Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Sticlişoara

1
19 Sep 2019 18:08:29
Doina Ruşti

Vorbind cu Alina despre Breton, suprarealişti şi viziunea din Nadja, mi-a venit în minte Zâna Sticlişoară din culegerea lui Dumitru Stăncescu.

Este bineînţeles un vechi basm românesc despre căutarea elixirului vieţii.

Un fiu de împărat vrea să-şi salveze tatăl, aflat pe moarte, şi pleacă în căutarea unei fântâni magice. După mai multe peripeţii (pe care refuz să le etichetez drept rabelaisiene) ajunge la  palatul fântânii, care arată exact cum arătau pe vremuri fântânile zidite, închise cu ziduri, ornamentate cu stâlpi şi cununi sculptate, case ale desfătării, ca vestita Fântână a lui Filaret, din deal. Şi pentru că n-am altceva la îndemână, ilustrez cu o fântână dintr-un cimitir de pe lângă București (apud Sir Robert Ainslie & Luigi Mayer)

Numai că aceasta era păzită de cele mai feroce animale.

Prinţul nu are nici cea mai mică intenţie de a-şi face drum cu sabia, ci se roagă la Dumnezeu să aducă o ploaie, ceea ce se şi întâmplă. Potopul sperie jivinele, iar el ia apa binefăcătoare fără niciun fel de dificultăţi.

Dar când să plece, vede o inscripţie săpată în piatra fântânii.

Nu ştim ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi întors acasă, fără să citească mesajul, dar se pare că valoarea elixirului era în directă legătură cu acest text. Şi ce scria? Era doar un îndemn, aproape publicitar: să nu cumva să pleci fără să fi trecut prin cele trei camere: de aur, de argint şi de aramă!

Îmi vine să cred că fântâna nu era un simplu recipient, ci un fel de cupă, protejată de alte spaţii, ascunsă într-un labirint. Prin urmare, inscripţia îl trimite pe prinţ direct în miezul misterului, în camera de aur.

El trece vâjâind prin camerele de aramă şi de argint, ştiind prea bine că numai camera de aur contează. Ca-n basme. Iar aici doarme zâna fântânii. Doar în strălucirea ei solară, somnul zânei este profund şi de neîntrerupt.

Zâniţa asta, un fel de spirit somnolent, se numeşte Sticlişoara! Spiritul adormit al fântânii! Un Graal. Un fel de butelcă a lui Pantagruel. Dar v-am spus, nu mă interesează asemănările cu alte basme.

Prinţul intră în camera de aur şi dă cu ochii de frumoasa Sticlişoară, care dormea învăluită într-o ceaţa de mătase.

În mod neaşteptat pentru mine, nu este uimit de frumuseţea ei. Nu încearcă nici s-o trezească, nici s-o cucerească. Ci pur şi simplu, îi ia bijuteriile! Îi scoate unul câte unul inelele de pe degete şi fuge cu ele.

Şi să nu credeţi că voia s-o jefuiască! Doamne Fereşte! Vorbim aici despre un prinţ, care avea şi el destule inele. Vrea doar s-o lege de destinul său omenesc şi, oricât ar părea de incredibil, gestul eroului presupune cutezanţă şi de aceea, să nu râdeţi, trebuie să vă spun că îi crapă buza de frică!

Zâna Sticlişoară nu-l uimeşte cu frumuseţea ei, ci îl sperie de moarte. Teama prinţului este atât de adâncă, încât, v-am spus, îi plesneşte buza, iar din rană i se prelinge o picătură de sânge, care alunecă pe obrazul frumoasei adormite.

Sticlişoara este lăsată fără însemnele puterii sale, iar acest gest mântuitor este întărit cu un strop de sânge.

Când se trezeşte, zâna nu pare deloc afectată de lipsa bijuteriilor. Nu se plânge  nici pentru că i-a fost furată apa. Ci este tristă pentru că nu-l cunoaşte pe autor. 

Ea-şi dă seama că prinţul este de fapt un fel de îmblânzitor al apelor, căruia nicio intemperie nu i se împotriveşte, nici măcar ploaia, pe care, vă amintiţi, a invocat-o la porţile fântânii. Din acest motiv, Sticlişoara însăşi porneşte în căutarea lui.

Abia acum înţelegem, că nu apa pe care o luase prinţul avea importanţă. Zâna Sticlişoară este vasul secret, din cel mai secret loc al palatului, în care e ascunsă fântâna. Nu e nicidecum doar o zână adormită, ci însăşi sămânţa tinereţii, pe care sângele învingătorului o trezeşte la viaţă.

Ea porneşte în căutarea lui, ştiind că nu se va mai întoarce niciodată în camera de aur a viselor.

Cam acesta este şi drumul Najdei, prin visele cam „căutate“ ale lui André Breton.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Jane Doe
20.09.2019, 22:41:13

Mi-ar fi plăcut ca doamna Alina Pavelescu să vorbească mai mult despre ultimul său roman, ”Sindromul Stavroghin”. Sunt foarte curioasă să-l citesc, printre altele (doar printre altele!) și fiindcă recenziile mi-au amintit pregnant, de ”Drumul Damascului” al Doinei Jela. Mi-ar fi plăcut ca doamna Pavelescu să ne dezvăluie ceva despre sursele de documentare pentru cartea domniei sale. Dialogul dvs a fost interesant, doamnelor, mi-a făcut mare plăcere să-l urmăresc.