Un love story politic: Maria Pilchin, Poeme pentru Ivan Gogh

Mi-a venit să mă întreb, citind poezia (de iubire) a Mariei Pilchin, cum o receptează cei care nu ştiu, spre exemplu, nimic despre rîul Prut – heraclitiană apă de frontieră, şi nici mare lucru despre oamenii de pe celălalt mal, cu buletin de Chişinău-Moscova.

Spuneam şi altădată că, dacă citim poezie, e probabil şi pentru ceea ce nu înţelegem din ea. Poezia are ea capacitatea asta, deşi n-ai zice, de a zgîria, în profunzime şi  nevăzut, precum diamantul o coală de sticlă, cea mai necunoscătoare suprafaţă a inimii.

Poemele pentru Ivan Gogh ale Mariei Pilchin sunt un excelent love story politic.

Sigur, se vede limpede că Maria şi Ivan al ei se iubesc şi poezia în cauză e un certificat romantic-asumat de fericire parafată de un eu feminin sincer şi provocator, senzual dar nu şi patetic.

„mîinile tale mă plămădesc

mă frământă ca pe o pîine

şi din drojdia iubirii noastre

mă fac rumenă caldă şi aburindă

în unele zile

mi-e ruşine să dau ochii

cu vecinii de bloc

mereu mă întreb

dacă ei aud

cum tu plămădeşti

şi apoi frămânţi aluatul.”

(CATREN FRĂMÂNTAT) 

Cine rămâne însă la carnaţia luminoasă şi concretă a acestui erotism zvelt, domestic şi urban, se privează de marile delicii ale poeziei Mariei Pilchin care provin din formidabila sa inteligenţă de a mărturisi pasiunea şi tensiunea unui ménage à trois. Pentru că nu trebuie să fii neapărat expert în socio şi geo-politica regiunii, nici să fii neapărat născut în Republica Moldova, pentru a observa, dînd jubilatoriu paginile una cîte una, că iubirea e între Maria şi Ivan şi nicidecum între Maria şi Ion.

„copilul nostru

împarte cărţile casei

în „română” şi „rusă”

şi copertele noastre

ca două oşti

stau deoparte

şi de alta

a drumului

pe care îl trecem

prin marea roşie

a vieţii”

(MAREA ROŞIE) 

Conştiinţa schizofreniei istorice e înscrisă în certificatul de moştenitor, apele se despart continuu, (e un fel de „fugă din Egipt” fără sfîrşit), iubiţii sunt ajunşi din urmă de istorie, între cei doi iubiţi se află istoria, menajul în trei e cu ţara, triunghiul amoros e  politic.

« vociferări

strana cântă pe două voci

aşa cântă doar slavii

sec ura stă între noi

cuvânt împreunat

rod cariile în cărţi

cuvânt răsturnat

dinspre nistru vin toate

neîncrederi credinţe

ţara mea nu e teritoriu

ţara mea e o hartă

un corp de femeie

e ţara mea

ştiut de tine

dorit de tine”

(IANUS BIFRONS roman epistolar)     

Din poeziile Mariei Pilchin picură melancolia unei istorii rele pentru ţară (MALENIKAIA VERA), şi se scurge un prea plin de naţionalism, sentimental şi convingător, înţeles ca un ancestral ataşament genealogic şi ca un fel de tandreţe iraţională (slavă?) faţă de pământ, ţară, gubernie (E-MAIL PENTRU SAŞA PUŞKIN). În Basarabia, inamicul s-a altoit peste inamic, şi poemele sunt scăldate toate într-o duioşie amăruie faţă de acest altoi cultural nepotrivit dar care, ironia sorţii, a izbutit el cumva, se dezvoltă natural, creşte şi face flori. (HAPPY END, citind din dumitru crudu).

Maria Pilchin e o îndrăgostită revoluţionară, iar revoluţia ei stă în sinteza încăpăţînată dintre două lichide veşnic disjuncte, cu densităţi diferite, şi în luciditatea acestui cocktail (Molotov) imposibil, dar de o forţă detonatoare nebănuită:

„tu eşti gog

şi eu magog

tu mă devorezi

pe mine

eu pe tine

suntem cele

două popoare

care se înghit

pînă se naşte

pacea

pax magna în

www.mesopotamia.md”

(GOG ŞI MAGOG)

Ars amandi e, la Maria Pilchin, o ars politica, poemele de iubire ascund, ca nişte pupa russa, poeme politice (JUDECATA LUI SOLOMON).

Programul politic (poetic) al îndrăgostitei revoluţionare este dat de instinctul vital (şi feminin?) de a face tabula rasa, de nevoia uriaşă de a răzălui „palimsestul cultural” care suntem fiecare în parte şi naţiunile noastre intersectate. Dacă poezia Mariei Pilchin captează ceva neliniştitor şi exasperant, atunci e vorba de nevoia unui chiuretaj cultural, pentru a ne putea citi unii pe alţii nemijlocit şi nevinovat. Cu această grilă de lectură, unul dintre cele mai frumoase poeme scrise de Maria Pilchin este IVANUŞKA ŞI ALIONUŞKA.

Impuri de atîta istorie, cu certificate de moştenitor parafate cu resentimente, inocenţa şi iubirea devin posibile doar în clipa cînd Romeo şi Julieta uită de genealogie.

„sunt rusoaică la bucureşti

şi româncă la moscova

dar în patul tău

sunt femeia de iubit

femeia de atins

femeia de legănat

femeia de înţeles”  

(FEMEIA DE IUBIT)

Cu acest (prim) volum de love story politic, Maria Pilchin se arată a fi o poetă inteligentă şi senzuală, pe cât de lucidă, pe atât de seducătoare.

Text publicat în LaPunkt.