Un american la curtea regelui Arabiei Saudite. Citiţi un fragment în exclusivitate dintr-un roman „fierbinte“, ecranizat cu starul Tom Hanks VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romanul lui Dave Eggers „O hologramă pentru rege“ (traducere din engleză şi note de Irina Negrea) apare în colecţia „Raftul Denisei“ de la editura Humanitas Fiction. În primăvară a rulat la noi ecranizarea cărţii, regizată de germanul Tom Tykwer („Aleargă, Lola, aleargă“, „Parfumul“, „Atlasul norilor“), cu Tom Hanks în rolul inginerului american care aterizează în deşert şi se îndrăgosteşte de o frumoasă arăboaică.

Lista de distincţii a cărţii este impresionantă:

Roman tradus în peste 30 de limbi • finalist la National Book Award • New York Times Book Review: cele mai bune 10 cărţi din 2012 • bestseller New York Times • bestseller #1 San Francisco Chronicle • bestseller Indiebound, MPIBA (Mountains & Plains), Denver Post • ecranizat (2016), în regia lui Tom Tykwer, cu Tom Hanks în rolul principal.

„În O hologramă pentru rege – un fel de Moartea unui comis voiajor globalizat –, plin de compasiune şi umanism, Eggers face un nou salt în proza lui, oferind cititorului un roman cu totul neaşteptat, diferit“. (New York Times Book Review)

Alan Clay e un consultant de 54 de ani care lucrează pe cont propriu, divorţat şi tatăl unei fete, Kit, studentă, căreia trebuie să-i plătească taxele şcolare. Un proiect grandios, dedicat aşa-numitului Oraş Economic al regelui Abdullah (KAEC) şi un sistem de teleconferinţe holografic pe care Alan urmează să-l prezinte regelui, îl duc într-o zonă deşertică a Arabiei Saudite, unde urmează să se ridice o aşezare spectaculoasă. Regele însă întârzie să apară, iar Alan şi cei trei tineri care fac parte din echipa lui îşi petrec zilele într-un cort alb, lipsiţi chiar şi de conexiune la Internet. Singurul prieten al lui Alan se dovedeşte a fi un tânăr saudit, Yousef, şoferul său, care îl iniţiază în obiceiurile locale. Tot el este cel care îl însoţeşte la spital când Alain îşi descoperă o excrescenţă ciudată la ceafă şi se suspectează de o boală fatală. Pe acest fundal, angoasele încep să se acutizeze şi lucrurile iau o întorsătură cu totul neaşteptată.

image

Citiţi în continuare un fragment în exclusivitate pentru „Adevărul“:

— Ce cauţi in Arabia Saudită?
Suna ca o îmbiere, o invitaţie de a se făli un pic, aşa că Alan a profitat de ocazie.
— Păi, e foarte interesant, tati. Am fost trimis aici de firma Reliant, cu o echipă, ca să punem la punct un sistem IT pentru regele Abdullah. Avem o aparatură de teleconferinţă, absolut uluitoare, şi vom face o prezentare în faţa regelui, cu prilejul unei întâlniri holografice tridimensionale. Unul dintre reprezentanţii noştri se va afla la Londra, dar va părea că e în aceeaşi sală, cu Abdullah…
Tăcere.
Apoi:
— Ştii la ce mă uit acum la TV, aici, Alan?
— Nu. La ce te uiţi?
— Urmăresc reportajul ăsta despre cum un nou pod gigantic, din Oakland, California, este confecţionat în China. Poţi să-ţi imaginezi? Acum au ajuns să ne facă ei şi podurile, fir-ar să fie, Alan. Trebuie să recunosc, am prevăzut multe lucruri. Când au închis fabrica Stride Rite, am prevăzut asta. Când te-ai apucat să cumperi biciclete tocmai din Taiwan, am prevăzut şi asta. Am prevăzut tot ce s-a întâmplat cu altele – jucării, electronice, mobilă. Pare logic, pentru un nenorocit de director de firmă, plin de cruzime şi dispus să se facă frate şi cu dracu’, pentru a submina economia în propriul lui folos. Toate astea par logice. Latura de bestie din om. Dar cu podurile, nu, nu m-am aşteptat. Pentru numele lui Dumnezeu, au ajuns alţii să ne facă nouă poduri! Iar acum, uită-te la tine, te-ai dus în Arabia Saudită, ca să le vinzi faraonilor o hologramă. Asta chiar pune capac la toate!
Alan se gândea dacă să nu închidă telefonul. De ce nu, în fond?
A ieşit pe terasă şi a privit spre mare, in larg, unde se vedeau câteva luminiţe în depărtare. Era atât de cald afară.
Ron vorbea în continuare.

