Cărţi

articolul anterior articolul urmator

„Suveranii României. Monarhia, o soluţie?“, o nouă carte de Lucian Boia. Un portret al lui Carol I, în avanpremieră

6
13 Oct 2014 10:07:23
Autor: Simona Chiţan
Lucian Boia lansează o nouă carte pe 18 octombrie
Lucian Boia lansează o nouă carte pe 18 octombrie

Cartea „Suveranii României. Monarhia, o soluţie“ va fi lansata pe 18 octombrie, sâmbătă, de la ora 17.00, la libraria Humanitas de la Cişmigiu. Volumul a apărut în seria de autor Lucian Boia de la Editura Humanitas.

În ultimii ani s-a înregistrat un reviriment neaşteptat şi, totodată, perfect explicabil al popularităţii familiei regale în rândul românilor. Diverse sondaje de dată recentă arată că de la an la an poporul îi „preţuieşte“ tot mai mult pe exponenţii Casei Regale, fără însă a agrea în mod deosebit ideea revenirii ţării la statutul de monarhie constituţională. În acest aparent paradox se ascunde mai degrabă nevoia unei mai puternice şi mai stabile reprezentări a autorităţii la nivel naţional şi internaţional, nevoie izvorâtă cel mai probabil din idealizarea unui trecut monarhic – de altfel, în bună măsură, meritoriu – şi din frustrările actuale provocate de o clasă politică dezbinată, lipsită de proiecte comune.

Este oare, în aceste condiţii, oportună ideea organizării unui referendum pe tema reîntoarcerii la monarhie? Şi, presupunând că poporul ar opta prin referendum pentru aşa ceva, este oare aceasta calea de urmat pentru România, deşi în istoria mondială drumul înapoi de la republică la monarhie pare a fi, din punctul de vedere al instituţiilor şi al mentalităţii, aproape imposibil de parcurs? Lucian Boia susţine că, dincolo de răspunsurile mai mult sau mai puţin nuanţate, singura certitudine în toată această dezbatere rămâne deocamdată necesitatea primenirii societăţii. În lipsa acesteia, orice monarhie ar funcţiona, de fapt, la fel de defectuos precum actuala republică.

Se simte un freamăt în zona promonarhică a societăţii româneşti. Numărul susţinătorilor monarhiei e în creştere (chiar dacă, în ansamblu, rămâne minoritar). Să fie aceasta soluţia pentru România? Întrebarea, deşi ţinteşte spre viitor, n-are cum să facă abstracţie de trecut. Am adunat în paginile acestei cărţi tot ce mi s-a părut esenţial în „dosarul monarhiei“, de la fondarea dinastiei şi până astăzi, spune Lucian Boia.


Rămâne de netăgăduit faptul, verificat până azi, de la o generaţie la alta, că în societatea românească persoana învestită cu autoritate ajunge să reprezinte mai mult decât instituţia în sine, iar normele, fie ele şi constituţionale, sunt cu deosebire elastice. „Ce bine e când o ţară are un suveran inteligent“, i-a spus odată regele Carol I lui Petre P. Carp. Răspunsul acestuia din urmă – politician renumit pentru replicile lui memorabile – a căzut, tăios şi definitiv:

„Nu, Maiestate, ci o dinastie e într-adevăr întemeiată numai când [ţara] poate respecta pe un rege prost“. Altfel spus, într-un sistem cu adevărat funcţional, capacităţile intelectuale ale suveranului sunt indiferente, şi chiar e de dorit ca acesta să nu facă prea mare uz de ele. Regele întruchipează punctul fix al edificiului naţional, şi rostul său, înalt simbolic, nu este acela de a se agita pe scena publică şi de a căuta soluţii la problemele curente, subliniază Lucian Boia.

FRAGMENTE

"Carol I: un rege altfel decât supuşii săi

PRINCIPIUL MONARHIC a fost unul, dar fiecare rege l-a întruchipat altfel. De aici, o dificultate suplimentară în aprecierea monarhiei ca instituţie, tocmai fiindcă a funcţionat foarte diferit de la un suveran la altul. Tabloul se complică şi mai tare prin faptul că fiecare rege în parte a fost şi rămâne supus unor interpretări contradictorii.
Carol I nu face excepţie: de-a lungul unui secol şi jumătate, curba popularităţii sale a cunoscut variaţii extreme. Foarte contestat în primii ani după venirea în ţară (în asemenea măsură, încât ajunsese la un pas de abdicare), a reuşit în partea a doua a domniei (odată cu Independenţa, cu Regatul, şi nu mai puţin în virtutea duratei: o domnie care părea eternă) să fie socotit personajul providenţial al istoriei româneşti. „Cota“ i s-a prăbuşit însă brusc în ultimele luni de viaţă, când opţiunea lui de a merge în război alături de Puterile Centrale a fost dezavuată de cei mai mulţi români. Crearea României Mari avea să propulseze în prim-planul mitologiei naţionale cuplul Ferdinand–Maria, Carol rămânând o figură emblematică, dar oarecum într-un plan secund al conştiinţei publice: ratase ultima şi decisiva întâlnire cu istoria! Mare rege, însă al României Mici! Revigorarea mitului s-a încercat în 1939, cu prilejul centenarului naşterii sale, sub domnia şi din iniţiativa nepotului său, Carol II; atunci s-a ridicat în Piaţa Palatului Regal maiestuoasa statuie creată de Meštrović. A intervenit însă la scurt timp comunismul, cu amestecul de denigrare şi uitare, care a afectat puternic amintirea monarhiei. În anii care au urmat imediat prăbuşirii regimului comunist (dar tot cu vechii comunişti la cârmă!), poziţia lui Carol I – ca şi a celorlalţi regi – în Panteonul României se exprima în procente de popularitate foarte modeste. Apoi, din nou, ascensiunea: generată şi de o „reapropiere“ a istoriei, dar, în bună măsură, de frustrările prezentului. Ce poate fi mai opus mediocrităţii şi vulgarităţii zilei de azi decât epoca lui Carol I şi însăşi personalitatea regelui! Un „neamţ“ în fruntea ţării ar fi pentru mulţi, iarăşi, o idee bună. Dacă primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a putut beneficia de un asemenea reviriment, cu atât mai mult a avut de câştigat, postum, regele Carol I. La un concurs pe tema „Mari români“, sunt voci care spun că ar fi ieşit primul, şi doar aranjamente de ultim moment l-ar fi trecut înaintea lui pe Ştefan cel Mare, o ultimă tresărire de demnitate naţională nepermiţând totuşi ca cel mai mare român să fie un neamţ. Între timp, statuia lui Carol – alta, nu cea a lui Meštrović, dar la fel de impunătoare, dacă nu şi de aceeaşi valoare artistică – a revenit la locul său, în faţa Palatului Regal.


Tentaţia mitologică e mare, şi riscă să-i cadă victime şi printre istorici. În fapt, Carol I e suficient de important ca să nu încercăm să-l facem mai important decât a fost. Nu, în orice caz, prin scăderea altora. Susţinea, de pildă, un tânăr istoric că domnia lui Cuza ar fi fost cu totul neînsemnată pe lângă cea a primului rege. Nu e deloc adevărat. Bazele statului român modern s-au pus sub Cuza, desăvârşindu-se, desigur, sub Carol I. Cei şapte ani ai lui Cuza, atât de denşi în înfăptuiri, pot sta foarte bine alături de cei 48 ai lui Carol I. Profilul celor două domnii e diferit (mai multă efervescenţă creativă sub Cuza, mai multă rigoare instituţională sub Carol), însă însemnătatea lor poate fi apreciată ca echivalentă.


Primul merit al lui Carol I este, pur şi simplu, acela de a fi existat. Era nevoie de soluţia definitivă a principelui străin şi a unei adevărate dinastii, episodul Cuza fiind socotit de mai toţi responsabilii politici români, de la bun început, ca o etapă tranzitorie. Alegerea putea fi însă mai mult sau mai puţin fericită (cu atât mai mult cu cât candidaţii potenţiali se numărau pe degete). Până la urmă, românii au avut noroc. E greu de crezut că ar fi putut descoperi un suveran mai potrivit cu ţelurile urmărite atunci decât a fost Carol. A adus cu el îndeosebi ceea ce lipsea cu desăvârşire în societatea românească: ordinea, rigoarea, disciplina, punctualitatea, perseverenţa… 

[...]

