Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Turnători şi gânditori

100
23 Oct 2013 21:05:27
Mircea Vasilescu

Gabriel Liiceanu a publicat de curând o carte scrisă pe baza dosarului său de urmărire informativă. Este, în felul său, una dintre cele mai exacte şi mai complexe analize ale sistemului totalitar comunist: îi dezghioacă tot absurdul şi îi dezvăluie întreaga, deplina dezumanizare.

.Acum vreo zece ani, când se pregătea o lege care să limiteze atribuţiile CNSAS, premierul de atunci, Adrian Năstase, spunea că “unii ling dosare” şi că majoritatea cetăţenilor e interesată de viitor, nu de trecut. Din “linsul dosarelor”, totuşi, au rezultat în ultima vreme câteva cazuri care au avut un oarecare ecou în opinia publică (de pildă, cazul Vişinescu), dar şi un număr de mărturii care întregesc radiografia sistemului în care am trăit până în 1989. Cartea d-lui Gabriel Liiceanu, Dragul meu turnător, este cu totul specială în acest context. Nu e o simplă culegere de documente comentate (deşi, în anexă, reproduce mai multe note informative şi alte elemente din dosar). Este o “proză de idei” complexă şi personală, în care lectura propriului dosar de la Securitate se transformă într-o radiografie lucidă şi bine temperată a Sistemului. Nu persoana urmăritului e importantă (nume de cod: “Lungeanu”), ci descrierea mecanismului prin care, într-o sminteală “sistemică”, vieţile oamenilor erau urmărite şi îndosariate cu scopul suprem de a afla “ce gândesc”. Tânărul cercetător la Institutul de Filozofie Gabriel Liiceanu s-a pricopsit cu un dosar de urmărire pentru că avea “concepţii ostile orânduirii socialiste” (adică se ocupa de filozofia idealistă, traducea din greaca veche un text care punea “probleme ideologice” etc.) şi pentru că “se întâlnea cu cetăţeni străini”. Şi, bineînţeles, pentru că îl frecventa pe Constantin Noica, supravegheat, la rândul lui, ca fost deţinut politic, deci “duşman al poporului”. Ani întregi, aşadar, viaţa i-a fost urmărită în cele mai mici detalii (inclusiv prin montarea aparaturii de ascultare acasă). Un întreg aparat represiv a fost pus în mişcare pentru a supraveghea un om care – cum spune Gabriel Liiceanu însuşi spre finalul cărţii – nu răspândea manifeste împotriva regimului, nu “se lua de piept cu dictatorul”, nu trimitea scrisori de protest la Europa liberă. Doar încerca să-şi păstreze “minimele reflexe de mândrie şi libertate” într-o lume neliberă.

Cartea este concepută ca o serie de scrisori adresate turnătorului – coleg cu autorul la Institutul de Filozofie şi, printr-un joc al destinului, coleg cu el şi la Editura Humanitas în 1990. Există şi două capitole în care autorul construieşte discursul de apărare din partea securiştilor (un discurs ficţional, desigur, dar pe baza documentelor din dosar). Această combinaţie bine dozată între documente, amintiri, meditaţii morale şi reflecţii asupra mecanismelor care au condus la un asemenea sistem grotesc şi absurd conduce la o lectură pasionantă. Cititorii sunt provocaţi la reflecţie, figura autorului Gabriel Liiceanu se “dizolvă” în personajul “Lungeanu” şi narează cu detaşare un caz definitoriu pentru aberaţiile sistemului comunist: cei care gândeau “altfel” erau percepuţi ca ostili şi strict supravegheaţi.

Dar Dragul meu turnător are şi o altă semnificaţie, dincolo de faptul că îi provoacă pe cititori la reflecţie. După mai bine de două decenii de la căderea comunismului, în peisajul nostru public reapare – în special dinspre tineri intelectuali care nu au cunoscut direct comunismul – un discurs “recuperator”, influenţat de agenda stângii radicale din Occident, care vrea să demonstreze că sistemul comunist n-a fost chiar atât de rău. În lungi articole pline de sofisme, acest tip de discurs ajunge să reproducă, de fapt, cele câteva clişee pe care le rostea “poporul indignat” în 1990: că, totuşi, Ceauşescu a făcut metrou şi blocuri şi a dat de lucru la toată lumea. Mă aştept ca adepţii acestui tip de discurs să se învioreze brusc şi să caute noduri în papură (şi) acestei cărţi a lui Gabriel Liiceanu. Mi se pare însă că, pentru orice cititor de bună credinţă, Dragul meu turnător e o radiografie precisă şi profundă a unui sistem care îşi supraveghea cetăţenii pentru că “gândeau altfel”. Sau pentru că gândeau, pur şi simplu. Adepţii de azi ai sofismelor care îi ţin prizonieri în falsa dilemă “comunismul a fost bun sau rău?” nu-şi dau seama că beneficiază de libertatea de exprimare şi de gândire pentru care, în comunism, s-ar fi trezit catalogaţi ca “ostili orânduirii” şi puşi sub strictă supraveghere.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