— În fiecare zi, Alan, de pretutindeni în Asia, sute de cargoboturi pleacă din porturile lor, pline cu toate felurile de bunuri de consum. Asta, apropo de imagini tridimensionale, Alan. Lucrurile acestea sunt reale. Oamenii aceia fabrică lucruri palpabile acolo, în timp ce noi facem website- uri şi holograme. În fiecare zi, oamenii noştri le fac lor website-uri şi holograme, în timp ce stau aşezaţi pe scaune produse în China, lucrând la computere produse în China, conducând maşini pe poduri confecţionate în China. Ţie situaţia asta ţi se pare viabilă, Alan? Alan îşi pipăia umflătura de pe ceafă.

— Alan, ai băgat la cap ce ţi-am spus?
La naiba, putea pretinde că a fost o greşeală. Alan a apăsat pe un buton al telefonului şi a închis.

La opt dimineaţa, Alan era din nou în microbuzul cu care făceau naveta, cu aceiaşi tineri. Ciripeau veseli despre hotel şi ceea ce făcuseră în seara precedentă.
— Eu am înotat în piscină, zicea Cayley.
— Eu am mâncat o plăcintă întreagă, spunea Rachel.

Alan nu dormise. Ca într-un carusel continuu, mintea lui învârtise toată noaptea aceleaşi nelinişti, fără să-şi găsească odihna. La sfârşit, devenise aproape nostim. Când soarele s-a ivit deasupra mării, Alan îşi simţea capul greu pe pernă, dar chichotind în sinea lui şi-a zis: La naiba, la naiba, la naiba.