Modernizarea ţării a înregistrat progrese sub Carol I, cu concursul activ al regelui. S-a realizat repede o reţea completă şi destul de densă de căi ferate: de la prima linie, inaugurată în 1869, se ajunge în 1899 la peste 3 000 de kilometri de cale ferată, şi la 3 549 în 1914 (un succes care ar fi de pus în contrast cu incapacitatea flagrantă a României de după 1989 de a construi atât de necesara reţea de autostrăzi). Au apărut edificii publice impunătoare în principalele oraşe şi îndeosebi în Bucureşti. Viaţa culturală a beneficiat, de asemenea, de interesul şi sprijinul suveranului (Universităţile, Academia Română, şi, bineînţeles, propria-i creaţie, „Fundaţia Universitară Regele Carol I“). Imaginaţia regelui a fost totuşi limitată. Prudent şi conservator, s-a ferit de reformele decisive. Ţărănimea (80% din populaţia ţării) a beneficiat în prea mică măsură de progresele înfăptuite; replica dramatică a fost sângeroasa răscoală din 1907, care a pus o pată asupra domniei. Nici în privinţa proiectului naţional Carol I n-a văzut suficient de departe. Hotărât lucru, nu a fost un cârmuitor de largă viziune. Planurile mari presupun întotdeauna şi riscuri la fel de mari. Carol I n-a jucat niciodată la risc.
Trăgând însă linie, adunând şi scăzând, a fost epoca cea mai bună pe care a cunoscut-o România în întreaga ei istorie. Cea mai echilibrată, în tot cazul. Unde mai întâlnim o asemenea jumătate de secol de relativă linişte şi de continuitate?"
(„Suveranii României. Monarhia, o soluţie?“, de Lucian Boia,  Copyright Editura Humanitas)
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Camelian Propinatiu
13.10.2014, 18:36:07

Ambiguitatea titlului cheama la lectura si monarhisti, si antimonarhisti, tocmai când un Mars Unionist ne trebuie si in Capitala Unirii de la Alba Iulia, pe axa urbanistica: de la noua Catedrala a Unitatii Nationale, pe Bv Transilvaniei, pâna la platoul recent mutilat al Catedralei Încoronarii din 15 oct 1922. Eventual solicitându-le expertilor solutii apropo de reconstituirea, in defavoarea simbolului Marii Uniri, a şanţului cetatii habsburgice, printr-un proiect demarat dealtfel in 2011, anul de maxima inflorire a postromânismului. Cel mai bine se vede desfigurarea ansamblului urbanistic românesc pe Google Earth. Cum era la 2009: http://septemcastra.cluj.travel/wp-content/uploads/2009/09/cetatea.jpg Si cum arata dupa ce nici macar nu s-a pus problema salvarii (printr-un pod transparent, de pildă) a monumentalitatii Sanctuarului Tuturor Românilor. Pelerinul e silit sa abordeze intrarea câş, iar prăjina Tricolorului n-are loc nici cât într-o benzinarie: http://www.panoramio.com/photo/110337849 http://www.rcs-rds.ro/internet-digi-net/camere-web-streaming/alba-iulia?low-resolution=0 http://art-historia.blogspot.ro/2011/12/distrugerea-castrului-legiunii-xiii.html http://www.panoramio.com/photo/63624015 http://vimeo.com/95670297

+1 (1 vot)
Florin Mihai
14.10.2014, 02:14:27

Monarhia pentru romani exista in istorie. Doar in istorie...

-4 (4 voturi)
CARMEN PRODAN
14.10.2014, 12:21:41

depinde ce intelegeti prin "doar in istorie"?? povesti? Ca altfel totul a fost foarte real si maiestuos!

+1 (1 vot)
C N
14.10.2014, 14:16:08

pai,de-aia aratam cum aratam!

+1 (1 vot)
dorin valeriu domuta
15.10.2014, 10:31:08

Discutii fara rost : in Romania, chiar in eventualitatea - improbabila - a unui referendum pentru reinstaurarea monarhiei - exista problema dinastica ! Statutul Casei Regale contine date precise in acest sens. Acest statut, un contract intre Institutia Monarhica si Tara, nu poate fi modificat unilateral, cum s-a incercat , de catre M.S.Regele Mihai!

-1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările