Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Starea de veghe

0
18 Sep 2018 08:46:03
Mircea Morariu

La data de 11 decembrie 2016 au avut loc în România alegeri parlamentare. Prezenţa la vot a fost dintre cele mai slabe după 22 decembrie 1989 încoace, tinerii dar şi celelalte segmente ale electoratului Dreptei preferând absenteismul, neimplicarea, dezamăgite, probabil, de oferta ei electorală foarte puţin convingătoare.

PSD a înregistrat atunci fără dificultăţi o victorie zdrobitoare, a obţinut o majoritate parlamentară clară, securizată, câteva zile mai încolo, de alianţa cu minusculul partid ALDE controlat de fostul premier liberal Călin Popescu-Tăriceanu. La puţină vreme după aceea avea să se dovedească şi că noua majoritate parlamentară se bucură deopotrivă de susţinerea UDMR.

Au fost, aşadar, create toate condiţiile pentru ca social-democraţii români şi aliaţii acestora să îşi pună rapid în aplicare generosul lor program de guvernare. Dacă lucrurile ar fi stat astfel, în România de astăzi ar fi trebuit să curgă doar lapte şi miere, Însă nici nu a trecut prima jumătate din luna ianuarie a anului 2017 că lucrurile aveau să ia o întorsătură gravă. Altele erau priorităţile reale ale alianţei, locul fruntaş revenindu-i asaltului împotriva justiţiei şi a legilor care o guvernează. Totul sub pretextul punerii în aplicare a unor directive ale Uniunii Europene şi ale unui set de instrucţiuni primite de la CEDO. Modificarea legislaţiei penale era însă în interesul liderilor coaliţiei, Liviu Nicolae Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu.

Au urmat două zile de foc. 18 ianuarie şi 31 ianuarie 2017. Cea de-a doua marcată de celebra Ordonanţă 13. Acţiunilor guvernamentale li se va opune o mobilizare cetăţenească exemplară, aşa cum România nu mai cunoscuse din vremea Pieţei Universităţii. Românii, societate civilă îşi reclamau dreptul constituţional de a urmări îndeaproape acţiunile guvernului, ale majorităţii parlamentare, de a le sancţiona şi cenzura atunci când acestea se făceau în dispreţul legalităţii. Protestele au luat prin surprindere autoritatea, nu doar prin amploare, ci şi prin consecvenţă. Ceea ce nu înseamnă însă că ea, autoritatea, nu şi-a văzut pe mai departe de treabă.

În tot acest complex de fapte, în mintea multor români nu mai există decât soluţia emigrării. La ea intenţionează să recurgă şi cei aflaţi astăzi la vârsta adolescenţei. Dovadă stă şi discuţia rezumată de jurnalista Ramona Ursu cu propriul ei fiu, Matei, în deschiderea noii sale cărţi Vă vedem (Editura Humanitas, Bucureşti, 2018), continuare a celei apărute cu un an în urmă. Carte intitulată Noaptea, ca hoţii. Matei are astăzi 12 ani. Doar şase ani îl mai despart de momentul în care, odată ajuns la vârsta majoratului, va putea lua, în deplină libertate, ceea ce ar putea fi cea mai importantă decizie a vieţii sale. Are de optat între rămânere şi plecare.

Poate însă oare generaţia aflată astăzi la maturitate să asiste nepăsătoare la tot ceea ce se întâmplă din ianuarie 2017 încoace? Îi este îngăduit să nu mai aibă ce restitui celor mai tineri, atunci când împrumutul despre care, cu atâta eleganţă şi înţelepciune, vorbea Regele Mihai în antologicul său Discurs de la tribuna Parlamentului, discurs rostit cu ocazia împlinirii a 90 de ani de viaţă, va ajunge la scadenţă? Intervine resemnarea mioritică? Cele peste 260 de pagini ale noii cărţi a Ramonei Ursu resping categoric această soluţie. O fac prin recursul la rememorarea faptelor. A tot ceea ce a însemnat şi înseamnă rezistenţă.

Vă vedem continuă, aşadar, consemnarea faptelor petrecute în România din ianuarie 2017 încoace. O consemnare minuţioasă, asumat emoţională, implicată, specifică statutului de martor, dar şi de jurnalist care se manifestă în calitatea lui de istoric al clipei. Rememorărilor, Ramona Ursu le asociază propriile notaţii la cald, indiferent că ele s-au concretizat în articole de ziar ori în foarte bine articulate reflecţii postate pe reţelele sociale.

Primei părţi, intitulate Mafia versus România, care constituie partea cea mai substanţială a cărţii, i se alătură alte două. Una intitulată Jurnal de rezistenţă care conţine texte scrise de Sabin Gherman, Călin Pop, Cătălin Teniţă, Ciprian Ciocan, Elena Calistru, Mihai Matei, Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu, Cosmin Alexandru, Oana Vasiliu, Sorina Stallard, Loredana Muşat Ivanov, Cătălin Lazăr, Gianina Fiordean. Adică de lideri ai unor grupuri civice care şi-au asumat deschis, dar fără emfază, condiţia de lideri ai protestatarilor. De fermenţi ai acţiunilor acestora. Una dintre contribuţii vine din partea Grupului Civic Corupţia ucide. Cea de-a doua, intitulată Dialogurile mele, reproduce părţi semnificative din interviurile luate de Ramona Ursu (uneori împreună cu Octavian Manea) unor personalităţi de prim-plan din România contemporană. Aşa cum sunt Horia-Roman Patapievici, Ioan Stanomir, Lucian Boia, Dragoş-Paul Aligică, Mircea Mihăieş, Augustin Lazăr, Monica Macovei, Cristi Danileţ, Camelia Bogdan. Tot atâtea semne ale stării de veghe. Cea care produce atâţia nervi şi atâta disconfort autorităţilor corupte din România contemporană.

Ramona Ursu - VĂ VEDEM, Editura Humanitas, Bucureşti, 2018

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările