Top 10 cărţi de citit vara asta. Autori români de azi

Literatura e dovada că viaţa nu ajunge, zicea poetul lusitan. Avea pălărie, vreo douăzeci şi ceva de nume diferite şi a lăsat în urmă o valiză cu sute de manuscrise. Evident că şi Fernando Pessoa ar fi de luat în bagaje vara asta, tradus în română de poetul Dinu Flămând. Am ales însă zece cărţi din literatura română de azi, de luat pe insula pustie a vacanţelor. Zece porunci şi o vară frumoasă!

Tatiana Tibuleac, Grădina de sticlă, Cartier, 2018

O poveste despre o fetiţă sticlăreasă. Luată de la orfelinat de o rusoaică, Lastocika adună sticle şi le spală de toate spurcăciunile într-o curte a miracolelor din Chişinău, unde rusa şi română îşi dispută cele mai amarnice poveşti de viaţă. O scriitură eliptică şi aprigă, un stil colorat şi viziuni de o poezie intensă, ca lumina pe un perete murdar, desfăcută în curcubeu când trece printr-un ciob de sticlă. Puternic.

Cătălin Pavel, Chihlimbar, Polirom, 2017

Neserioasa biografie a compozitorului renascentist Josquin de Prés, dacă ar fi ajuns prin Dobrogea. Cară după el partituri şi iubiri nestinse. Haz stilistic, erudiţie spumoasă şi o remarcabilă inteligenţă emoţională de a coborî la nivelul sufletesc al puştilor, neputincioşi în faţa lumii complicate a adulţilor. Jubilatoriu.

Răzvan Petrescu, Mandarina, Curtea Veche, 2017

Vecine directe cu noi, lumile infinite din câteva proze scurte şi geniul de ventriloc al autorului: te identifici automat cu fetiţa cu chibrituri, cu un informator, cu băieţelul care vizitează împreună cu părinţii, pentru prima dată, Parisul şi suburbiile lui. Autentic.

Mihai Radu, Extraconjugal, Polirom, 2017

O carte despre cine are în căsnicie (în profesie, în iubire, în trădare) baterii mai puternice. O poveste despre tortura urbană de cuplu, istorisită de foarte aproape de nimicurile zilnice. Spovedania unui bărbat, varianta „lui”, neagră şi nonşalantă, frustă şi poetică, despre neputinţa de a (te) ierta, în doi. Remarcabil.

Dumitru Crudu, Moartea unei veveriţe, Univers, 2017

Pe trotuarele de fiecare zi (din Chişinău) au loc minuscule crize cosmice (politice, sentimentale), care se sparg ca un balon de săpun în schiţe de câte două pagini şi jumătate. Personaje lejere, colorate şi vii, insignifiante şi esenţiale, precum toţi vecinii de masă dintr-un bar al umanităţii. Un absurd casnic, tandru. Hilarant.

Tudor Ganea, Miere, Polirom, 2017

O poveste barocă despre misteriosul sat Mireni şi păduri miraculoase de salcâm. Personaje de o fantezie demiurgică, în stare să distrugă apocaliptic Bucureştiul şi să-l reclădească în două cu Constanţa. Sinestezii olfactive, vertij cinetic şi vizual care împrumută din recuzita cameleonică a imaginilor de sinteză dar hrănesc o autentică tensiune mitologică. Fabulos.

Mircea Cărtărescu, Un om care scrie. Jurnal 2011-2017, Humanitas, 2018

Jurnalul unui scriitor care face din sine un personaj megaloman şi umil, din scris - cel mai spectaculos thriller psihologic şi din creaţia literară - cea mai intimă poveste de iubire. Abisal.

Flori Bălănescu, revoluţia permanentă, mon amour!, Ratio et Revelatio, 2018

Noile ideologii - limbajele de lemn şi de plastic -, iubirea-ură socială, devin material dur pentru o poezie (existenţială) necosmetizată, inteligentă, traversată de un fel de nemilă etică, dătătoare de râsu-plânsu cu sughiţuri, politică şi fin elegiacă. Un excelent volum de debut. Vertical.

Claudiu Komartin, Maeştrii unei arte muribunde, Poeme alese, 2010-2017, Cartier, 2017

O poezie densă care documentează panica, hiperluciditatea, neputinţa, şi care scoate din neant, pentru a le înghiţi, canibalic, pe loc, acele clipe de graţie în care o „licărire” e posibilă, şi viaţa o dată cu ea. O antologie „de colecţie“. Intens.

Jan H. Mysjkin, Ş.A.M.D., Ş.A.M.D..., Casa de editură Max Blecher, traducere din neerlandeză de Constantin Abăluţă şi Jan H. Mysjkin, 2017 (o aparentă excepţie, pentru că scriitorul şi traducătorul Jan H. Mysjkin vorbeşte limba română mai bine şi mai nuanţat decât mulţi conaţionali)

Ironii sonore şi definiţii în răspăr, jocuri poetice studiate, cuvintele au corp, vocea are pagină. Punctele de suspensie sunt cărarea pe care poetul o taie masiv prin realitate, ca printr-o junglă.  Ludic.