Când au ajuns în oraşul nou, au găsit un bilet pe uşa cortului:
Reliant: bine aţi sosit înapoi în Oraşul Economic al regelui Abdullah. Regele Abdullah vă urează bun venit. Vă rugăm, simţiţi-vă ca acasă! Vom lua legătura după ora prânzului.
În cort, totul era neschimbat. În întunecimea dinăuntru, aceleaşi nenumărate scaune albe. Nimic nu fusese atins.
— Uite, ne-au lăsat nişte apă, a spus Rachel, arătând spre şase sticle de plastic, aliniate pe covor ca nişte piese de artiliere.
Alan şi membrii echipei s-au aşezat jos în cortul întunecos şi răcoros. Tinerii îşi aduseseră mâncare de la hotel. Instalaţi în faţa unuia dintre laptopuri, aproape toată dimineaţa s-au uitat la un film.
După prânz, nu a venit nimeni de la Cutia Neagră.
— Cum ar fi să mergem noi la ei? a întrebat Cayley.
— Nu ştiu, a spus Brad. Se obişnuieşte?
— Ce să se obişnuiască? a întrebat Alan.
— Se obişnuieşte să apărem aşa neinvitaţi? Poate e mai bine să aşteptăm aici.
Alan a ieşit din cort şi a pornit pe jos spre Cutia Neagră. Când a ajuns, leoarcă de transpiraţie,
l-a întâmpinat din nou Maha.
— Bună ziua, domnule Clay.
— Bună ziua, Maha. Vreo şansă să mă văd astăzi cu domnul al-Ahmad?
— Mi-aş dori să vă pot răspunde afirmativ. Dar domnul al-Ahmad este la Riyadh astăzi.
— Ieri mi-ai spus că va fi aici toată ziua.
— Ştiu. Dar programul lui s-a modificat aseară. Îmi pare rău.
— Aş vrea să te întreb ceva, Maha. Eşti absolut sigură că nu putem să ne întâlnim cu altcineva aici?
— Altcineva?
— Altcineva care să ne poată ajuta cu o conexiune wireless şi care să aibă competenţa de a ne furniza o prognoză despre cum se va desfăşura prezentarea noastră, în ceea ce îl priveşte pe rege?!
— Nu cred, domnule Clay, din păcate. Domnul al-Ahmad este efectiv principala persoană de contact pentru dumneavoastră aici.
[…]
— Pari nou pe-aici.
Un glas de femeie, profund şi sonor. Alan a ridicat privirea.
O femeie cu trăsături europene, blondă, cam de patruzeci şi cinci de ani, apăruse în faţa lui. Avea capul descoperit. Roba neagră care îi acoperea umerii ca o draperie o făcea să semene cu un magistrat.
— Urma să mă întâlnesc cu cineva, spuse el.
— Eşti cumva Alan Clay?
Ce glas! Un timbru tremurat, de parcă cineva ar fi atins coardele joase ale unei harpe. Un accent din nordul Europei.
— Da.
— Urma să te întâlneşti cu Karim al-Ahmad?
— Exact.
— Nu vine azi. Lucrez în biroul vecin cu al lui. Mi-a spus să mă ocup de dumneata.
Încercând să- şi adune minţile, Alan a arborat un surâs sublim:
— Nu, nu. Sunt doar surprins. Înţeleg perfect. Un program foarte încărcat aici, sunt sigur.
A zis că o cheamă Hanne. Da, vorbea cu un accent, probabil olandez, presupunea Alan. Avea ochi albaştri glaciali, părul scurt, cu o tunsoare severă.
— Tocmai mă duceam la o ţigară, a zis ea. Vii cu mine?

Despre autor :

DAVE EGGERS, copilul teribil al literaturii americane de început de mileniu, s-a născut la Chicago în 1970 şi a studiat jurnalismul la University of Illinois. Volumul său de debut, Opera sfâşietoare a unui geniu năucitor (A Heartbreaking Work of Staggering Genius, 2000; Humanits Fiction, 2012), aflat între demers autobiografic şi ficţiune, a devenit imediat un bestseller, numărându-se printre finalistele la Pulitzer Prize, în 2001, şi fiind desemnat „Cartea anului“ de publicaţiile Los Angeles Times, San Francisco Chronicle, Washington Post şi Time. Doi ani mai târziu publică romanul Să te ţii alergătură! (You Shall Know Our Velocity; Humanitas Fiction, 2007), încununat cu Independent Book Award în 2003. O pseudourmare intitulată The Only Meaning of the Oil-Wet Water apare în 2004. Eggers continuă să publice cu succes volume de proză scurtă: How We Are Hungry (2004), The Unforbidden Is Compulsory or Optimism (2004) şi Short Short Stories (2005). Romanul său din 2006, What Is the What: The Autobiography of Valentino Achak Deng, a fost finalist la National Book Critics Circle Prize în 2006 şi a primit Prix Médicis Étranger în 2009. În acelaşi an publică volumul Zeitoun, povestea emoţionantă a unui supravieţuitor al uraganului Katrina, care rămâne în New Orleans în timpul dezastrului şi salvează oameni cu ajutorul unei canoe, recompensat cu American Book Award, Los Angeles Times Book Award, Dayton Literary Peace Prize (2010) şi, în Germania, cu Albatross Preis (2012). Urmează bestsellerurile O hologramă pentru rege (A Hologram for the King), în 2012, şi The Circle, în 2013. Heroes of Our Empire apare în 2016. Eggers este fondatorul unei cunoscute edituri din San Francisco, McSweeney’s, şi s-a implicat în diferite programe de activism cultural. A mai primit PEN American Center’s Award of Honor (2011) şi Inforum’s 21st Century Visionary Award (2012).

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite