„Suflete moarte“, romanul ars pentru a distruge demonii

Spre sfârşitul vieţii, Nikolai Gogol şi-a încredinţat de două ori manuscrisul flăcărilor, fiind ferm convins că diavolii îi inspiraseră creaţia. Acest gest i-a făcut pe mulţi să-l considere nebun, deşi Gogol suferea de o puternică depresie

Romanul „Suflete moarte“, publicat pentru prima data în anul 1842, stârneşte multă vâlvă la Moscova şi este privit ca fiind marele clasic al prozei ruseşti. Noţiunea de „roman rusesc“ nu numai că a debutat odată cu această operă neterminată a lui Nikolai Vasilievici Gogol, ci, practic, toate capodoperele ruseşti, care au urmat-o, îşi au rădăcinile în ea. Dostoievski a mers chiar mai departe, afirmând că „Toţi scriitori ruşi se trag din Mantaua lui Gogol“.

Romanul reuşeşte să surprindă atât prin subiectul său, cât şi prin istoria sa atipică. Este alcătuit din două volume rezultate din truda de 17 ani a autorului, munca la primul volum începând în anul 1836, iar scrierea celui de-al doilea în 1840. Cu toate acestea, Gogol şi-a încredinţat flăcărilor manuscrisul celui de-al doilea volum, care după toate aparenţele fusese finalizat, reluând scrierea unei alte variante a acestuia în 1848. Trei ani mai târziu lucrarea este terminată şi pregătită pentru tipar, efort zadarnic dacă ţinem cont de faptul că în 1852 autorul îşi transformă pentru a doua oară manuscrisul în scum. Nefinalizate şi cu anumite lipsuri în interiorul textului, capitolele volumului al doilea au fost publicate pentru prima oară în 1855 sub titlul de „Scrierile lui Gogol găsite după moartea autorului“.

Ce înseamnă să fii mort înainte de a muri     

În prima parte, Gogol le dezvăluie cititorilor o imagine cuprinzătoare a sistemului social bolnav din Rusia după războiul din 1812. Spre deosebire de celelalte creaţii, romanul era menit să ofere soluţii, nu doar să sublinieze probleme. Acest sistem a rămas neexploatat după moartea lui Gogol, lucrarea nefiind finalizată, în ciuda faptului că însuşi autorul spunea în prefaţă: „Cititorule, oricine sau oriunde te-ai afla şi oricare ar fi situaţia ta, te implor, dacă Dumnezeu te-a înzestrat cu talent în ale literelor, iar cartea mea va cădea în mâinile tale, trimite-mi ajutorul tău“.

Când citim o carte formăm imagini, aşteptări, scenarii. Bucuria apare atunci când o carte reuşeşte să «înşele» scenariile. Puţine cărţi reuşesc asta. Adriana Diaconu, recenzor

În Imperiul Rus, înainte de emanciparea ţăranilor din 1861, proprietarii aveau dreptul să deţină iobagi care să le cultive pământul, aceştia erau consideraţi o proprietate şi puteau fi cumpăraţi, vânduţi sau ipotecaţi ca orice alt sclav. Pentru a contabiliza iobagii, şi oamenii în general, se folosea termenul „suflet“. Chiar dacă, la prima vedere, titlul este inspirat din faptul că „sufletele“ erau contabilizate în registrul de proprietate, chiar şi după moartea lor, Gogol a încercat aici, înainte de toate, să arate ce înseamnă să fii mort înainte de a muri. Toate personajele romanului său sunt putrede în interior. Sunt oameni în care mai rezidă doar viaţa biologică, cea spirituală fiind apusă de mult.

Personajul principal, Cicikov, aduce a Don Quijote şi are puţin din diavolii lui Bulgakov FOTO Wikipedia

Gogol, un elev mediocru şi un mare scriitor

„Un tânăr scriitor de provincie vine să cucerească capitala marelui imperiu fără a încerca să imite moda vremii, curentele literare dominante şi fără a încerca să-i imite pe scriitorii-cult ai momentului. El vine cu lumea lui şi o povesteşte de o manieră care fascinează pe toată lumea. În câţiva ani, acest straniu Gogol, cu câteva texte scurte şi un roman-poem pe jumătate ars reuşeşte să pună temelia a ceea ce se va numi «marea literatură rusă»”, aşa îl descrie scriitorul Vasile Ernu pe Nikolai Vasilievici Gogol.

În localitatea Sorocinţii Mari din Rusia s-a născut pe 1 aprilie 1809 Nikolai Vasilievici, primul copil al lui Vasili Ianovski-Gogol şi Mariei Ivanovna. El şi fratele lui mai mic, Ivan au fost prieteni nedespărţiţi, până la moartea celui din urmă. Tristul eveniment a reprezentat pentru tânărul Nikolai o lovitură profundă. Şcoala şi jocurile i se păreau inutile, totul era golit de sens.

Gogol a fost un elev mediocru, care nu a ieşit în evidenţă. Publica uneori câte o povestire sau o scurtă piesă de teatru în revista şcolii. Erau scurtele lui clipe de glorie, momente rare în care copilul cu ochi trişti învăţa să zâmbească. Spunea peste mulţi ani: „Există un râs care aparţine celor mai profunde emoţii şi care nu se confundă cu tremurul sarcastic al unui petrecăreţ notoriu.“ Gogol a cunoscut acest fel de râs.

În câţiva ani, acest straniu Gogol, reuşeşte să pună temelia a ceea ce se va numi «marea literatură rusă». Vasile Ernu, scriitor

Prietenia cu Puşkin îi dă speranţă

În anul 1828, la doar 19 ani, reuşeşte să publice un poem romantic: „Hans Kuchelgarten“. Această creaţie timpurie nu găseşte ecou nicăieri. Puţinele recenzii sunt total defavorabile, chiar ironice. Dezamăgit, Gogol distruge o parte din exemplarele tipărite, un obicei nefast care îl va însoţi mereu.

La începutul anului 1831, la o searată,  Gogol face cunoştinţă cu Puşkin şi este încântat de cultura şi forţa creatoare a acestuia. Este momentul formării unei prietenii care va dura şase ani, până la moartea lui Puşkin, survenită în 1837. Acesta din urmă nu ezită să-l încurajeze pe tânărul său prieten să încerce a scrie în continuare. Roadele se văd destul de repede. În toamna aceluiaşi an, Gogol publică prima parte a scrierii care îl propulsează printre marile speranţe literare ruse, „Serile în cătunul de lângă Dikanka“.

Nikolai Gogol nu a fost niciodată căsătorit şi  nu se cunoaşte vreun amănunt legat de existenţa unei relaţii în viaţa lui. A fost deseori criticat că personajele feminine din opera sa sunt şterse, lipsite de personalitate.

„Fiţi suflete înviate şi nu suflete moarte!“

Singurul moment în care Gogol a dat senzaţia că iubeşte o femeie a fost în 1850. În vârstă de 41 de ani, a cerut-o în căsătorie pe contesa Anna Vielgorskaia, dar a fost refuzat. Cu toate acestea, nu se poate spune despre Gogol că nu ar fi iubit nimic şi pe nimeni. A ţinut mult la prietenii săi. A iubit mult lumea. Pe patul de moarte a rostit multe cuvinte cutremurătoare, printre care şi următoarele: „Spune-mi pentru ce, în loc de a mă ruga pentru iertarea tuturor păcatelor mele, am poftă să mă rog pentru mântuirea pământului întreg?“

Începând cu 1846 şi până în 1852, anul morţii sale, Gogol a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă. Ajunsese, fără a şti, să sufere de o depresie profundă. În vremea aceea, tratamentul psihiatric era rudimentar, iar duhovnicul său, Părintele Matei, nu a ştiut să îl înţeleagă, a confundat boala psihică cu păcatul şi a tratat-o ca atare. Cu două săptămâni înaintea sfârşitului său, Gogol a început un post istovitor, mânca foarte rar şi foarte puţin şi nu dormea aproape deloc. Slugile sale au chemat speriate medicul în momentul în care a petrecut fără hrană şi fără somn 48 de ore, stând în genunchi în faţa icoanelor.

Epuizarea fizică şi psihică şi-a pus amprenta asupra sa, iar cu nouă zile înainte de a muri a ars manuscrisul părţii a doua din „Suflete moarte“, crezând că scrierile sale i-au fost inspirate de demoni. Totul se încheie pe 21 februarie 1852. La doar 41 de ani, Gogol moare, lăsând în urmă o operă magistrală, încheiată prematur. Un participant la înmormântarea lui relata că un trecător a întrebat a cui este înmormântarea şi un student i- a răspuns: „A lui Gogol! Iar noi toţi îi suntem rude de sânge şi cu noi este toată Rusia!“

Momentul morţii lui Gogol a fost privit din unghiuri diametral opuse. Mulţi au declarat că a murit nebun sau din cauza inaniţiei, dar ceea ce nu se ia în considerare sunt cuvintele rostite de el în ultimele zile:. „Fiţi suflete înviate şi nu suflete moarte! Nu există altă poartă decât cea indicată de către Iisus Hristos“. Exact înainte de moarte a rostit cuvintele: „Scara, repede, aduceţi-mi o scară!“.

O carte şi un ziar pentru 7,99 lei

Ediţiile următoare ale ziarului „Weekend Adevărul“ vor veni, fiecare, la pachet, cu alte trei cărţi considerate capodopere ale literaturii universale. Aşadar, ziarul de vineri va putea fi cumpărat împreună cu o carte, la preţul de 7,99 lei.

Cărţile incluse în ofertă, precum şi zilele aferente când acestea pot fi achiziţionate sunt:

• Vineri, 16 august, „Suflete moarte“ de N.V. Gogol.
• Vineri, 23 august, „Tess D’Uberville“ de Thomas Hardy.
• Vineri, 30 august, „Legături primejdioase“ de Choderlos de Laclos.

Această promoţie face parte din campania „Capodopere ale literaturii numai cu Weekend Adevarul!“ şi are loc în perioada 2-30 august 2013. Tirajul ziar+carte este limitat.

Acest articol a fost publicat în „Weekend Adevărul“