100 Comentarii

Vanatorul/d.c.
23.10.2013, 21:41:35

Sa fim intelesi..! Activitatea aparatului securisto-comunist de urmarire si represiune, nu s-a sfarsit odata cu prabusirea regimului Ceausescu..! El a continuat "lucrarea" sub regimul Iliescu cu uciderea romanilor la revolutie, apoi cu omorarea tinerilor la mineriadele comandate si menite a intimida intelectualitatea si studentimea. Singura vina a victimelor fiind aceea ca-i demascau pe PSD-sti ca pe niste comunisti naparliti, inca aprigi manuitori de seceri, ciocane, bate si tarnacoape atunci cand simt ca le tremura genunchii de teama. Genunchi in care au stat si stau in fata celor ce i-au comandat in trecut si-i comanda si acum-rusii..! Crimele comunismulul continua si-n prezent sub regimul USL si Ponta-Antonescu. Isi mint poporul, il saracesc, il asmut, il prostesc, il despoaie de putinul pe care-l mai au, de demnitate, de bun simt si moralitate si-i tradadeaza interesele cu fiecare zi in care nemernicii uslasi, inca mai respira in libertate..! Le-au ucis romanilor speranta, discenamantul, credinta ca pot reusi prin munca si educatie si zi de zi, ceas de ceas, continua sa le ucida dragostea pentru adevar si dreptate..! S-au adunat in USL toate secaturile comuniste, securiste, hoti, derbedei, puslamale politice, escroci, impostori, fosti si viitori puscariasi pentru a-si continua crimele, au conspirat si au uneltit impotriva legii si bunastarii propriului lor popor pe care l-au umplut de rusine si saracie, l-au incarcat cu nevoi si lipsuri de tot felul ..! Asta fac si acum, in fiecare secunda in care mai raman la putere..! Insa, noi stim..! Vedem. Simtim. Suferim.

+8 (8 voturi)
herr_
23.10.2013, 21:56:27

Vai saracul pui de cuc, (pui de cuc x 2)! Canta singur pe sub nuc, (pe sub nuc x 2)!...

-7 (11 voturi)
Paun Al
23.10.2013, 21:44:17

Cati dintre romani au pus mare pret pe libertatea de exprimare şi de gândire , in comunism ? Cred ca majoritatea au avut alte prioritati.

+4 (6 voturi)
Delfina
23.10.2013, 21:57:47

@Păun Al.Nu sunt de acord.Se ascultau Europa Liberă și Vocea Americii în draci.Numai că oamenii erau foarte speriați.Tatăl meu știa că unul dintre vecinii noștri a fost deținut politic însă mi-a spus la ani buni după revoluție.Ai mei,ca să mă protejeze,nu vorbeau în fața mea chestii de astea.

+3 (5 voturi)
Delfina
23.10.2013, 21:55:12

Sincer ,nu cred că demersul literar al lui Gabriel Liiceanu este atât de meritoriu.Meritoriu ar fi fost să nu fi căzut la pace cu *sistemul democratic* pentru a avea o toamnă profesională și personală confortabilă ci să se fi implicat civic - prin notorietatea pe care o avea deja în 1990 - în eradicarea publică și imediată a acestei plăgi sociale care *s-a democratizat* și *rebrenduit*.Au fost câțiva intelectuali de marcă ce se puteau solidariza în acte publice ce să aibă efect demistificarea și strivirea acestui flagel(Dinescu- ce ajunsese să lupte singur ,Pleșu,în fine nu mai știu,se poate să fi fost și alții).Acum e așa,apă de plouă - ca și cazul Vișinescu.

+5 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (100)

Modifică Setările