Armenia şi armenii din Transilvania

Armenii din România sunt una dintre acele comunităţi extraordinare care a contribuit cu adevărat la creşterea nivelului de civilizaţie al acestei ţări.

O comunitate despre care s-au scris cărţi, studii şi articole, şi despre care, totuşi, au mai rămas destule lucruri de spus.

O bună încercare în acest sens face istoricul Constantin Albinetz, directorul Muzeului Municipal din Dej, care, în cartea sa Identităţi în dialog: Armenia şi armenii din Transilvania, apărută la editura Ararat, ne oferă o imagine de ansamblu a istoriei şi culturii unui popor care s-a remarcat în mod constant prin ingeniozitate, spirit comercial, un grad înalt de civilitate şi un apetit constant pentru educaţie şi cultură.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, potrivit statisticilor epocii, comunitatea armeană din Transilvania era alfabetizată în proporţie de 90%, aceasta în condiţiile în care, în vechea Românie, în preajma anului 1900, procentajul ştiutorilor de carte abia dacă trecea de 20 de procente.

În aceeaşi perioadă, la începutul secolului al XX-lea, în închisorile din Transilvania nu se afla nici un armean în calitate de deţinut de drept comun, iar acest paradox este, poate, cu atât mai mare, cu cât principala marcă de identificare a Gherlei (Armenopolis), capitala armenilor din Transilvania, este închisoarea sa de maximă siguranţă. Armenii din Gherla au înfiinţat, în anul 1907, cel dintâi muzeu armenesc din lume, care a avut, în primul său an de funcţionare, peste 17.000 de vizitatori plătitori, aceasta în condiţiile în care întreg oraşul Gherla avea, la acea dată, o populaţie de cca 8.000 de locuitori.

Aceasta înseamnă că, în medie, fiecare locuitor al Gherlei a vizitat acest muzeu de cel puţin două ori în cursul anului 1907, ceea ce, din punct de vedere al statisticilor referitoare la consumul cultural de atunci şi dintotdeauna, este, pur şi simplu, o performanţă remarcabilă. Nu mai puţin interesante sunt datele pe care autorul le oferă despre istoria comunităţilor armene din Transilvania, cu detalii semnificative despre viaţa cotidiană şi organizarea internă a acestora, dar şi despre toponimie, onomastică, ocupaţii tradiţionale, instituţii şi asociaţii.

Capitolele în care autorul prezintă istoria, cultura şi onomastica armenilor din Transilvania sunt completate cu succes prin prezentarea moştenirii culturale universale a armenilor şi constituirii diasporei armene şi prin descrierea, documentată şi detaliată, a ororilor Primului Război Mondial şi ale genocidului armean, precum şi a conflictelor generate de dezbaterea acestei teme în viaţa diplomatică contemporană.

În ansamblul său, cartea lui Constantin Albinetz este o operă a unui istoric deschis către înţelegerea tuturor palierelor culturale, de la textele folclorice la elementele de cultură materială, capabil să asimileze şi să prelucreze istoriile locale, să le sintetizeze şi să le plaseze într-un context internaţional fără a cărui înţelegere aventura armenilor prin istorie, cu momentele sale atât de cumplite, dar şi cu cele cu adevărat înălţătoare, ar fi cu mult mai greu de reconstituit.