe jumătate estoniană, iar trimiterile la trecut sunt şi tăioase, şi emoţionante.

„Weekend Adevărul": Aţi ales să scrieţi despre traumele regimului opresiv sovietic din Estonia, din anii '50 şi v-aţi născut în 1977, deci n-aţi trăit foarte mult din acea perioadă. Ce v-a făcut să abordaţi acest subiect?

Sofi Oksanen: De câte ori aud asta, mi se pare o întrebare ciudată. Mă întreb dacă jurnaliştii ar problematiza la fel dacă ar fi vorba despre scriitori de gen masculin de la care nu se aşteaptă atât de mult să scrie despre subiecte rezultate dintr-o întâmplare din istoria personală, aşa cum se aşteaptă de la scriitoare. Sunt sigură că jurnaliştii finlandezi n-ar mai întreba asta dacă aş scrie despre Finlanda. Apoi, îl întrebi pe un autor care scrie despre un călugăr din Evul Mediu: V-aţi născut în anii '80, de ce scrieţi despre Evul Mediu?

Există imagini puternice, violente în romanul „Purificare", faţă în faţă cu unele tandre, fragile.

E o interpretare subiectivă, perfect corectă. Însă dacă ar fi să descriu romanul, n-aş folosi aceleaşi cuvinte. Nici n-aş vrea să-l descriu.
L-am scris şi asta-i tot.

Înainte de a fi roman, „Purificare" a fost o piesă de teatru cu care aţi avut succes în toată lumea. Aţi văzut şi piesa scrisă de Sarah Kane? În România a fost montată, chiar cu titlul „Purificare".

Da, am văzut piesa pe o scenă din Finlanda. Îmi place Sarah Kane. În engleză cele două se numesc diferit - titlul piesei scrise de Sarah Kane e „Cleansed", cel al piesei şi al romanului meu, „Purge" - dar termenii au un înţeles apropiat, aşa că am putea spune că sunt la fel.

Aliide Truu, femeia în vârstă, şi Zara, tânăra abu-zată, cele două personaje centrale ale poveştii, au un corespondent în realitate?

N-au existat apropiaţi care să fi fost o sursă de inspiraţie pentru personaje. Ce mi-am dorit iniţial a fost să scriu un rol de mare amploare pentru o actriţă în vârstă. Cred că actriţele în vârstă au o mulţime de resurse şi se află prea des pe scenă în roluri secundare. Sunt fie sora, fie mama ori prietena cea mai bună a mamei cuiva, dar niciodată nu sunt eroinele, personajele principale. Alegerea  s-a datorat în bună măsură faptului că am scris piesa de teatru înaintea romanului. Dacă aş fi decis să scriu mai întâi romanul, nu sunt sigură că aş mai fi gândit aşa, fiindcă sunt mai mulţi bătrâni în ficţiune decât pe scenă.

A fost dificil să fiţi vocea unei bătrâne?

Am avut actriţa în minte, interpretarea. Asta m-a ghidat şi scrisul a curs natural.

În 2003 aţi publicat romanul „Vacile lui Stalin", încă netradus în româneşte. „Purificare" şi „Vacile lui Stalin" au legătură?

Sunt parte a unei tetralogii intitulată „Qvartet", care vorbeşte despre separarea Europei între Vest şi Est. Mai întâi am scris „Vacile lui Stalin", apoi „Purificare" şi urmează al treilea roman, va ieşi pe piaţă în această toamnă.

Felul în care arătaţi e original, aproape o declaraţie, ca şi scrisul dumneavoastră. Şi semănaţi cu Amy Winehouse.

E o chestiune de gust. Amy Winehouse era ceva mai tânără decât mine.

În deschiderea primului capitol din „Purificare" e un citat din scriitorul estonian Paul-Eerik Rummo: „Şi pereţii au urechi, iar în urechi au cercei frumoşi". Care e povestea din spatele alegerii?

Paul-Eerik Rummo a fost un dizident din timpul erei sovietice. Spun „a fost", deşi încă mai trăieşte fiindcă acum nu mai e un poet activ. Rummo n-a fost publicat în Uniunea Sovietică niciodată. Când i-am citit versurile pentru prima dată, am recunoscut cu claritate perioada pe care o descria. Cum au supravieţuit poemele este, de asemenea, o poveste a „mişcării underground". Poetul finlandez Väinö Kirstinä a reuşit să le strecoare ilegal în Finlanda - era sigur că ele vor fi distruse în Estonia. Aşa că poemele lui Rummo au supravieţuit în Finlanda, unde au şi fost publicate pentru prima dată. Iar versul despre pereţi şi despre cercei descrie societatea sovietică. Se referă la rezistenţa pasivă a femeilor estone. În timpul rusificării, a devenit foarte important pentru estonieni să-şipăstreze identitatea, deci inclusiv a caselor, a interioarelor specifice şi a decoraţiunilor. În acelaşi timp, a însemnat că era important ca femeile să arate ca nişte estone, să-şi păstreze imaginea. Şi mi s-a părut o idee foarte frumoasă că a arăta bine poate fi o formă de rebeliune.

Surprindeţi în roman momentul din anii '90 când un sat şi o comunitate estoniană mor odată ce regimul opresiv a fost înlăturat. E ceva ce s-a întâmplat şi încă se mai întâmplă şi în Europa de Est, chiar în România.

Toate ţările postrevoluţionare sunt în tranziţie. Ceea ce implică şi o doză de vulnerabilitate, sunt mult mai fragile în faţa crizei economice, de exemplu. Pentru multe dintre aceste ţări, a face pace cu trecutul e un proces diferit faţă de restul Europei. Nu ştiu dacă în România există o explozie a biografiilor, dar în Estonia, chiar de la începutul anilor '90 au început să fie publicate biografii şi memorii. Sentimentul meu e că biografiile sunt la putere acum - şi nu doar în Estonia, în toată lumea -, şi sper să nu fie ceva permanent.

Aţi citit o biografie interesantă de curând?

Citesc chiar acum memoriile unui căpitan de vas care a lucrat pentru KGB. E un tip de biografie destul de rar, o excepţie interesantă fiindcă el a trebuit să lucreze pentru KGB ca să devină ce-şi dorea atât de mult: un căpitan de vas.

E dură?

E mai degrabă tristă. Personajul nu-şi caută scuze, aşa că transpare onestitatea. Există şi puţină furie...

Cât de importante sunt tristeţea şi onestitatea pentru dezgroparea trecutului?

Sunt importante în măsura în care oamenii care au lucrat pentru KGB şi cei prosovietici şi-ar scrie memoriile astfel încât să avem o imagine mai bună asupra trecutului recent şi a alegerilor pe care ei au trebuit să le facă - şi cred că au fost destule. Însă, pentru asta, societatea trebuie să fie suficient de matură ca rezultatul să nu se transforme într-o vânătoare de vrăjitoare. Tentaţia e mare, fiindcă poţi folosi KGB-ul sau frânturile din trecut drept arme, într-un context în care armele nu sunt necesare.

Alegerile acestor oameni şi alegerile trecutului, până la urmă, pot determina viitorul?

Da. De exemplu, ca finlandeză, mi-aş dori să înţeleg generaţia anilor '60-'70 din Finlanda, când artiştii erau foarte activi politic - azi nu mai sunt. Mulţi dintre ei ridicau în slăvi Uniunea Sovietică, ceea ce era dubios pentru că, dacă ne gândim, la acea vreme, Finlanda era atât de aproape de Uniunea Sovietică încât era imposibil să nu existe suficiente informaţii despre realitate, mai multe decât aveau ţările Europei de Vest. Vorba unei bune prietene din Estonia, când era întrebată: Câţi comunişti sunt în Estonia? Dar primul comunist pe care l-am cunoscut era în Finlanda! Până la urmă, oamenii trecutului sunt tot acolo, la putere, şi n-au vorbit niciodată despre asta, pur şi simplu îşi amintesc cu căldură despre anii studenţiei lor. Ei bine, eu aş vrea să ştiu. Aţi putea, vă rog, să-mi spuneţi? De pildă, Aleksandr Soljeniţîn nu a fost publicat până acum în Finlanda. A fost tradus în finlandeză, dar nu a apărut. Aş vrea să aflu de la cei din generaţia anilor '70, când au călătorit în Uniunea Sovietică, cum li s-a părut statul? Era o societate ideală? La ce s-au gândit atunci? Şi aş mai vrea să ştiu dacă au fost plătiţi. Pentru că unii dintre ei au fost plătiţi. E unul dintre punctele vulnerabile ale trecutului Finlandei. Nu putem spune că Finlanda s-a eliberat de trecutul său, chiar dacă a trecut printr-un proces de democratizare, fiindcă atâta timp cât oamenii care au fost implicaţi în trecut încă mai sunt la putere, nu cred că societatea poate fi liberă. 

"În timpul rusificării, a devenit foarte important pentru estonieni să-şi păstreze identitatea. Era important ca femeile să arate ca nişte estone, să-şi păstreze imaginea. Mi s-a părut o idee foarte frumoasă că a arăta bine poate fi o formă de rebeliune. "

"O societate trebuie să fie suficient de matură ca rezultatul confesiunilor din trecut să nu se transforme într-o vânătoare de vrăjitoare. Tentaţia e mare."


Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările